Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Max Boegl Romania a semnat contractul de aproape 140 mil. lei cu Aeroportul Iasi

I.D. Investiţii /

Aeroportul Iasi

Aeroportul Iasi

Max Boegl Romania a semnat ieri, 4 iunie, contractul de constructie a noii piste de la Aeroportul International Iasi.

Contractul a fost incheiat intre Mathias Kirr, managerul executiv al Max Boegl Romania, liderul asocierii care a castigat licitatia de proiectare si executie, si Marius Bodea, directorul general al Aeroportului Iasi.

Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi, institutia de finanteaza lucrarile, a declarat ca semnarea contractului mentionat reprezinta cea mai buna veste din ultimele doua decenii pe care au primit-o iesenii. "Incepand din acest an, prin constructia de la Aeroport, sper ca in orasul nostru sa renasca speranta si increderea ca in Iasi vom avea parte de bunastare si dezvoltare economica durabila. Este cea mai importanta zi din ultimii 20 de ani pentru comunitatea noastra ieseana. Aeroportul sper sa fie motivul principal pentru care companiile straine sa vina sa investeasca la Iasi, pentru a crea mai multe locuri de munca si mai multa bunastare, iar iesenii plecati peste hotare sa aiba un motiv si mai puternic sa se intoarca acasa."

Totodata, directorul general al Aeroportului Iasi a precizat ca regiunea Moldovei va avea cea mai moderna pista de aterizare decolare din Romania, aspect care va puncta decisiv in optiunea companiilor aeriene de a deschide rute noi spre si dinspre Iasi.

Oferta depusa de asocierea Max Boegl Romania-Vega "93-UTI Grup s-a ridicat la valoarea de 139,13 milioane lei fara TVA si a obtinut punctajul cel mai ridicat in cadrul procedurii de atribuire.

Contractul prevede asigurarea serviciilor de proiectare si executie a lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri in R.A. Aeroportul Iasi. Concret, lucrarile vor include realizarea pistei de decolare-aterizare, caii de rulare, extinderii platformei si a drumului perimetral, instalatiei de balizaj, canalizarii pentru ape pluviale, precum si a serviciilor de proiectare pentru toate cele mentionate anterior. Termenul de finalizare este de 25 de luni de la data semnarii contractului, in acest termen fiind inclusa si proiectarea.

Prima etapa va fi cea de proiectare, dupa aprobarea proiectului urmand sa inceapa lucrarile de constructie. Max Boegl spera sa poata demara lucrarile chiar mai devreme de luna septembrie.

Mathias Kirr a precizat ca la acest proiect se va lucra inclusiv pe timpul noptii, firmele urmand a lucra chiar si in trei schimburi. "Noi speram ca ordinul de incepere a lucrarilor sa fie dat cat mai repede. Ne vom mobiliza pentru putea incepe la timp. Din acest moment pentru noi, ca si constructori, timpul curge si avem interes sa terminam proiectul la timp."

Consiliul Judeatean Iasi spera sa finanteze din fonduri europe prin Programului Operational Sectorial - Transport si lucrarile la noua parcare si pistele de taxi pentru aeronavele care vor ateriza pe noua pista. Valoarea acestei investitii este de 40 de milioane de euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional