Trei companii italiene se asociază de zeci de ani să decoreze imobile
Companii / 15 noiembrie 2018
Trei companii din Italia se asociază de zeci de ani pe proiecte pentru a realiza o mobilare şi decorare completă a imobilelor. Una dintre cele trei firme fabrică mobilă (Ros Italia Interiors), alta produce decoraţiuni pe sticlă de murano sau metal (Signoretto), iar cealaltă pictează tablouri (Annibale Esposti).
Prezentă la târgul de mobilă desfăşurat în acestă toamnă la Bucureşti, Annibale Esposti, reprezentantul atelierului de tablouri, ne-a spus că acestea sunt pictate în fabrica din Milano - cea mai veche fabrică de acest gen, care datează din 1908. Tablourile sunt realizate la comandă, iar ramele sunt prelucrate manual, având şi metode de antichizare a lemnului. Afacerea, ce reuneşte 35 de artişti, pe lângă cei cinci angajaţi din cadrul biroului, este una de familie, aflată la cea de-a patra generaţie.
Doamna Esposti ne-a precizat: "Fiecare artist are propriul lui stil şi de aceea colecţia noastră este foarte variată. Oferim picturi clasice şi canvasuri antice, dar şi lucrări contemporane. Consiliem arhitecţii ca să le propunem clienţilor tabloul potrivit pentru locul potrivit. Executăm şi tablouri la comandă, în funcţie de dimensiune, culoare şi modelul ramei. Ramele sunt toate realizate de mână, iar finisajele acestora sunt din foiţe aurii sau argintii. Folosim circa 20 de metode diferite de finisare a ramelor. De aceea, putem să personalizăm tabloul inclusiv din punct de vedere al finisajului ramei, în funcţie de cum arată mobila, de ce culori sunt folosite etc.".
Sursa citată ne-a spus că a ales România pentru că sunt oportunităţi pe piaţa noastră: "O prietenă care are o afacere aici ne-a invitat să îi decorăm sediul, spunând că, pentru România, este o noutate o astfel de modalitate de a amenaja un imobil".
Preţurile variază între 800-900 şi până la 4000 de euro pentru un tablou, conform domniei sale: "Preţurile nu depind de dimensiune, deşi are şi acest aspect o influenţă, ci în special de calitate. Putem avea o pictură uriaşă care să coste mai puţin decât una mică, pentru că depinde foarte mult de calitatea tabloului. De asemenea, depinde şi de ramă, şi de finisaj, şi de model. De exemplu, florile costă mai puţin şi portretele mai mult. Dar, dacă doreşti o pictură florală cu mai multe detalii şi de foarte mare calitate, aceasta poate fi mai scumpă decât un portret. Am lucrat cu diverse vile din diverse ţări, iar sufrageria este o cameră unde se cheltuiesc mai mulţi bani decât pentru alte camere. Noi încercăm mereu să înţelegem ceea ce îşi doreşte clientul, pentru a fi mulţumit".
În fabrica italiană sunt pictate tablouri care ajung în peste tot în lume, dar mai ales în Qatar, Arabia Saudită, Moscova, Sankt Petersburg, Londra, Franţa, Italia.