Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PENTRU FLUIDIZAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE A ACOPERIŞURILORMetigla investeşte în achiziţia de roboţi industriali în fabrica de la Ceptura

Investiţii /

Liviu Mistodinis: "Anul acesta am finalizat prima fază a celui mai amplu program de investiţii din ultimii 18 ani, în valoare de şase milioane de euro, planificat până în 2020".

Liviu Mistodinis: "Anul acesta am finalizat prima fază a celui mai amplu program de investiţii din ultimii 18 ani, în valoare de şase milioane de euro, planificat până în 2020".

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Liviu Mistodinis, director general: "Dacă în anii trecuţi ponderea cea mai mare o deţineau renovările, anul acesta a crescut numărul autorizaţiilor de construire şi, implicit, cererile pe segmentul de construcţii noi"

    Compania belgiană Metigla, specializată în producţia de învelitori şi sisteme metalice, a trecut recent printr-un amplu proces de rebranding, schimbându-şi denumirea din Coilprofil, şi a finalizat prima etapă a unui program de investiţii în valoare de peste şase milioane de euro.

    Liviu Mistodinis, directorul general al Metigla, ne-a declarat într-un interviu: "Anul 2018 a fost unul benefic pentru compania noastră, iar odată cu noua imagine, avem posibilitatea să ne punem şi mai bine în valoare produsele, serviciile, dar şi potenţialul nostru ca parteneri de încredere, pe o piaţă aflată într-o con­tinuă dez­voltare.

    Anul acesta am finalizat prima fază a celui mai amplu program de investiţii din ultimii 18 ani, în valoare de şase milioane de euro, planificat până în 2020.

    Până în acest moment, suma a fost direcţionată atât către achiziţia de roboţi industriali în fabrica de la Ceptura, care vor simplifica şi fluidiza procesul de producţie, cât şi către lansarea de noi produse. Am continuat investiţiile în tehnologie, fiind printre puţinii jucători pe această piaţă care lucrează deja cu roboţi industriali.

    De curând am instalat trei roboţi industriali pe segmentul pluvial, care vor contribui la reducerea timpilor de lucru, eficientizarea procesului prin automatizarea producţiei, creşterea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii produselor Metigla. În paralel, această soluţie rezolvă problema lipsei forţei de muncă, cu care ne-am confruntat în ultimii ani.

    De asemenea, până la finalul anului urmează să implementăm un sis­tem informatic (ERP) care va gestiona toate procesele companiei (producţie, logistic, comercial etc.) şi va susţine dezvoltarea companiei pentru următorii 5-6 ani.

    În perioada 2019-2020 vom continua planul de dezvoltare, cu investiţii direcţionate către extinderea spaţiilor de producţie şi depozitare (de la cei 10.000 mp actuali la 15.000 mp), modernizarea, automatizarea şi robotizarea liniilor de producţie şi dezvoltarea altora noi, pentru a permite o creştere a capacităţii de producţie, de la 30.000 tone de produse anual la 35.000 tone, în paralel cu creşterea randamentului, precum şi dezvoltarea cunoştinţelor profesionale ale angajaţilor, în special în cadrul echipelor comerciale, de calitate, de producţie şi logistică".

    Compania estimează pentru anul curent o cifră de afaceri de 14 milioa­ne de euro, cu o creştere situată între 15 şi 20% faţă de 2017. "Aceas­tă evoluţie este susţinută de creşterile înregistrate pe toate diviziile de produse, în special cea de panouri termoizolante cu vată minerală şi cea de profile zincate", a adăugat domnul Mistodinis.

    "Piaţa locală de acoperişuri, evaluată la peste 200 de milioane de euro, a crescut cu 10% în 2017"

    Cifrele din prima parte a anului arată un trend încurajator şi o evoluţie pozitivă pe piaţa acoperişurilor din ţara noastră, conform oficialului Metigla, care ne-a spus: "Această piaţă, evaluată la peste 200 de milioane de euro, a înregistrat o creştere de 10% în 2017 comparativ cu nivelul din 2016, conform Neomar, Metigla înregistrând anul trecut un avans de 15%. Pentru acest an estimăm o creştere similară".

    Liviu Mistodinis susţine că segmentul rezidenţial a înregistrat o dezvoltare semnificativă, calitatea şi inovaţia fiind principalele cerinţe ale marilor investitori. "Dacă în anii trecuţi ponderea cea mai mare o deţineau renovările, anul acesta a crescut numărul autorizaţiilor de construire şi, implicit, cererile pe segmentul de construcţii noi.

    Pe segmentul industrial, datorită reglementărilor din construcţii referitoare la rezistenţa certificată la foc, a crescut cererea pentru panouri termoizolante. Conform Neomar, valoarea pieţei panourilor termoizolante a fost, în 2017, de aproximativ 110 milioane de euro. Pentru anul 2018, estimăm o creştere de până la 5%", a menţionat Liviu Mistodinis.

    Domnia sa afirmă că piaţa acoperişurilor metalice în România este una foarte dinamică şi extrem de competitivă, iar gama de produse specifice acestui sector este variată, numărul investiţiilor fiind în creştere.

    "Acoperişul metalic a devenit un produs foarte popular, cu multiple variante de profilare, materiale şi culori, disponibil atât pe stoc, cât şi la comandă", ne-a declarat domnul Mistodinis, menţionând: "Odată cu rebrandingul companiei prin trecerea de la Coilprofil la Metigla, anul acesta am lansat două profile noi de ţiglă metalică în divizia Rezidenţial.

    Profilul TECK, aflat în portofoliul nostru din luna iulie, este un profil modular care recreează aspectul acoperişului din şindrilă, iar profilul MIRA, disponibil începând cu luna septembrie, este inspirat din arhitectura mediteraneană.

    Sunt două produse în tendinţe, realizate din materie primă de calitate superioară, oţel structural cu grosime peste 0,5 mm şi protecţie de zinc de minimum 275g/mp, mult peste media pieţei, astfel asigurând o perioadă de utilizare îndelungată a acoperişului METIGLA".

    Cea mai mare cerere de acoperişuri, pe segmentul rezidenţial

    Segmentul rezidenţial, în speţă acoperişul metalic şi gamele de produse adiacente (cum este sistemul pluvial), rămân motorul principal de dezvoltare, fiind în continuă ascensiune, cu o creştere anuală de minimum 5-10% în ultimii cinci ani, conform domnului Mistodinis, care precizează: "Acum, pe final de an 2018, se observă însă o uşoară reducere a ritmului de creştere. În acest moment, cel mai solicitat produs din portofoliul nostru este ţigla metalică, în culoarea maro închis mat. Se menţine în tendinţe şi roşul vişiniu mat, iar cumpărătorii îşi îndreaptă atenţia şi către alte culori, precum gri închis şi negru mat. Clienţii care îşi doresc un aspect deosebit al casei optează pentru acoperişul prefălţuit, care se adaptează armonios atât construcţiilor moderne, cât şi re­novărilor construcţiilor clasice".

    Produsele Metigla sunt comercializate la nivel naţional prin distribuitori şi dealeri, de la marile firme de construcţii, recunoscute pe piaţă, şi până la micile echipe locale de montatori, cu o concentrare mai mare pe judeţele din zonele de Sud, Centru şi Moldova.

    Domnul Mistodinis ne-a spus: "Oricare ar fi specificul partenerului nostru, filosofia Metigla rămâne aceeaşi, ne concentrăm pe realizarea de parteneriate pe termen lung, iar promisiunea pentru clienţii noştri rămâne aceeaşi - politica de standard belgian, la care nu am renunţat în cei 18 ani de activitate pe piaţa din Româ­nia. Produsele noastre asigură în continuare o protecţie superioară de zinc, de minimum 275g/mp (dublă în comparaţie cu valoarea medie din piaţă, situată între 140 şi 225 g/mp), ceea ce conferă sistemului de acoperiş rezistenţă la coroziune şi o durată de viaţă de peste 50 ani, în condiţii normale de exploatare.

    Mai mult decât atât, ne reinventăm permanent, aducem tehnologii noi pe piaţă, utilizăm materie primă doar din surse certe şi oferim servicii adiacente produselor noastre: consiliere tehnică şi transport, astfel încât să eficientizăm şi să fluidizăm co­laborarea cu partenerii noştri".

    Compania deţine, conform domnului Mistodinis, minimum 20% cotă de piaţă în categoria produselor pentru acoperiş cu protecţie superioară, ce respectă standardele germane, cu cel puţin 275 grame de zinc/mp.

    "Provocările fac parte din activitatea noastră zilnică"

    "Provocările fac parte din activitatea noastră zilnică în această industrie", ne-a spus Liviu Mistodinis, explicând: "În primul rând, există provocări ce ţin de dinamica pieţei: creşterea cererii, dar şi a ofertei, creşterea preţului influenţată de fluctuaţia cursului valutar şi deficitul de forţă de muncă. De asemenea, există provocări ce ţin de menţinerea şi creşterea numărului de parteneri, diversificarea produselor şi serviciilor adiacente produselor (consiliere tehnică, proiectare, transport etc.) până la diferenţierea faţă de concurenţă".

    Liviu Mistodinis: "Suntem o companie independentă şi cu o tradiţie din anul 1984 în Belgia, cu alte cuvinte activăm de peste 34 de ani în piaţă, fiind specializaţi pe domeniul nostru de activitate, iar odată cu procesul de rebranding şi preluarea denumirii celui mai puternic şi de notorietate brand din portofoliul nostru - METIGLA, suntem mai ambiţioşi şi cu planuri de a ne extinde la nivel internaţional.

    În acest moment ne concentrăm pe modernizarea şi automatizarea companiei şi a liniior de producţie proprii, aşadar reinvestim anual profitul companiei în aceste direcţii".

    __________________

    În 2018, Metigla a investit un milion de euro din cele şase prevăzute până în 2020. O sumă de 300.000 euro a fost alocată achiziţiei a trei roboţi industriali, de provenienţă germană. Anterior robotizării, mai mulţi lucrători manipulau marfa, însă acum un singur operator coordonează roboţii. "Intenţionăm să investim cât mai mult în partea de automatizare", spune Liviu Mistodinis.

    ________________

    Pe segmentul industrial, datorită reglementărilor din construcţii referitoare la rezistenţa certificată la foc, a crescut cererea pentru panouri termoizolante.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional