Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Mai mult de jumatate din proiectele POR din regiunea Nord-Est sunt finalizate

I.D. Investiţii /

La nivelul regiunii Nord-Est au fost semnate 444 de contracte de finantare prin Programul Operational Regional care solicita fonduri de 681 milioane euro. Platile facute catre beneficiari reprezinta 49% din valoarea alocarii financiare. Numarul proiectelor finalizate este semnificativ, mai mult de jumatate, 248, potrivit stadiului de implementare prezentat de reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est in 6 iunie.

Domeniul 5.2 "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice" a fost redeschis la nivelul Regiunii Nord-Est. Alocarea financiara disponibila pentru aceasta cerere este de 4,88 milioane euro, iar cererile de finantare pot fi depuse incepand cu 5 iulie 2013.

Pentru viitoarea programare financiara 2014-2020 se contureaza urmatoarele prioritati: îmbunatatirea capitalului uman prin masuri orientate catre cresterea ocuparii, accesului la educatie si promovarea incluziunii sociale, dezvoltarea unei infrastructuri moderne care sa asigure cresterea accesibilitatii, conectivitatii si atractivitatii Regiunii Nord-Est, sprijinirea unei economii competitive si a dezvoltarii locale, dar si optimizarea utilizarii si protejarea resurselor si patrimoniului natural.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional