Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Adora Pipera iese la vânzare

Valentin Busuioc Piaţa Imobiliară /

Foto: Adorapipera.ro

Foto: Adorapipera.ro

Prima etapă a complexului rezidenţial Adora Pipera (o investiţie finanţată de fondul britanic Patron Capital, cu active de miliarde de euro) a fost finalizată şi predată dezvoltatorului, care a început vânzările, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Andreea Hamza, directorul de marketing şi vânzări al proiectelor Adora, a declarat: "Zona Pipera cunoaşte o dezvoltare imobiliară explozivă şi tot mai multe persoane vor ajunge să lucreze la birourile din zonă, dat fiind faptul că nordul Bucureştiului a devenit un pol al sediilor de firme în ultima perioadă. Sunt destul de multe clădiri de birouri în construcţie, astfel încât estimăm că, în următoarele 12-18 luni, cel puţin câteva mii de angajaţi vor fi relocaţi în zonă, dintre care unii poate vor căuta o locuinţă mai aproape de locul de muncă".

Peste două treimi din proiectele de clădiri de birouri aflate în diverse stadii de construcţie în Capitală sunt localizate în zona Pipera.

Proiectele Adora au început în 2013 cu Adora Urban Village în sud-vestul Bucureştilor şi au continuat anunl trecut cu lansarea Adora Park în Arad şi Adora Forest în Timişoara.

Adora Pipera a păstrat conceptul de compartimentare interioară inteligentă lansat odată cu Adora Urban Village, care aduce o extra-cameră inclusă în preţ cu funcţionalitate multiplă, precum şi eficienţă energetică. Toate garsonierele şi apartamentele din Adora Pipera sunt astfel concepute, încât costurile de întreţinere să nu le depăşească pe cele ale apartamentelor de oriunde din Bucureşti.

Proiectele Adora reprezintă o investiţie imobiliară a fondului britanic Patron Capital şi sunt gestionate de către Tagor, dezvoltator imobiliar şi administrator de proprietăţi. Cu peste 70% dintre unităţile Adora Urban Village şi aproape jumătate dintre cele din Adora Park Arad vândute, investitorul este în curs de analiză a etapelor următoare în dezvoltarea acestor proiecte rezidenţiale, aşa cum a fost anunţat iniţial, conchide comunicatul citat.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional