Cel mai inovator hotel din Canada, inaugurat în centrul oraşului Montreal
Internaţional / 12 iunie 2018

Montrealul le oferă vizitatorilor, începând din data de 15 martie 2018, o experienţă incomparabilă, prin deschiderea oficială a hotelului Monville, independent şi 100% conectat, unitatea de cazare aflându-se în inima cartierului International din Montréal.
Stabilind noi tendinţe în industrie, acest hotel de patru stele are 20 de etaje, oferă 269 de camere, dintre care 54 de apartamente, un restaurant Grab & go, un bar, săli de conferinţe şi o terasă din care se vede oraşul.
Proiectat de echipa care a relansat cu succes hotelul Gault, Monville redefineşte serviciul cu clienţii, oferind cele mai recente inovaţii tehnologice integrate.
Monville este primul şi singurul hotel din Canada care oferă room- service folosind un robot de livrare autonom ce transportă comenzile direct în camere, într-un timp record. Oaspeţii se pot caza uşor şi rapid prin realizarea operaţiunii de check-in la chioşcurile electronice, unde primesc automat cheile camerei.
Situat la doar câţiva paşi de Palais des Congres, istoricul Old Montréal şi Quartier des spectacles, hotelul Monville va atrage atât călătorii de afaceri, cât şi turiştii.
Atât interiorul, cât şi exteriorul hotelului au design-ul creat de firma de arhitectură "acdf".
Hotelul Monville respectă cele mai stricte standarde de mediu.
Hotelul este 100% conectat, oaspeţii putând face check-in-ul la chioşcurile electronice, unde primesc automat cheile camerei.