Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Grupul german Lapp îşi propune creşterea cu 20% a veniturilor din România

V.B. Ştirile Zilei /

Lapp Group, producător mondial de cabluri, conductori, accesorii pentru cabluri şi sisteme,vizează în acest an creşterea cifrei de afaceri cu 20% pe piaţa autohtonă, de la 27,5 la 33 milioane lei, potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei.

Cu sediul central în Stuttgart (Germania), Lapp Group a fost înfiinţat ca o afacere de familie şi numără, în prezent, aproximativ 3.200 de angajaţi la nivel mondial, deţinând 18 fabrici, peste 40 de firme proprii de vânzări şi cel puţin 100 de parteneri externi pentru distribuţie.

Numărul companiilor internaţionale ale grupului este în creştere, Lapp activând, în prezent, pe principalele pieţe din Europa, Asia şi America.

Lapp Group a intrat, oficial, în ţara noastră în ţara noastră în 2012, preluând firma Coelco Trade, care importa şi comercializa produse din portofoliul firmei germane. În România, Lapp Group desfăşoară, în prezent, activităţi de vânzare şi distribuţie a produselor sale, precum şi de consultanţă de profil. Printre cele mai vândute produse la noi, se află gamele Ölflex (cabluri flexibile, de forţă şi comandă) şi Unitronic (cabluri de semnal şi de date).

În anul fiscal încheiat la 1 octombrie 2013, Lapp Group a avut o cifră de afaceri globală de circa 830 milioane euro. Europa reprezintă cea mai importantă piaţă pentru grupul german, încasările de aici având o pondere de circa 70% din total, urmate de cele din Asia (20%) şi America (10%). Piaţa asiatică a avut cel mai mare rpocentaj de creştere în perioada de referinţă.

Lapp Group a început acest an cu facilităţi de producţie în creştere, în special în ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China). În Brazilia, grupul german inaugurează în această primăvară prima sa fabrică din ţară, fapt ce îi va permite să acopere piaţa sud-americană cu produse specifice acesteia şi, în plus, să evite dezavantajele taxelor vamale şi ale fluctuaţiilor cursului valutar. În China, fabrica Lapp Group din Shanghai a fost deja dată în folosinţă, portofoliul de produse fiind adaptat la piaţa locală. Nu în ultimul rând, grupul şi-a extins fabrica din Coreea.

În Germania, Lapp Group a construit (2011-2013) un centru modern de logistică şi service în industria de cabluri, în care a investit 50 milioane euro.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional