Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Sonae Sierra a înregistat un profit net de 96,3 milioane euro în 2014

Elena Deacu Piaţa Imobiliară /

Sonae Sierra a înregistrat un profit net de 96,3 milioane euro în 2014, comparabil cu 3,6 milioane euro înregistrate în anul anterior, rezultat determinat de un rezultat direct de 52,7 milioane euro şi un rezultat indirect de 43,6 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al companiei, rezultatul Direct a scăzut cu 9% în comparaţie cu anul anterior, sub influenţa vânzării unor active din Europa, variaţiei nefavorabile a ratei medii de schimb a realului brazilian, precum şi întăririi structurii corporative, pentru a susţine dezvoltarea companiei în noi zone geografice. Pe baza portofoliului like-for-like şi excluzând impactul ratei de schimb nefavorabile, profitul direct net a crescut cu 5,6%, datorită calităţii activelor şi a abordării de management.

În comparaţie cu anul 2013, rezultatul indirect a crescut datorită redresării de pe pieţele europene, reflectată în compresia randamentului imobiliar (yield-ul), datorită îmbunătăţirii performanţei operaţionale a activelor din Europa şi Brazilia şi influenţei pozitive a vânzării a 40% din centrul Le Terrazze, vânzării terenului adiacent centrului Alexa, precum şi consolidării dreptului de proprietate în centrele comerciale AlbufeiraShopping şi C.C. Continente de Portimăo, ambele din Portugalia.

Vânzările chiriaşilor din portofoliul european au înregistrat o creştere de 3,3% like-for-like în 2014, faţă de anul 2013, remarcându-se Portugalia, cu o creştere de 5,5%, şi Italia, cu o creştere de 4,5%. În Brazilia continuăm să înregistrăm o performanţă pozitivă, cu o creştere like-for-like de 8,4% (exprimată în BRL) faţă de rezultatele anului 2013.

Rata globală de ocupare a portofoliului a atins 95,5%, puţin peste rata de 94,4% înregistrată în anul anterior. Portofoliul global al companiei Sonae Sierra a atras peste 440 de milioane de vizitatori în 2014.

Potrivit lui Fernando Guedes de Oliveira, CEO Sonae Sierra: "Rezultatele financiare obţinute de Sonae Sierra în 2014 reflectă calitatea activelor şi eficienţa managementului companiei într-un mediu macroeconomic care, în ciuda unor indicatori clari de redresare, încă poartă semnele volatilităţii în sectorul imobiliar de retail din Europa. Suntem pregătiţi să profităm la maxim de ciclul de redresare economică care începe, printr-o strategie activă de reciclare a capitalului şi prin căutarea unor noi oportunităţi de afaceri pe pieţe cu potenţial de creştere."

La data de 31 decembrie 2014, valoarea activelor nete ale companiei Sonae Sierra a atins 1,1 miliarde euro. Această valoare reprezintă o creştere de 11,4% faţă de valoarea din decembrie 2013, determinată mai ales de profitul net înregistrat în 2014.

Sonae Sierra şi-a păstrat strategiile conservatoare şi echilibrate de finanţare pe termen lung şi de acoperire a riscurilor (hedging). Structura capitalului este susţinută de un termen mediu al scadenţei datoriilor de 4,6 ani, din care 62% reprezintă împrumuturi cu rata fixă a dobânzii.

Sonae Sierra deţine 46 de centre comerciale, cu o valoare de piaţă de 6 miliarde de euro şi este prezentă în 14 ţări, de pe 4 continente: Portugalia, Algeria, Azerbaijan, Brazilia, China, Columbia, Germania, Grecia, Italia, Maroc, România, Rusia, Spania şi Turcia. Sonae Sierra administrează şi/sau închiriază 88 de centre comerciale şi o suprafaţă totală închiriabilă de 2,3 milioane mp, care găzduiesc un număr de circa 8.300 de chiriaşi. În 2014, Sonae Sierra a primit peste 440 de milioane de vizite în centrele comerciale pe care le administrează. În prezent, Sonae Sierra are 7 proiecte în curs de dezvoltare, dintre care 3 sunt pentru terţe companii, şi alte 4 noi proiecte în plan.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional