Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

BILANŢUL PE 2014:Programul "Prima Casă", finanţare medie de 36.000 euro

V.B. Piaţa Imobiliară /

Programul "Prima Casă", finanţare medie de 36.000 euro

Programul "Prima Casă" a consemnat, în acest an, acordarea a aproximativ 25.000 garanţii, pentru finanţări accesate în valoare de 900 milioane euro, cu o valoare medie a finanţării de circa 36.000 euro, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

În perioada septembrie-noiembrie 2014, comparativ cu intervalul similar din anul 2013, numărul de garanţii acordate prin Programul "Prima Casă" a crescut cu 52% , de la 4.975 la 7.567 locuinţe, iar valoarea finanţărilor a crescut cu 59%, de la 174 la 278 milioane euro.

La 15 decembrie, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM IFN SA) avea înregistrat un total de 130.000 contracte de garantare, încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de aproape 5 miliarde euro.

Pentru Programul "Prima Casă", fondul a primit solicitări de garantare din Bucureşti şi din toate judeţele. Astfel, Capitala avea 27,3% din totalul solicitărilor (35.000 dosare), urmată de judeţele Ilfov (8,8%, 11.500 dosare), Cluj (7%, 9.100 dosare), Timiş (6%, 7.600 dosare), Iaşi şi Constanţa (fiecare cu aproximativ 5% din total).

Totodată, 32% dintre finanţările garantate au o valoare de până la 30.000 euro. În acelaşi timp, 25% sunt cuprinse între 30.000 şi 40.000 euro, 24% au o valoare de peste 50.000 euro, iar 19% se plasează în intervalul 40.000 - 50.000 euro.

Raportat la numărul de camere, se observă o tendinţă de creştere a ponderii imobilelor cu 3 camere achiziţionate, în principal, în detrimentul imobilelor cu o cameră. Statistic, situaţia indică preferinţa în procentaj de 51% pentru imobile cu 2 camere şi de 30% pentru imobile cu 3 camere. Garsonierele şi imobilele cu 4 camere şi peste au fost preferate în procentaj de 11%, respectiv 6%. Din totalul proprietăţilor achiziţionate prin program, 69% sunt construite înainte de 2008, iar 31% după ianuarie 2008, se mai arată în comunicat.

Silvia Ciornei, preşedinte-director general al FNGCIMM, a declarat: "Aceste rezultate demonstrează succesul programului, care, datorită gradului mare de accesibilitate, precum şi a simplităţii procedurilor de acordare, contribuie la împlinirea celei mai dragi dorinţe a românilor, de a deţine o locuinţă în proprietate personală. Tot mai mulţi tineri îşi pot permite achiziţionarea unei locuinţe, uneori plătind o rată mai mică decât chiria aferentă unui astfel de locuinţe, iar evoluţia din acest an ne dă speranţe să credem că şi în anul ce vine, programul va fi foarte atractiv. Ne face plăcere să anunţăm că FNGCIMM va derula cel mai nou program guvernamental - Prima Maşină, care va debuta în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Iată, deci, o veste bună pentru toţi cei care işi doresc să înceapă noul an cu o schimbare în bine şi o nouă maşină".

FNGCIMM SA-IFN este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator. FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru în care sunt prevăzute obligaţiile părţilor semnatare, valoarea şi modul de plată al comisionului de garantare, calculul şi modalitatea de plată a garanţiei acordate. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci. FNGCIMM SA - IFN asigură o acoperire teritorială naţională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanţe şi 3 filiale. În baza apartenenţei sale la AECM (European Mutual Guarantee Association - asociaţie ce reuneşte peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 22 de ţări europene şi Turcia), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional