TEHNOLOGIA ÎŞI PUNE AMPRENTA PE DESIGNUL INTERIORNoul trend - mobila care interacţionează cu oamenii
Mobilier / 05 aprilie 2016
Sectorul mobilei experimentează o transformare majoră, datorită noilor tehnologii, consideră Pasquale Natuzzi, preşedinte CEO şi Chief Stylist Natuzzi Group.
"Cuvântul de bază este acum «interacţiunea», noul trend este să oferim piese de mobilă care se mişcă singure, la propriu, pentru a interacţiona cu oamenii", ne-a declarat domnia sa, în cadrul unui interviu.
Potrivit domnului Natuzzi, clasa de mijloc pierde cotă de piaţă, în domeniul mobilierului, unde clienţii se mişcă spre o divizare clară a produselor high-end de cele low-cost.
Natuzzi Group este prezent în România din 2011, când a deschis o şcoală de training vocaţional, după care a deschis o fabrică în Baia Mare. Compania urmează să facă investiţii semnificative, în ţara noastră, ne-a mai spus domnul Natuzzi.
Interviu cu domnul Pasquale Natuzzi, preşedinte CEO şi Chief Stylist Natuzzi Group
"Am aplicat, la industria mobilei, conceptul de platformă industrială"
"În lunile următoare, vom face investiţii semnificative în România"
Reporter: Ce ne puteţi spune despre evoluţia sectorului de mobilă, în ultimii ani, având în vedere perioada de declin a pieţei imobiliare?
Pasquale Natuzzi: Am văzut multe schimbări în industrie, în acei ani. Companiile mari au crescut exponenţial, astfel că numai câteva nume vor domina vânzările şi producţia în industria noastră. Piaţa se mişcă spre o divizare clară a produselor high-end de cele low-cost, iar clasa de mijloc pierde cotă de piaţă. Pentru a avea succes pe segmentul low-cost, o companie ar trebui să opereze eficient: doar aşa poate supravieţui. Pe de altă parte, designerii care cumpără se aşteaptă la calitate înaltă şi la inovaţii de la brandurile de lux. Ei solicită, de asemenea, cele mai bune servicii, iar magazinele de design ar trebui să ofere experienţe excepţionale clienţilor. Potrivit ultimelor cercetări, când cumpără un produs de design interior, clienţii vor să ştie ţara de origine şi să se asigure că standardelde etice şi ecologice au fost respectate.
"Sustenabilitatea" şi "Consumul Etic" sunt două puncte cheie atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele emergente. Clienţii vor aprecia eforturile companiilor şi le vor răsplăti.
Reporter: Ce aşteptări aveţi de la sectorul de mobilă, în acest an?
Pasquale Natuzzi: Deşi vor exista unele îmbunătăţiri minore, în unele zone geografice, cadrul macroeconomic va rămâne, mai mult sau mai puţin, la nivelul de anul trecut.
Deci, creşterea trebuie căutată în zonele cu potenţial din lume, precum Asia şi în special China, America de Nord şi în unele ţări europene. Sunt convins că munca întreprinsă în ultimii ani pentru dezvoltarea produselor, extinderea gamei, pentru reţeaua de retail şi promovarea brandului vor fi puncte forte în continuarea trandului pozitiv, pentru noi.
Reporter: Care sunt produsele noi care au apărut pe piaţă şi ce aşteptări aveţi pentru acest an?
Pasquale Natuzzi: Investim continuu în cercetare şi dezvoltare, anticipând şi interpretând stilurile, trendurile şi noile tehnologii. Datorită organizării creative a designerilor, arhitecţilor, inginerilor, decoratorilor, experţilor în culori şi materiale şi a inovaţiilor continue, în 2015, Natuzzi a dezvoltat peste 100 de modele de canapele, împreună cu o gamă largă de accesorii. În 2016, vom face la fel.
Reporter: Care sunt tendinţele în domeniu, privitor la tipare şi culori, dar şi la materialele folosite?
Pasquale Natuzzi: În 2015, am văzut revenirea modei retro în designul interior, cu mobilă care reinterpretează stilul din anii 50 într-un "look" contemporan. Mărimea canapelelor devine tot mai compactă pentru a întâmpina noile nevoi ale clienţilor, în special în marile oraşe. În general, funcţiile aplicate canapelelor (de exemplu, mecanisme de a înclina spătarul şi a ridica suportul pentru picioare sau tetiera) cresc valoarea pentru consumatori, iar oferta noastră în acest domeniu este foarte apreciată de clienţi, datorită abilităţii noastre să combinăm estetica, designul şi funcţiile pentru a crea domicilii armonioase.
Reporter: Ce produse oferă compania dumneavoastră, pentru a se diferenţia de alţi producători din domeniu?
Pasquale Natuzzi: Experimentăm o transformare majoră în sectorul mobilei - noile tehnologii ne schimbă viaţa, precum şi produsele pe care le folosim zilnic. Cuvântul de bază este acum "interacţiunea", noul trend este să oferim piese de mobilă care se mişcă singure, la propriu, pentru a interacţiona cu oamenii. Pentru noi, piesa de mobilier care reprezintă cel mai bine conceptul de interacţiune este scaunul Natuzzi Re-vive, cel mai performant fotoliu extensibil din lume, care răspunde intuitiv la fiecare mişcare a corpului. Creat în parteneriat cu Kent Parket, Head Designer la Formway Design Studio, Re-vive se inspiră din puterea, flexibilitatea şi mişcările multi-dimensionale pe care le vedem în natură. Coada de homar, creanga de copac, coloana vertebrală sunt elemente care au oferit Formway Design inspiraţia să creeze scaunul perfect, un fotoliu care poate distribui greutatea umană şi o poate echilibra într-o poziţie neutră. Trei ani de cercetare, două patente şi peste 200 de componente fac din acest scaun un obiect de design unic. Scaunul Re-vive este cel mai bine vândut model.
Reporter: Cum s-a schimbat comportamentul clienţilor, în aceşti ani de criză financiară?
Pasquale Natuzzi: Mi-am dedicat viaţa acestui job şi sunt mereu concentrat pe nevoile clienţilor, urmând o viziune care contopeşte designul şi funcţia pentru a crea un domiciliu armonios.
Felul în care oamenii îşi folosesc sufrageriile a evoluat, de-a lungul anilor. Încercăm să depăşim trendurile industriei, ne inspirăm din schimbările sociale şi noile comportamente. Creăm piese de mobilier durabile, care nu doar urmează trendurile. Produsele noastre urmează obiceiurile clienţilor în diverse spaţii unde locuiesc, menţinându-i întotdeauna fresh şi la modă. De aceea, compania noastră se concentrează puternic pe design şi inovaţie.
Reporter: Care a fost strategia dumneavoastră pentru a depăşi perioada de criză?
Pasquale Natuzzi: În aceşti ani dificili, strategia Grupului s-a bazat pe două active de bază: activele industriei şi cele ale brandului. În primul caz am investit în produse şi în inovarea procesului de producţie, pentru a face fabricile mai competitive şi pentru a le oferi clienţilor calitatea şi serviciile pe care le cer.
Pe partea de marketing, strategia noastră ţinteşte să capitalizeze investiţiile făcute în brand, în anii recenţi: astăzi, Natuzzi este cea mai recunoscută marcă, la nivel global, în ultimii ani, printre clienţii de bunuri de lux. Din acest motiv, ne-am concentrat pe întărirea lanţului de retail: în 2015, am deschis peste 100 puncte de lucru Natuzzi. De asemenea, în acest an, vom continua să lucrăm la produse, la dezvoltarea retailului, la nivel internaţional, şi la întărirea conştientizării brandului.
Reporter: Ce produse veţi lansa, în viitorul apropiat?
Pasquale Natuzzi: Ca de obicei, noutăţile Natuzzi vor fi dezvăluite la Salonul de Mobilă, din aprilie de la Milano, unde vom prezenta o colecţie care a fost cu totul reînnoită în ce priveşte formele, materialele şi culorile. În 2016, vom duce lucrurile un pas mai departe în conceptul "Perfect Neutrals": tonurile noastre neutre vor arăta perfect, datorită unei selecţii largi şi inteligente de căptuşeli în tonuri naturale, care "suţin" într-adevăr culoarea. În plus, lucrăm la introducerea noului concept sofisticat de "bijuterie în living room": materiale preţioase sunt folosite pentru finisarea canapelelor, a fotoliilor, accesoriilor, precum şi altor piese, ca să strălucească precum o bijuterie purtată de o femeie.
Reporter: Care a fost cifra de afaceri a companiei, în 2015 şi care sunt estimările pentru 2016?
Pasquale Natuzzi: În 2014, am avut o cifră de afaceri de 461,4 milioane euro, în creştere cu aproape 3% faţă de anul anterior.
Pentru 2015, am raportat o cifră de afaceri consolidată cu 488,5 millioane euro, în creştere cu 5,9% faţă de 2014).
Reporter: Câţi angajaţi aveţi în România?
Pasquale Natuzzi: Avem 1.300 de angajaţi, inclusiv 1.200 de muncitori. La fabrica din Baia Mare, ca şi în Shanghai sau la cele din Italia, introducem invovaţii în procesul de producţie dezvoltate în Atelierul Experimental din Italia, unde cercetăm şi dezvoltăm inovaţiile, care translatate la scară industrială, ne permit să atingem o eficienţă mai mare şi să creştem competitivitatea.
În ultimii doi ani, am revoluţionat complet designul şi procesul de producţie. Am aplicat la industria mobilei conceptul de platformă industrială, ca în domeniul automotive. În trecut, o canapea era asamblată manual de un singur operator, iar astăzi, este împărţită în bucăţi şi fiecare este procesată de diferiţi muncitori de pe o linie de producţie. În lunile următoare, vom face investiţii semnificative în România pentru înnoirea tehnologiei şi echipamentului de procesare a lemnului semi-fabricat şi a departamentului de tăiere automată a pielii, de la fabrica din Baia Mare.
Reporter: Când aţi intrat pe piaţa din România?
Pasquale Natuzzi: Natuzzi Group este prezent în România din 2011, când a deschis o şcoală de training vocaţional, după care a deschis o fabrică în Baia Mare. Fabrica are o suprafaţă de 400.000 de metri pătraţi, din care interiorul are 76.000 de metri pătraţi, fiind divizat în cinci unităţi, dedicate unor activităţi de producţie specifice. Fabrica este echipată cu cele mai noi tehnologii pentru întreg ciclul de producţie, începând de la aprovizionare şi procesarea lemnului brut, la faţa locului, până la procesarea produselor semi-fabricate, şi la produsul finit.
Prezenţa retail în ţară a început în 2007, când am deschis primul magazin Natuzzi, în Bucureşti. Astăzi, avem trei puncte de vânzare, în zona Bucureştiului.
Reporter: În ce ţări sunteţi prezenţi?
Pasquale Natuzzi: Natuzzi Group este o companie globală, cu 57 de ani de istorie, care are fabrici în Italia, România, China şi Brazilia. Compania noastră este listată pe New York Stock Exchange, din 1993. Avem 12 birouri şi peste 1.100 de puncte de vânzare şi 5600 de angajaţi, în întreaga lume. În prezent, suntem singurul jucător global din industrie care operează în peste 123 de ţări, iar Natuzzi rămâne cel mai recunoscut brand de mobilă de lux, pe plan mondial. Sediul nostru este în Santeramo, în Colle in Apulia, sudul Italiei.
Reporter: Ce tipuri de produse fabricaţi în ţara noastră? În ce ţări vindeţi produsele fabricate în România?
Pasquale Natuzzi: În România, producem linia Natuzzi Editions, cu o gamă largă de canapele şi fotolii care reflectă punctele noastre forte: cunoaşterea nemăsurată a pielii şi meşteşugul moştenit.
În plus, manufacturăm produse nebranduite dedicate dealerilor de masă. Apoape toată producţia este exportată în Europa, în special în Germania, Anglia, Franţa şi Spania. Oportunităţile pentru fabrica noastră din România sunt pozitive, pentru că aceasta serveşte pieţe în creştere: cei mai mari retaileri europeni, care s-au îndreptat în anii 2000 către China, acum revin la cumpărarea produselor fabricate în Europa.