Buturuga City răstoarnă sectorul construcţiilor

Sectorul asigurărilor este, în aparenţă, unul cu o însemnatate relativ mică în economie şi cu impact redus în sectoare mari cum ar fi acela al construcţiilor. Când ne uităm puţin mai de aproape, însă, la fondul lucrurilor vedem următoarele:

- niciun proiect de construcţii sau proiect mare de infrastructură, de energie, de explorare de petrol şi gaze, de construcţie autostrăzi, de construcţie a unei centrale electrice ş.a.m.d nu poate fi făcut fără garanţiile cerute de beneficiar şi contractate de antreprenori şi furnizori şi oferite sau subscrise de bănci şi companii de asigurări.

- toate proiectele au asigurări cuprinzătoare şi complexe până la momentul predării "la cheie" a proiectului către beneficiar şi de multe ori pe o perioadă de încă 2-10 ani după aceea. Asigurările sunt subscrise tot de companii de asigurări.

Ce s-a întâmplat în piaţa asigurărilor?

Asigurătorii au devenit din ce în ce mai restrictivi la subscrierea acestor riscuri pentru companii medii şi mici cu situaţii financiare la limită şi fără asseturi semnificative. În schimb aceste companii mici şi medii au continuat, cu buna ştiinţă a beneficiarilor, politica de ofertare care să le adjudece licitaţiile pe criteriul cel mai mic preţ. De fapt de aici începe lanţul de probleme care au plasat foarte multe companii de construcţii pe o traiectorie financiară descendentă reflectată prin scoring de subscriere slab sau neadecvat pentru asigurători şi bănci. Licităm foarte jos şi de multe ori sub un preţ corect pentru lucrările respective, ceea ce a dus la diminuarea profitatibilităţii acestor companii, făcându-le din ce în ce mai neatractive pentru bănci şi asigurări, din perspectiva ofertării şi subscrierii garanţiilor fără de care nu se pot face proiectele.

Evident că au apărut şi ofertanţii oportunişti în piaţă, care s-au îmbolnăvit şi ei în timp de o boală similară cu cea a constructorilor - degradarea situaţiilor financiare. La City Insurance acest lucru a dus, din păcate, la faliment şi la bulversarea unui sector întreg - câte contracte de infrastructură mari au încă garanţiile emise de City? Marea majoritate. Ce face beneficierul într-o astfel de situaţie? Trebuie să solicite contractorului să înlocuiască garanţia şi asigurările City cu unele care să răspundă nevoilor, un lucru devenit foarte complicat pentru că antreprenorii care au apelat la soluţiile ieftine de la City trebuie să plătească încă o dată aceste costuri aferente garanţiilor şi de multe ori nu există oferte în piaţă sau beneficiarii nu sunt deschişi ori dispuşi să accepte şi alte soluţii echivalente oferite de pieţele financiare. O ecuaţie grea care dacă nu este rezolvată poate duce la stoparea proiectelor de infrastructură şi a tuturor proiectelor în situaţii similare şi care pot genera efecte în avalanşă în economie.

Aş începe cu o primă analiză care se vede, efectiv, "din avion". Este clar că City Insurance era una dintre puţinele sau chiar singura companie de pe piaţa locală de profil care emitea asigurări de garanţie pentru contractele de construcţii şi emitea mai multe forme de garanţii: garanţia de bună- execuţie, garanţia de retur avans.

Ce înseamnă acest lucru pentru sectorul construcţiilor?

Închipuiţi-vă companiile de cons­trucţii care licitează pentru proiecte de infrastructură, pentru proiecte mari, cu durata lungă de execuţie şi care trebuie, la începutul proiectului, să pună această garanţie de execuţie de 10% din valoarea proiectului. Acest lucru înseamnă că, dacă nu au acces la o asigurare, la o garanţie de tip asigurare, atunci ei vor fi obligaţi să meargă la bănci sau la alte instituţii financiare şi să pună cash colateral sau imobilizări corporale - imobile în valoare de 10% din valoarea proiectului respectiv, pe toată durata proiectului şi, uneori, chiar şi pe durata de după terminarea lucrărilor, durata de garanţie a proiectului, ceea ce înseamnă o imobilizare de 10% din resursele financiare ale companiei pe o perioadă lungă de timp.

10% înseamnă că nu mai poate merge la alte proiecte, că nu mai are disponibilul de cash şi că, pur şi simplu, este blocată. Dacă scalăm lucrul acesta la mai multe contracte la care participă aceste companii, atunci situaţia devine chiar foarte greu de suportat din punct de vedere financiar pentru aceste companii. Şi care este rezultatul până la urmă? Acces la lucrările de infrastructură vor avea doar jucătorii mari cu capitalizari uriaşe şi resurse pe măsură şi antreprenorii români va trebui să fie numai subcontractori ai acestor jucători mari.

Problema cea mare despre care nimeni nu vorbeşte este că, prin bâlba asta politico-profesională, statul se expune unei situaţii fără precedent, şi anume - pe contractele în derulare unde City era asigurătorul garant şi beneficiarul (în cele mai multe cazuri firme de stat sau autorităţi locale) rămâne fără garanţii. Şi haideţi să fim serioşi! Nu avem o plasă de siguranţă pentru aşa ceva! FGA, da, în ultimă instanţă oferă despăgubiri până în 450.000 de lei, sub 100.000 de euro, care nu înseamnă nimic pentru astfel de garanţii de ordinul milioanelor de euro. Dar câte proiecte în construcţii sunt sub acest plafon? 5%, poate 10% ... cu restul de 90% ce facem? Ne-am creat "singuri" un efect domino - dealtfel, de multe ori anticipat de profesionişţi - care într-un final ne lasă şi cu treaba nefăcută şi cu banii luaţi. Pe de o parte avem contracte care nu pot fi duse la bun sfârşit, deci ori rămân la stadiul de proiect, ori nu se fac niciodată, pe de altă parte avem firme închise, oameni în şomaj etc., pentru care tot noi contribuim, însă costul final este mult mai mare. Prin falimentul City Insurance, aceste garanţii trebuie repuse de către contractori pentru lucrările în curs, lucru extrem de dificil de făcut.

Nu vreau să fac niciun fel de comentariu calitativ asupra acestui lucru, aş face numai o simplă paralelă cu sectorul energetic unde, chiar dacă vrem să relansăm acest sector energetic, care a fost văduvit de investiţii în ultimii 30 de ani, nu mai avem cu cine să facem aceste lucrări de construcţii-montaj.

De ce? Pentru că nu s-au făcut investiţii şi antreprenorii specializaţi pe proiectele energetice pur şi simplu au închis business-ul sau sunt pe cale să închidă businessul ori au plecat din ţară şi îşi caută de lucru prin alte părţi şi nu mai au resurse să ducă proiecte pe plan local.

Dacă chiar vrem să dezvoltăm această ţară, trebuie să avem şi un sector financiar sănătos, care să susţină investiţiile şi să repompeze banii la loc în investiţiile din România.

În continuarea acestor remarci din deschidere, vin să subliniez că problema din sectorul construcţiilor este una cât se poate de serioasă, companiile din domeniul construcţiilor având reale probleme de finanţare a lucrărilor, pentru că, în afară de aceste garanţii, care li se cer în toate contractele publice, de infrastructură, de reabilitări de reţele, de clădiri de utilitate publică ş.a.m.d., ei sunt obligaţi să vină şi cu cash flow propriu, cu aportul de numerar propriu, ca să susţină lucrările, până la primele decontări din aceste lucrări.

În cazul în care primesc avans, li se solicită o scrisoare de garanţie din nou, de retur avans, care, iarăşi, dacă nu este accesibilă din piaţa asigurărilor, devine un nonsens să faci această asigurare garanţie retur avans, numai ca să pui cash colateral şi să ţi se dea o astfel de scrisoare, să mai plăteşti şi costul aferent emiterii acestor instrumente financiare.

O altă provocare este perioada de mentenanţă care a început să fie de 120 luni în tot mai multe proiecte, perioadă ce trebuie să aibă asigurări în vigoare şi garanţii în vigoare de acum, momentul subsctrierii până la finalizarea lucrărilor plus perioada de zece ani. Nu avem o piaţă de asigurări care să ofere astfel de produse, şi din punct de vedere financiar, aceasta devine o cerinţă pe care numai contractorii mari cu asigurări internaţionale complexe le pot accesa.

Poiectele privat-privat nu îşi găsesc soluţii de garantare de la companiile de asigurări locale şi din acest motiv se caută soluţii internaţionale din asigurări sau din pieţele financiare.

Cumva, sectorul construcţiilor este foarte dependent de accesul la bani, accesul la finanţare, şi subliniez acest lucru pentru că este o problemă cu care se confruntă foarte multe dintre societăţile locale de construcţii şi acum, cu atât mai mult, vom avea un val de solicitări din partea autorităţilor locale pentru schimbarea asigurărilor de garanţie emise de City Insurance, aflată în faliment, cu alte instrumente de garantare.

Va fi o adevărată provocare pentru sectorul financiar românesc şi, în special, pentru companiile de asigurări şi a celora care operează în sectorul financiar românesc să găsească soluţii. Cred că aceste soluţii trebuie căutate într-un mod cât se poate de creativ, dar la modul corect al cuvântului, nu creativ în sensul acela uşor umoristic, de a fenta sistemul.

În încheiere aş mai dori să fac o propunere constructivă şi obiectivă pentru a evita astel de situaţii: schimbarea criteriilor de atribuire pentru contractele pe bani publici - renunţând la criteriul preţul cel mai scăzut şi înlocuindul cu criterii multiple, complexe dar care să aibă în centrul lor capabilităţile tehnice, economice şi financiare pentru a duce la bun sfârşit proiectul în timp şi în buget.

Pentru aceasta avem însă nevoie de profesionalizarea companiilor de stat, a beneficiarilor, şi de schimbarea cadrului legislativ pentru achiziţii publice.

De asemenea, este nevoie de profesionalizarea şi responzabilizarea companiilor care fac studiile de fezabilitate (SF) pe baza cărora se licitează proiectele. Un sutdiu de fezabilitate prost făcut are implicaţii majore în toţi paşii unui proiect, putând duce până la eşuarea proiectului. Deşi în aparenţă costul unui SF este unul relativ mic în structura generală de costuri a unui proiect, acesta este "fundaţia proiectului".

Completarea cercului de servicii de proiect cu serviciile de owner engineer - care efectiv stă lângă beneficiar până la finalizarea obiectivului şi avizează toate stadiile de lucrări din punct de vedere tehnic şi bugetar - practic reprezintă ochiul specializat al clientului în implementarea proiectului care reduce riscul de erori tehnice şi implicipe acela de a apela la garanţii sau asigurări pe perioada de dezvoltare a proiectului.

Am vrut să atig numai câte elemente din complexiatatea mecanismelor de finanţare şi garantare a proiectelor şi să subliniez cât se poate de clar că veriga financiară şi a asigurărilor este una esenţială în acest puzzle uriaş al proiectelor.