STUDIU HEALTH AND ENVIRONMENT ALLIANCEClădirile nesănătoase au nevoie de atenţie sporită
Internaţional / 10 octombrie 2018
Clădirile au un impact crucial asupra sănătăţii, dar acest lucru este adesea trecut cu vederea, potrivit unui raport lansat recent de Health and Environment Alliance (HEAL), are menţionează că renovarea poate fi benefică pentru calitatea vieţii noastre.
"Clădirile în care trăim şi lucrăm sunt un mediu ce ne poate influenţa sănătatea. Petrecem până la 20 de ore pe zi în interior, deci este evident că trebuie să ne renovăm clădirile", susţine, potrivit euractiv.com, Vijoleta Gordeljevic, coordonator al departamentului de Sănătate şi Modificări Climatice din cadrul ONG-ului Health and Environment Alliance (HEAL).
În opinia sa, renovarea clădirilor "nu este necesară doar ca să le facă mai eficiente din punct de vedere energetic, ci şi să contribuie la atenuarea schimbărilor climatice, dar într-un mod care să protejeze şi să promoveze sănătatea publică în acelaşi timp". Vijoleta Gordeljevic adaugă: "Vorbim despre case, şcoli, locuri de muncă, spitale, universităţi, centre comerciale sau clădirile folosite în scopuri religioase ori recreative. Clădirile afectează sănătatea tuturor prin intermediul mai multor factori, precum ventilaţia necorespunzătoare, calitatea scăzută a aerului din încăperi, substanţe chimice contaminante din surse interioare sau exterioare, un mediu prea rece sau prea cald, zgomotul din trafic şi iluminarea slabă".
Raportul avertizează că astfel pot apărea boli respiratorii şi cardiovasculare din cauza poluării aerului din interior; boli şi decese din cauza temperaturilor extreme sau a accesului necorespunzător la energie; anxietate şi depresie atunci când clădirile nu pot oferi un sentiment de siguranţă; disconfort cauzat de condiţiile de iluminare sau iritabilitate din cauza zgomotului.
Clădirile nesănătoase chiar generează problema medicală cunoscută sub denumirea de Sick Building Syndrome (SBS), subliniază raportul. SBS dă simptome de boală sau stare de disconfort aparent fără motiv.
Renovarea stocului de clădiri din Europa nu este critică doar pentru îndeplinirea obiectivelor UE în materie de climă şi de economisire a energiei, ci va îmbunătăţi în mod semnificativ condiţiile de viaţă şi sănătatea, stimulând în acelaşi timp economia globală, potrivit unor deputaţi europeni care au condus lucrările din Parlamentul European cu privire la directiva privind performanţa energetică a clădirilor.