Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

BUCUREŞTI:Immofinanz, nou proiect pentru dezvoltarea de birouri

V.B. Piaţa Imobiliară /

Immofinanz, nou proiect pentru dezvoltarea de birouri

Immofinanz Group a iniţiat lucrările la Metroffice, un nou proiect pentru dezvoltarea de birouri în Capitală, marcând începutul unui proces pe termen lung de transformare şi extindere a Iride Business Park într-un sub-centru urban modern, Iride City, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Metroffice va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 40.000 metri pătraţi, iar prima secţiune va include aproape 20.000 mp. Lucrările de construcţie au demarat recent, iar finalizarea lor este estimată pentru primul trimestru al anului 2016. Volumul de investiţii pentru prima clădire va totaliza circa 34 milioane euro.

"România este una dintre pieţele principale pentru Immofinanz, reprezentând un punct focal pentru activităţile noastre de dezvoltare în următorii ani. Economia ţării este pe un traseu stabil de redresare, cu o creştere mai rapidă decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, ceea ce presupune şi o cerere sporită pentru proprietăţi comerciale de înaltă calitate. Volumele prezente pe piaţa de tranzacţii arată, de asemenea, că România este din nou în vizorul investitorilor internaţionali", a explicat Eduard Zehetner, CEO al Immofinanz Group.

Metroffice va constitui prima parte a unui plan general pe termen lung, care implică re-proiectarea întregii zone din cadrul complexului Iride Business Park, deţinut de Immofinanz, pentru a da naştere viitorului Iride City. Planul prevede transformarea acestei zone într-un cartier cu spaţii de birouri, comerciale şi rezidenţiale. La încheierea etapei finale de construcţie, Iride City va cuprinde, de asemenea, spaţii pentru restaurante, un hotel, un centru de conferinţe şi un centru de zi pentru copii, precum şi un parc şi unităţi pentru sport. Derularea întregului proiect, care include şi renovarea Iride Business Park, va cuprinde mai multe etape şi un orizont de timp de 10-20 de ani.

Complexul de birouri Metroffice (situat în apropierea staţiei de metrou) cuprinde trei clădiri cu o suprafaţă închiriabilă totală de aproximativ 40.000 mp. Prima secţiune (unde au început deja lucrările de construcţie) va avea 6 etaje, cu o suprafaţă totală de aproape 20.000 mp. Zonele închiriabile vor avea suprafeţe de până la 3.500 mp per etaj, cu un design care permite amenajarea atât de birouri individuale, cât şi de birouri deschise. Planurile prevăd, de asemenea, certificarea LEED - incluzând, printre altele, un acoperiş verde. PORR Bucureşti a fost selectată pentru realizarea lucrărilor de construcţie la proiectul Metroffice.

Immofinanz Group este activă pe piaţa din ţara noastră începând cu anul 2004 şi deţine în prezent un portofoliu de proprietăţi în valoare de 964 milioane euro (13,9% din toate proprietăţile deţinute de grup). Portofoliul din România al Immofinanz Group include 16 proprietăţi cu o suprafaţă închiriabilă de 404.503 metri pătraţi (nouă clădiri de birouri, 4 centre comerciale şi 3 proprietăţi logistice). Iride Business Park are o suprafaţă închiriabilă de aproape 93.000 mp, fiind cel mai mare parc de afaceri din Bucureşti.

Immofinanz Group este una dintre cele mai importante companii imobiliare din Europa. De la înfiinţarea sa, în 1990, grupul şi-a constituit un portofoliu ce include în prezent peste 470 de proprietăţi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 6,9 miliarde de euro. Compania îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri şi logistică în 8 pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional