Hotelul Marriott din Ocean Park Hong Kong, inaugurat la începutul lui 2019
Internaţional / 15 noiembrie 2018
Investiţia se ridică la 5 miliarde de dolari Hong Kong
Un hotel de lux purtând marca Marriott va fi inaugurat la începutul lui 2019 în Ocean Park din Hong Kong, conform dezvoltatorului proiectului, care aminteşte că deschiderea acestuia a fost amânată circa şase luni faţă de termenul iniţial - iunie 2018.
Peter Lam Kin-ngok, preşedintele Lai Sun Group, care a dezvoltat proiectul Hong Kong Ocean Park Marriott, a declarat, citat de South China Morning Post, că hotelul va fi supus testelor în următoarele două-trei luni, înainte de deschidere.
Investiţia s-a ridicat la 5 miliarde de dolari Hong Kong (641 de milioane de dolari SUA). Hotelul are 471 de camere. Lam Kin-ngok a menţionat: "Ar fi un pic pe grabă să lansăm hotelul în decembrie. Unitatea de cazare va fi o opţiune la îndemână pentru cei care vor să viziteze Ocean Park şi cartierul de afaceri Admiralty".
O cameră în noul hotel va costa, în medie, 2.100 de dolari Hong Kong pe noapte, conform sursei citate.
Contractantul proiectului, Hsin Chong Construction, care a lansat lucrările de construcţie către finele lui 2014, s-a confruntat cu probleme financiare anul trecut, iar de aceea a fost amânată inaugurarea hotelului Marriott. Acesta a fost şi contractant pentru muzeul de artă vizuală M+ din cartierul West Kowloon Cultural, însă în august a fost înlăturat din proiect.
Hotelul Ocean Park Marriott va stimula numărul vizitatorilor parcului tematic, care are o existenţă de 41 de ani şi nu este profitabil.
Hotelul include o sală de evenimente de circa 14.000 de metri pătraţi. Aceasta va fi una dintre cele mai mari şi noi facilităţi hoteliere pentru întâlniri, conferinţe şi expoziţii.