CEL MAI LUXOS HOTEL DIN LUMEInterContinental Shanghai Wonderland, inaugurat luna aceasta
Internaţional / 10 octombrie 2018
La aproape un deceniu de lucrări de construcţie, cel mai luxos hotel din lume (de cinci stele), Shimao Wonderland InterContinental, va fi inaugurat în octombrie, în interiorul unei foste cariere de piatră abandonate, la aproximativ 20 de kilometri sud-vest de Shanghai (China), după cum anunţa, în septembrie, presa internaţională.
Din cele 18 etaje ale hotelului, 16 sunt construite subteran, iar două într-un acvariu cu o adâncime de aproximativ 25 de metri.
În septembrie, informaţiile legate de proiect erau limitate, dar era cunoscut că hotelul are 336 de camere. Toate camerele, cu excepţia celor subacvatice, au balcoane cu privelişti spectaculoase, precum cele ale cascadelor.
Nivelele subterane vor include un restaurant, camere pentru oaspeţi, un acvariu, piscină şi centru de sporturi nautice.
Situat în apropiere de zona montană Sheshan, de parcul forestier naţional Sheshan şi grădinile botanice Chenshan, resortul de 61.000 de metri pătraţi îşi propune să fie o bază pentru călătorii cu spirit ecologic.
Planul arhitectural al hotelului a fost conceput pentru a reduce impactul asupra mediului prin menţinerea majorităţii construcţiei în fosta carieră neutilizată.
În plus, hotelul are în plan să genereze propria sa energie geotermală şi solară necesare zi de zi.
Clădirea are, de asemenea, un acoperiş verde care "dispare" în peisajul înconjurător şi devine un loc unde călătorii se pot relaxa.
Acest hotel a fost conceput de Shanghai Shimao Property Group şi va fi administrat de InterContinental Hotels Group. Proiectul a fost lansat în 2012. Designul este creat de firma britanică Atkins, care a realizat şi celebrul Burj Al Arab din Dubai.
Turiştii care se vor caza la hotelul din China vor plăti minimum 200 de lire sterline pentru o noapte de cazare. Investiţia Shimao se ridică la 350 de milioane de lire sterline.