Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Cu 25 de milioane de euro, Athénée Palace Hilton îşi schimbă înfăţişarea

Piaţa Imobiliară /

Cu 25 de milioane de euro, Athénée Palace Hilton îşi schimbă înfăţişarea

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    ANA Hotels a demarat o investiţie de 25 de milioane de euro în renovarea capitală a Hotelului "Athénée Palace Hilton" din Bucureşti. Clădirea emblemă, parte integrantă a grupului hotelier "ANA Hotels", are o istorie de 107 ani şi este unul dintre simbolurile istorice şi arhitecturale ale Bucureştiului. Acesta a trecut prin 3 renovări fundamentale: prima în 1937, a doua în 1944 şi a treia în 1993. Anul acesta, "ANA Hotels" a început cea de-a patra mare renovare a clădirii-monument, situată între "Atheneul Român" şi "Palatul Regal" - de unde provine şi numele său. Hotelul "Athénée Palace" este, de peste un secol, esenţa eleganţei Bucureştiului şi gazda unor momente istorice importante.

    "Într-o perioadă în care suntem afectaţi sever de pandemie, am ales să privim înainte şi să ne concentrăm pe viitor, declara George Copos, proprietarul grupului hotelier "ANA Hotels" la anunţarea începerii lucrărilor.

    Acesta a adăugat: "Obiectivul nostru este ca "Athénée Palace", acest monument-simbol al "Micului Paris", să rămână o emblemă pentru Bucureştiul generaţiilor ce vin. "Athénée Palace" a fost martor la războaie şi revoluţii şi, de fiecare dată, a reuşit să rămână în picioare, mai semeţ şi mai impunător. Anul 2021 reprezintă o nouă perioadă marcantă pentru "Athénée Palace" şi pentru ANA Hotels".

    Proprietarul grupului hotelier preciza că lucrările precedente de renovare au avut loc după războaie şi mari confruntări, iar situaţia de acum este chiar mai provocatoare, pentru că războiul cu pandemia a determinat prima închidere din istoria hotelului, în perioada stării de urgenţă din 2020.

    Hotelul Athénée Palace Hilton este parte integrantă a celui mai mare grup hotelier privat românesc, "ANA Hotels". Compania deţine si operează de asemenea hotelurile "Crowne Plaza" Bucureşti, trei unităţi hoteliere la Poiana Braşov - "Sport", "Bradul" şi "Poiana", şi Hotelul "Europa", cu centrul SPA "ANA Aslan Health Spa" din Eforie Nord.

    Simona Constantinescu, CEO "ANA Hotels", ne-a acoradat un interviu în care ne-a oferit detalii despre reabilitarea Athénée Palace, dar şi despre cum a fost 2020 şi care sunt estimările pentru anul în curs.

    (Interviu cu Simona Constantinescu, CEO "ANA Hotels")

    Reporter: Athénée Palace Hilton a anunţat începerea unei renovări istorice. În ce va consta mai exact aceasta?

    Simona Constantinescu: Proiectul de modernizare a hotelului se derulează în două etape: prima a fost demarată anul trecut şi cuprinde renovarea celor 132 de camere ale "Aripii Noi", cea construită în 1965, iar cea de-a doua vizează reabilitarea faţadei hotelului şi a camerelor din "Aripa Veche", cea construită în 1914. Proiectul de reabilitare, care presupune reconstrucţia "de la roşu", are un concept realizat de compania de arhitectură "Alexander James International" din Londra. Noul design al camerelor de la Athénée Palace Hilton, are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complementar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Dotările noilor camere renovate sunt conectate cu tehnologiile şi inovaţiile de ultimă oră, pentru ca oaspeţii să poată trăi o experienţă unică, într-o locaţie de prestigiu.

    Designul interior corespunde standardelor unui hotel de lux modern, folosindu-se materiale naturale, de cea mai înaltă calitate şi sisteme inteligente de acces si control.

    Reporter: La cât se ridică valoarea totală a renovării şi care este termenul de finalizare?

    Simona Constantinescu: Valoarea investiţiei în renovarea Hotelului Athénée Palace Hilton este de 25 milioane de euro. Capitalul financiar pe care ANA Hotels îl investeşte în acest proiect, provine atât din surse proprii, cât şi dintr-un credit pe care compania l-a contractat de la BRD - Groupe Société Générale, în baza unui parteneriat de peste 20 de ani. Lucrările etapei I vor fi finalizate la sfârşitul lunii mai 2021, iar etapa a doua de renovare va demara după încheierea Festivalului "George Enescu".

    Reporter: Cum vor decurge lucrările astfel încât oaspeţii să nu aibă de suferit?

    Simona Constantinescu: Serviciile noastre nu au fost afectate în niciun fel, datorită faptului că am izolat lucrările de renovare într-o singură aripă, cea nouă, iar oaspeţii au fost cazaţi în aripa originală a hotelului, servind micul dejun în restaurantul Roberto"s, ca de obicei. Toate evenimentele au avut loc în sălile noastre de la parter, departe de acţiunile de renovare. Astfel în Regina Maria şi Salonul Le Diplomate, s-au respectat toate restricţiile legale în vigoare şi au fost pregătite la cerere pentru solicitările actuale ale evenimentelor de tip hybrid.

    Reporter: Cum a fost 2020 pentru Athénée Palace Hilton?

    Simona Constantinescu: După perioada de 2 luni, în care am avut porţile închise, la redeschidere, a fost implementat programul Hilton CleanStay, care dincolo de standardele de termoscanare, promovarea distanţării fizice şi staţiile pentru soluţii antiseptice, presupune şi prezenţa unui inspector, care verifică fiecare cameră igienizată şi dezinfectată, apoi o sigilează cu un sigiliu specific Hilton CleanStay. Am fost imediat plăcut suprinşi, chiar din prima zi, să primim nu numai oaspeţi care s-au întors să stea la hotelul lor preferat, dar şi oaspeţii noi locali care au avut curiozitatea să ne descopere pentru istoria clădirii şi pentru serviciile de cele mai înalte standarde. Ne-am mobilizat rapid toţi membrii echipei prin seminarii şi instruiri periodice. Restaurantul Roberto"s & La Strada a fost redeschis şi a fost deschis temporar un English Bar On Air pe terasa de la etajul 1. Serviciul de livrare la domiciliu, a fost reinterpretat şi lansat pentru clienţii dornici să comande vestitele deserturi de la Café Athénée şi deopotrivă preparate din conceptul "pura cucina" al restaurantului Roberto"s.

    Reporter: S-a reluat fluxul oaspeţilor care trec pragul hotelului?

    Simona Constantinescu: Pe toată perioada procesului de renovare, hotelul a rămas deschis, oferind servicii de cazare în aripa care nu este în curs de reabilitare şi în spaţiile publice de la parter, restaurantele, terasa şi sălile de evenimente, ce sunt accesibile clienţilor, ele fiind renovate anterior.

    Reporter: Ce estimări aveţi pentru activitatea hotelului în anul în curs?

    Simona Constantinescu: Scopul nostru principal pentru perioada următoare este redeschiderea la începutul lunii iunie a aripii care este momentan în renovare, iar când normele de siguranţă vor fi ridicate de către autorităţi, ne dorim să redeschidem renumitul English Bar la interior şi, totodată, Café Athénée, cu un potenţial nou concept pe care îl vom prezenta mai târziu.

    Reporter: Vă mulţumesc!

    Athénée Palace Hilton - "Arhitectura" unui simbol al Micului Paris

    Când spunem Athénée Palace, spunem istorie scrisă cu rafinament. Povestea lui începe în 1912, pe locul unde se afla Hanul Gherasi. Proiectul, grandios pentru acea vreme, a urmat planurile arhitecţilor Daniel Renard şi Téophile Bradeau şi a fost finalizat în 1914. Daniel Renard a fost principalul reprezentant al mişcării artistice Art Nouveau în România, onoare care i se conferă pentru un singur edificiu, Cazinoul din Constanţa.

    Hotelul a fost prima clădire cu mai multe etaje din Bucureşti, dar şi cu structură din beton armat. Faţada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi, în stil Art Nouveau. Când s-au finalizat lucrările, hotelul avea 149 de camere şi 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea cu mobilier lucrat în Franţa şi Anglia. Restaurantul era amenajat la parter, cu o sală stil baroc, de aproape 305mp.

    A fost şi este unul din cele mai luxoase locuri din Bucureşti, recunoscut pentru recepţiile şi ceaiurile dansante încă de la deschidere. Era un hotel mirobolant, care aducea Parisul la Bucureşti.

    "În această vatră a Bucureştiului, totul îţi vorbeşte despre Franţa. Athénée Palace este după chipul Bucureştiului", spunea Paul Morand. Athénée Palace era un hotel cartier general, un loc de întâlnire maiestuos, care se afla pe picior de egalitate cu renumitele hoteluri de la Roma, Paris şi Londra. Hotelul şi restaurantul său au reprezentat într-o vreme tot ce era mai modern, mai şic şi mai rafinat în Micul Paris.

    "La început şi până la începerea primului război mondial, restaurantul a fost condus de baronul de Marsey, şef bucatar a fost Dubois, iar maître d"hotel Chambasse. El servea la masă fiecare client cu plat-de-jour, aflat pe un cărucior argintat. Mâncarea era încălzită permanent cu o lămpiţă de spirt camuflată. Plat-de-jour diferea de la o zi la alta. Era fie jigot de berbec pe fasole albă, fie muşchi a la Wellington, piept de viţel umplut, carec de porc pe varză călită. Bucătăria era exclusiv franceză.

    La parter, se afla o băcănie cu delicatese, un restaurant şi un bar. Tot aici funcţiona şi vestitul salon de frizerie şi coafură al lui "Ionică". Barmanul de la Athénée Palace şi coafezele de la Ionică erau persoanele cele mai informate din Bucureşti. Ionică era frizerul personal al lui Carol al II-lea." ( De la Hanul Şerban Vodă la Intercontinental"Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu)

    În 1937, hotelul a fost transformat şi modernizat după planurile personalităţii marcante a arhitecturii interbelice, Duiliu Marcu (Arhitectul Detaliilor) fiind cunoscut pentru realizarea celor două palate, Elisabeta şi Victoria, alte două clădiri simbolice ale capitalei. Acesta a optat pentru hotel la o imagine curată, simplă, care combină austeritatea clasicismului modern cu elemente şi detalii tipice pentru Art Deco, păstrând însă atmosfera specială a clădirii. Modificările s-au făcut atât asupra planului, cât şi asupra arhitecturii exterioare schimbându-i-se complet faţadele, astfel pe înălţimea a trei etaje, s-au realizat arcade adâncite care dădeau un aspect deosebit faţadei. Intrarea principală, holul de onoare, sălile de mese, saloanele de recepţii, totul a fost refăcut. Noua imagine a hotelului era gândită în acord cu modernismul anilor 1930. Acest curent artistic şi arhitectural propunea atât pentru România, cât şi pentru întreaga Europa un cadru urban nou pentru o lume nouă.

    Atât în perioada interbelică, cât şi după cel de-al doilea război mondial, Athénée Palace atrăgea lumea mondenă a Bucureştiului şi a Europei. Simbolurile hotelului? Barul englezesc şi sala "Le Diplomate". English Barul şi-a clădit reputaţia de top încă din anii "30, când era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală. Acesta oferea vizitatorilor săi o gamă largă de cocktailuri şi de trabucuri şi o atmosferă parcă inspirată de filme. Sala "Le Diplomate" se află pe lista monumentelor istorice, recunoscut drept Patrimoniu Naţional. Ea impresionează prin rafinamentul finisajelor sale si frumuseţea vitraliilor. Înca din perioada Micului Paris, sala era celebră pentru acustica ei. Stând în mijlocul cupolei îţi auzi propriul ecou, iar cei din sală ascultă discursul fără distorsiuni. Pentru că în acea perioadă nu exis­tau microfoane, era o modalitate pentru orator de a se auzi foarte bine şi a nu fi deranjat de alte eventuale zgomote din sală. Să nu uităm de holul spectaculos al hotelului, Les Colonnades, cu coloane din marmură şi candelabre, fiind un simbol al arhitecturii Belle Époque.

    Athénée Palace devine, odată cu trecerea anilor, locul preferat de întâlnire şi cazare din inima Bucureştiului pentru din ce în ce mai mulţi oameni ai vremii. Acesta este motivul pentru care, în 1965, este construită aripa nouă a clădirii, care va include o gradină, un restaurant, un bar de zi şi o terasă.

    Chiar dacă de-a lungul timpului Athénée Palace a suferit numeroase renovări, el a rămas un simbol arhitectural al Bucureştiului. Prin renovarea pe care a început-o Ana Hotels anul trecut, se doreşte continuarea poveştii acestui simbol de arhitectură către generaţiile viitoare. Proiectul de modernizare a hotelului se derulează în două etape: prima a demarat deja şi cuprinde renovarea celor 132 de camere ale "Aripii Noi", construită în 1965, iar cea de-a doua vizează reabilitarea faţadei hotelului şi a camerelor din "Aripa Veche", construită în 1914.

    Noul design al camerelor are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complemetar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Stilul şi imaginea noului Athénée Palace Hilton sunt conectate cu tehnologiile şi inovaţiile de ultimă oră, pentru ca oaspeţii să poată trăi o experienţă de top într-o locaţie de prestigiu. Un hotel atât de modern şi totuşi cu o poveste atât de încărcată de istorie.

    În toată această perioadă, hotelul rămane deschis oferind servicii de cazare în aripa care nu este în curs de reabilitare şi în spaţiile publice de la parter, restaurantele, terasa şi sălile de evenimente, ce sunt accesibile clienţilor, ele fiind deja renovate anterior.

    Şi azi la fel ca în ultimii 107 de ani, te invităm să ne treci pragul şi să fii parte din poveste!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional