Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Cushman & Wakefield, în proces de fuziune cu DTZ

Alexandru Costea Piaţa Imobiliară /

Cushman & Wakefield şi DTZ au ajuns la un acord definitiv pentru a fuziona, scopul fiind "obţinerea uneia dintre cele mai mari companii de servicii imobiliare la nivel global", arată un comunicat remis azi redacţiei.

Noua companie, care va opera sub brandul Cushman & Wakefield, va avea venituri de peste 5,5 miliarde de dolari, peste 43.000 de angajaţi şi va gestiona mai mult de 370 milioane de metri pătraţi la nivel global în numele clienţilor instituţionali, corporate şi din domeniul privat, mai arată sursa.

La finalizarea fuziunii, Carlo di Barel Sant'Albano, actualul CEO Internaţional al Cushman & Wakefield şi EMEA CEO, va avea rol de lider senior la nivel mondial. John Santora, actualul CEO al Cushman & Wakefield - America de Nord, va deveni Chief Operating Officer şi Chief Integration Officer, iar Tod Lickerman, CEO-ul Global actual al DTZ îşi va asuma rolul de Preşedinte al companiei globale.

EXOR, cu o participaţie de 80,1% la Cushman & Wakefield este una dintre cele mai mari societăţi de investiţii listate din Europa. David Bonderman, partener fondator al TPG, a adăugat: "Potenţialul creat de această asociere nu ar fi fost posibil fără sprijinul EXOR, care a realizat cu succes creşterea unei afaceri care performează. Ca urmare a asocierii cu DTZ, va fi chiar mai bine poziţionată pentru a beneficia în continuare de tendinţele de creştere imobiliare de pe tot globul. Cushman & Wakefield este unul dintre cele mai puternice branduri din domeniul imobiliar la nivel mondial şi suntem încântaţi că avem posibilitatea de a participa la extinderea acestei mari companii".

Tranzacţia este de aşteptat să fie finalizată înainte de sfârşitul anului şi este în stadiul de definitivare al condiţiilor de fuzionare.

Cushman & Wakefield oferă servicii de consultanţă şi reprezentare cu privire la toate aspectele legate de utilizarea proprietăţilor şi investiţii în imobiliare. Fondată în 1917, are 259 de birouri în 60 de ţări, având angajaţi peste 16.000 de profesionişti.

DTZ furnizează ocupanţilor şi investitorilor servicii de intermediere, închirieri şi brokeraj, property şi facility management, pieţe de capital, investiţii şi asset management, evaluări, project management şi consultanţă în construcţii. DTZ are 47.000 de angajaţi, incluzând subcontractori şi operează în 52 de ţări, prin 208 birouri.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional