"Dacă Ikea renunţă la producătorii de mobilă din România, avem o mare problemă"

(Interviu cu Iuliu Moldoveanu, preşedintele ACRM)

"Din primii zece producători de mobilă de la noi, opt lucrează pentru Ikea şi unul pentru Kika"

"«Războiul» dintre fabricile de mobilă şi micii meseriaşi este mai mult un război de gherilă"

"Căutarea continuă de oameni generează conflicte între companii, pentru că îşi iau unul altuia muncitorii, nefiind forţă de muncă în piaţă"

Reporter: Ce rol are industria mobilei în economia autohtonă?

Iuliu Moldoveanu: Industria mobilei are în continuare un aport major în ceea ce înseamnă echilibrarea balanţei comerciale, pentru că este o industrie care exportă foarte mult. Anul trecut am exportat mobilă în valoare de circa 2,2 miliarde euro şi am importat obiecte de mobilier de 661,8 milioane. Deci, balanţa comercială este bună, 86,4% din producţia noastră de mobilă exportându-se, în condiţiile în care valoarea producţiei a fost de 2,5 miliarde euro. Faptul că în 2017 industria de profil a avut o creştere faţă de 2016 destul de mică, de circa 0,9%, iar exportul a crescut cu 1,7%, este un aspect important.

Reporter: Unde exportăm mobilă?

Iuliu Moldoveanu: Exportăm în Germania (18-20%), în Franţa (14%), Cehia, Olanda, Maria Britanie, Spania, spaţiul UE fiind acoperit. Creşteri importante ale exportului au fost înregistrate în Polonia, Federaţia Rusă, Moldova, Spania, Olanda, Belgia, reduceri având loc în Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Ucraina, SUA, Serbia.

În continuare industria este interesată să exporte către America şi ţările arabe. Există, însă, o problemă legată de cultura ţărilor respective, pentru că mobilierul exportat în America este cu totul altfel faţă de cel din UE şi faţă de ţările arabe şi este nevoie de arhitecţi, de formatori de opinie care pot să facă mobilă pentru aceste destinaţii, iar relaţiile noastre comerciale cu aceste două extremităţi sunt destul de mici, ceea ce se reflectă şi în zona de mobilier.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu exporturile masive pe care le făceam către Rusia?

Iuliu Moldoveanu: S-au mutat în zona UE. Înainte de 1989, România a exportat mai mult în URSS, iar acum foarte puţine firme mai trimit mobilă în această zonă - cele care fac mobilă din lemn masiv, dar nu neapărat în Rusia, ci în ţările vecine - Armenia, Uzbekistan etc. Ca să poţi exporta în Rusia este nevoie de foarte multă birocraţie şi diplomaţie.

Piaţa internă absoarbe destul de puţin, deşi relaxarea fiscală ar fi trebuit să determine o creştere a consumului de produse pe termen mediu lung, cum sunt cele de mobilier.

Reporter: Dar de ce livrăm atât de puţin pe intern?

Iuliu Moldoveanu: Importul de mobilier care se face este exclusiv pentru piaţa de HoReCa şi office, foarte puţin pe home. Produsele din Polonia sunt mult mai ieftine decât cele pe care le facem noi. Cauzele sunt multiple - de la preţul materiei prime, care este mai mic, la tehnologizarea pe care o au, până la ajutorul statului polonez în susţinerea exportului.

Reporter: Din punct de vedere calitativ, cum sunt aceste obiecte de mobilier aduse din afară?

Iuliu Moldoveanu: Calitativ sunt cam la fel, dar dacă vorbim strict de mobilier din plăci laminate, HPL, nu de lemn masiv, unde noi suntem mult în faţă.

Reporter: Din ce zonă vin cele mai multe cereri - apartamente, vile, renovări?

Iuliu Moldoveanu: Cred că zona de apartamente şi vile noi are o pondere mai mare, dar şi valorile sunt mai mari aici. Sunt anumiţi clienţi care dacă nu sunt sfătuiţi de arhitecţi ajung să îşi împartă bugetul, în momentul în care îşi construiesc o casă, în aşa fel încât atunci când termină cu totul, mai puţin ambientare, ajung la fundul sacului. Şi aşa încearcă să mobileze sutele de metri pătraţi cu 5% din valoarea iniţială a proiectului. De aceea este nevoie de specialişti, de birouri care să aibă cunoştinţe de ce se întâmplă în industrie. Noi am creat cel puţin două birouri de arhitectură cu care lucrăm în mod constant pentru nevoile membrilor noştri şi care ajută foarte mult în ceea ce ţine de buna relaţie între clientul final şi producător, pentru că aceştia doi în permanenţă sunt în poziţii antagonice, indiferent de dorinţa unui furnizor de a fi cât mai pe placul clientului. Dacă furnizorul i-ar spune clientului că îi duce mobilierul acasă fără să îl coste nimic, atunci lucrurile ar sta foarte bine. Câtă vreme însă totul are un cost şi un termen, situaţia ajunge să degenereze. Arhitectul se ocupă de tot, de la ce înseamnă zona de instalaţii şi până la ce presupune mobilarea, ocupân­du-se inclusiv de ceea ce înseamnă relaţia cu furnizorul, obţinere de oferte etc. Dacă lucrezi cu un specialist, ai toate şansele să iasă ceea ce îţi doreşti.

În ceea ce priveşte clădirile noi, bucătăriile sunt incluse în preţul apartamentului, fiind luate de la diverşi dealeri, care oricum pun o presiune fantastică pe preţ, din punct de vedere al furnizorilor, iar noi suntem acum în postura să refuzăm produsele ieftine. Nu este normal să lucrăm cu nişte marje foarte mici în intern, când putem lucra cu marje normale în afara ţării.

O parte din mobila realizată în apartamente este înregistrată, apărând în situaţiile Institutului Naţional de Statistică, o altă parte, însă, este făcută de micii meseriaşi care nu sunt înregistraţi nicăieri. Această zonă este destul de periculoasă, pentru că afectează mult producătorii mici şi medii. "Războiul" dintre fabricile de mobilă şi micii meseriaşi este mai mult un război de gherilă, pentru că ei sunt mulţi.

Reporter: Dar cu magazinele de genul Ikea şi Kika ce relaţii aveţi?

Iuliu Moldoveanu: Magazinele de acest tip nu sunt un duşman al nos­tru, pentru că ele fac mobilier de o anumită factură, pe care sunt specializate, iar o mare parte din mobilierul de la Ikea este făcut în România. Dacă Ikea pleacă mâine din România, atunci avem o mare problemă. Ikea lucrează ca furnizor global de soluţii, dar mobilierul este făcut în ţara noastră. 47.000 de oameni lucrează în momentul acesta pentru Ikea, pe industria amenajări interioare, de la mobilier până la perdele, de la saltele până la ceşti de porţelan.

Din primii zece producători din România, opt lucrează pentru Ikea şi unul pentru Kika. Întreaga lor producţie este dedicată acestor magazine, deci fără ei nu am avea această dezvoltare. În acelaşi timp, nu ne batem cu giganţii din piaţă.

Reporter: Cum se promovează firmele autohtone de mobilă în afara ţării?

Iuliu Moldoveanu: Partenerii externi percep foarte bine promovarea la comun a companiilor de profil, ideea de grup. Semnalele către zona externă trebuie cât mai mult mărite, pentru că după o participare la târgurile internaţionale succesul nu se vede imediat. Sunt foarte puţini antreprenorii români care au răbdare să meargă trei ani la rând la acelaşi târg, în acelaşi loc, cu tipuri de produse diferite în permanenţă. Preferabil este să nu ai un stand sub culorile tricolorului. Standurile naţionale, indiferent de culoarea drapelului, sunt evitate în general de către dealeri. Ei vor să discute cu producătorii, să vadă un stand curat, între 50 şi 100 de metri pătraţi.

Reporter: Promovarea este făcută din surse proprii?

Iuliu Moldoveanu: Da. Pentru târgurile de specialitate, de la Koln şi Milano, Birmingham şi mai nou şi de la New York, în programul de promovare al Ministerului Economiei există aceste proiecte bine definite, doar că în permanenţă există probleme de birocraţie - că nu se încadrează în bugetele alocate, că majoritatea licitaţiilor se termină cu doar câteva zile înainte să fie târgul etc. Compania trebuie să antameze câteva sute de metri pătraţi de stand, care costă zeci de mii de euro şi se trezeşte că, în ultimele zile, nu vine nimeni să facă standul naţional. În aceste condiţii, majoritatea producătorilor mari şi medii nu se implică în acest lucru şi merg pe forţele proprii. Sunt şi companii mici şi medii care vor să meargă la astfel de manifestări, dar nu au forţa necesară să meargă singure şi apelează la acest gen de program, dar calea cea mai bună este prin forţe proprii. O companie care doreşte să cucereas­că o piaţă vestică şi nu este în stare să îşi facă un stand de 100 de metri la Koln sau la Milano, nu va putea să susţină comenzi de zeci de mii de euro.

Reporter: Care sunt tendinţele în design?

Iuliu Moldoveanu: Din ce am observat la târgurile din acest an - foarte mult mobilier simplu, suplu, în care sticla şi metalul sunt foarte bine definite. Se evită aglomerările şi corpurile masive de mobilier, sunt culori destul de vii şi foarte multă verdeaţă, în ambientările pe care le fac arhitecţii.

Mobilierul de-a gata şi nu la comandă capătă destul de mult contur, întrucât clienţii nu mai au răbdare. Oamenii care caută să îmbine confortul cu luxul şi funcţionalitatea nu au timp de aşteptat şi atunci cumpără direct produsul care le-a plăcut dintr-un stand sau dintr-un magazin.

În plus, clientul nu trebuie să îşi caute singur, ci să îşi angajeze o firmă de arhitectură sau un arhitect de interior, întrucât costurile nu sunt foarte mari. Sunt oameni de afaceri din România care pleacă la Koln sau la Milano cu arhitectul după ei, îşi aleg mobila şi apoi o livrează în ţară. Sau se duc arhitecţii acolo şi vin cu soluţii, pentru că îţi alegi arhitecţii ca să îţi ofere soluţii, nu să facă ce vrei tu. Sunt foarte mulţi oameni care încep să conştientizeze aspectele legate de estetică, de funcţionalitate, de design, să îmbine aceste elemente şi să îşi construiască o oază în care să se simtă bine şi care, raportată la restul ansamblului, să arate cât de cât normal.

Sunt arhitecţi care militează pentru acest lucru, dincolo de conceptul de casă inteligentă, în care sistemele sunt integrate şi partea de poluare este redusă. În unele condiţii, în zona de case smart sunt anumite părţi ale confortului la care trebuie să renunţi din diverse motive.

Aşadar, arhitecţii cu care lucrăm se încadrează în acest trend observat la târguri. Ei vin şi propun tot felul de linii normale, curate, uniforme, fără chestii întortochiate, şi ajung la o înţelegere cu clienţii.

Reporter: Cum arată o casă inteligentă, dar cu un ecosistem care să ofere confortul necesar?

Iuliu Moldoveanu: Sunt foarte mulţi producători de branduri tech care îşi promovează produsele în aşa fel încât să le poţi integra foarte uşor în universul unei case. Atunci când foloseşti toate elementele de genul telefoane, tablete, televizoare etc. şi le integrezi în universul casei tale, deja eşti mult mai liniştit. În acelaşi timp, trebuie să le raportezi la un tip de mobilier foarte simplu. Bucătăria se integrează, mai nou, cu o insulă şi varianta distinctă între living şi bucătărie practic dispare: Există anumiţi pereţi despărţitori făcuţi din plante decorative, fără să fie vorba de costuri foarte mari.

Să luăm un apartament normal, cu trei camere - avem o bucătărie alăturată livingului, pe care îl compartimentăm foarte uşor, cu o insulă care să aibă încorporate mai multe utilităţi, dar care să fie conectate împreună - o insulă care să se poată extinde, să fie un blat rabatabil astfel încât să folosim spaţiul pentru alte nevoi -, zona de hol - mai degrabă liberă, pentru a nu obtura - un dormitor matrimonial, în care dressing-ul să joace un rol important astfel încât să nu avem nevoie de alte dependenţe, şi o cameră a copilului sau de oaspeţi, care să fie foarte simplă. În ceea ce priveşte mobilierul din camera copilului, alte obiecte în afară de pat, poate un birou şi câteva compartimente în care să-şi pună jucăriile nu-şi au rostul.

Reporter: Cât ar costa mobilarea unui astfel de apartament?

Iuliu Moldoveanu: Între 15.000 şi 20.000 de euro, astfel încât să ai şi funcţionalitate, şi un pic de design, şi nişte materiale normale, şi accesorii de nivel mediu.

Reporter: Revenind la arhitecţii de interior, există şcoli în acest segment?

Iuliu Moldoveanu: Aici avem un gol şi o direcţie puţin diferită între ceea ce se întâmplă în şcoală şi ceea ce se întâmplă în realitate în zona de producţie. Dar acest gol se umple prin colaborarea între companii şi în speţă organizaţii şi facultăţile de profil. Câtă vreme colaborările acestea durează de ceva timp, am început să facem un proiect împreună. Noi avem nevoie de ingineri şi arhitecţi şi de operatori şi nu pornim de la ideea să fie bine pregătiţi. Avem în primul rând nevoia să vină şi mai departe îi putem califica la locul de muncă.

La facultatea de in­ginerie a lemnului din Braşov, care este singura de profil din ţară, sunt foarte puţini doritori. Per total, facultatea este de circa 300 de locuri, pe când în România exis­tă circa 3500-4000 de firme de mobilă. Să spunem că nu au nevoie toate de ingineri, dar, totuşi, sunt foarte puţini specialişti în piaţă.

În zona de Bucureşti-Ilfov există doar o clasă profesională în zona industriei de mobilă, cu 20-30 de elevi. În ţară sunt şcolile profesionale de profil şi companii care fac parteneriate cu aceste şcoli - îi iau şi îi învaţă pe elevi, le plătesc din şcoală un salariu. La facultăţi, avem şi acolo parteneriate şi suntem prezenţi permanent, la examenele de diplomă suntem acolo pentru a putea selecta absolvenţi să îi ajutăm să îşi facă proiectele de diplomă.

Noi încercăm să îi implicăm în tot felul de proiecte, practica o fac în companiile colegilor noştri, excursiile sunt făcute tot în ideea de a-i fideliza, atelierele şi laboratoarele pe care le realizează ei acolo îmbină ceea ce se cere în cadrul unei companii cu ceea ce profesorii predau. Profesorii au făcut aceste cursuri astfel încât tinerii să înţeleagă ce se întâmplă în cadrul unei companii. Cei care lucrează din timpul facultăţii au un plus. Căutarea continuă de oameni generează conflicte între companii, pentru că îşi iau unul de la altul muncitorii, nefiind forţă de muncă în piaţă.

Am abordat nişte agenţii de forţă de muncă şi au venit cu propuneri destul de punctuale de forţă de muncă - Vietnam, Laos, Sri Lanka. Deja permisele de muncă au început să se acorde destul de mult. Anul trecut, până în vară au fost acordate 1.200 de permise, anul acesta doar până în martie s-au acordat acelaşi număr de permise de muncă, pentru operatori medii pe diverse tipuri de paliere. Condiţiile muncitorilor din ţări precum cele de mai sus sunt specifice. Cultura muncii la ei este diferită, costurile salariale sunt diferite, dar dacă ai producţie de produse repetitive productivitatea într-un termen relativ scurt creşte, atunci merită să îi contractezi. Momentan, aşteptăm în­cheierea unui prim contract cu ei, ca să avem la ce să ne raportăm.

Am încercat şi în ţările apropiate, cum ar fi Moldova, dar cultura celorlalţi este diferită. Ei ştiu ce înseamnă să muncească, să meargă la program, să se mulţumească cu puţin, să dăruiască mai mult decât primesc. Evident că trebuie să fie un schimb bilateral echitabil, dar câtă vreme încerci să păcăleşti munca tot cerând majorări de salarii, ai o problemă.

Sunt 3,5 milioane de români plecaţi în străinătate la muncă. În toată zona de est este plin de români, care lucrează inclusiv în mobilă.

Reporter: Care sunt problemele sectorului?

Iuliu Moldoveanu: Avem anumite probleme foarte pregnante. Preţul masei lemnoase s-a majorat cu 30-40%. La fel, la materii prime şi materiale, preţul creşte lunar. În fiecare lună primim înştiinţări că se măreşte preţul materiei prime. Furnizorii dau vina pe carburanţi, energie etc. O parte a creşterii este absorbită de companie şi de clientul final, dar sunt anumite situaţii în care nu găsim masă lemnoasă şi atunci importăm lemn. Noi, o ţară care are păduri, importăm lemn să facem mobilier ca să îl trimitem în ţara de unde am luat acest lemn. Am ajuns cât de cât la o înţelegere de a exporta cât mai puţin lemn brut şi să exportăm lemn prelucrat, pentru că are o valoare mai mare. Este mai uşor ca cei de la gatere să vândă lemn companiilor de mobilă din România, pentru ca acestea să o poa­tă prelucra şi să o vândă cu plus valoare.

S-a făcut, la un moment dat, o comisie de atestare a producătorilor de mobilă la care, dacă te înscrii, poţi avea un drept de preempţiune asupra unei anumite cantităţi de masă lemnoasă. Este un început, dar este o parcelă de floricele într-un lan de neghină.

Reporter: Care sunt perspectivele industriei de mobilă?

Iuliu Moldoveanu: Varianta unei creşteri graduale a exportului; identificarea de noi clienţi, în speţă integratori din piaţa vest europeană (cu unii suntem deja în negocieri să lucreze cu noi pe proiect) pentru proiecte cât mai bine construite - ideile lor puse în practică în fabricile colegilor noştri, dar într-o zonă de optimizare în care 4-5 companii lucrerază într-un singur proiect; strângerea legăturilor cu cele două facultăţi de profil; achiziţii comune; depuneri de proiecte pe fonduri europene, astfel încât zona de tehnologie să crească; prezenţele la târguri; insistarea pe scăderea costurilor.

Trebuie subliniat că este mai important să vinzi decât să îţi majorezi mica ta cotă de piaţă. Suntem mai puternici uniţi, mai multe companii împreună fac ca lucrurile să meargă mai bine.

Reporter: Mulţumesc!