Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: "Pentru prima dată, bugetul de dezvoltare îl depăşeşte pe cel de funcţionare"

Investiţii /

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: "Pentru prima dată, bugetul de dezvoltare îl depăşeşte pe cel de funcţionare"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Consiliul Local Galaţi a votat un buget record pentru anul în curs. Astfel, bugetul municipiului Galaţi este de 1.441,31 milioane de lei, din care autorităţile au alocat 58,48% pentru dezvoltare şi 41,51 % pentru funcţionare. Bugetul total consolidat este de 1.775,19 milioane lei (include finanţări nerambursabile, venituri proprii buget local, subvenţii de la bugetul de stat).

    Cele mai multe investiţii se vor realiza cu fonduri europene. Este vorba despre 122 de proiecte de investiţii în valoare totală de 1.583.700.497 de lei (316,7 milioane de euro).

    "Este cel mai mare buget al oraşului, datorită fondurilor europene pe care le-am atras. De asemenea, capitolul pentru dezvoltare este cel mai consistent. Asta înseamnă inves­tiţii în toate domeniile esenţiale, fie că vorbim de educaţie, sănătate, străzi, cartiere, cultură sau sport. Sunt circa 200 de obiective de investiţii pe care le avem. Iar provocarea va fi să asigurăm partea de cofinanţare de la bugetul local pentru proiectele cu fonduri europene. Şi vom reuşi, aşa cum am reuşit întotdeauna. Pentru că tot împreună am reuşit să schimbăm foarte multe în aceşti ani în oraşul nostru şi vom continua pe această linie", a spus Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

    Un buget axat pe dezvoltare

    Edilul din Galaţi a subliniat faptul că este pentru prima dată când bugetul de dezvoltare îl depăşeşte pe cel de funcţionare, ceea ce înseamnă că, în 2025, se va continua strategia de dezvoltare a municipiului.

    "Pentru prima oară, bugetul de dezvoltare îl depăşeşte pe cel de funcţionare. Este vorba despre 58,48 % cheltuieli de dezvoltare, respectiv 842,99 milioane de lei. Cheltuielile pentru funcţionare sunt de 598,32 milioane de lei ceea ce reprezintă 41,51 % cheltuieli de funcţionare. Din această sumă vor fi asigurate serviciile de salubrizare, lucrările de reparaţii şi marcaje pe străzi; subvenţiile în transportul public pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi a gratuităţilor acordate pensionarilor, elevilor, veteranilor etc.; cheltuielile cu extinderea, modernizarea şi mentenanţa iluminatului public; întreţinerea parcurilor şi zonelor verzi; întreţinerea bazelor sportive; asigurarea bugetului de funcţionare a instituţiilor culturale din subordinea municipalităţii; finanţările acordate proiectelor incluse pe agendele de evenimente ale oraşului; acoperirea costurilor serviciilor sociale", adaugă oficialul.

    Potrivit proiectului de buget votat de consilierii locali, pentru anul în curs administraţia gălăţeană îşi propune 56 de obiective noi de investiţii . Dintre acestea 23 vor fi finanţate din bugetul local cu suma de 136.385.707 lei, iar celelalte vor primi finanţare din fonduri europene, respectiv suma de 439.973.338 lei.

    188 de proiecte pentru dezvoltarea Galaţiului

    O proporţie de 13% din bugetul anului 2025 va merge pentru proiectele din Educaţie. În total vor fi alocate peste 182 de milioane de lei, iar din aceşti bani vor fi finalizate o serie de proiecte începute în anii anteriori şi vor fi demarate altele noi.

    În raportul dat de Primăria municipiului Galaţi se arată: "Anul acesta vom finaliza mai multe proiecte, după cum urmează : dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar; renovarea energetică a imobilului din str. Saturn nr. 6A - destinat înfiinţării unei creşe de copii; renovarea energetică a şapte grădiniţe - Grădiniţa nr. 39, Grădiniţa Step by Step, Grădiniţa Ioan Neniţescu, Grădiniţa Elena Doamna, Grădiniţa nr. 36, Grădiniţa Voinicelul, Grădiniţa Licurici; renovarea energetică a Şcolii Gh. Marinescu şi a Şcolii Dan Barbilian; renovarea energetică a patru licee - Liceul Traian Vuia, Liceul Paul Dimo, Seminarul Teologic, Liceul de Marină; reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială Nr. 10 (finanţat din bugetul local şi AFM). De asemenea se va finaliza sală de sport 102 locuri la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu (finanţat din bugetul local). Proiecte care se vor derula în 2025 cu termen de finalizare în anii următori sunt renovarea integrată şi consolidarea sălilor de clasă ale Colegiului National Vasile Alecsandri şi a Şcolii nr. 17 din str. Costache Conachi Nr. 2B); construire şi dotare Campus Profesional integrat Regional pentru Învăţământul Dual Galaţi; construirea a două creşe: Creşa din str. Feroviarilor nr. 20A-15G15 şi Creşa din Strada Brăilei nr. 184, Şcoala nr. 1, creşterea eficienţei energetice a Grădiniţei cu program prelungit nr. 9 - corp A şi corp B şi construire corp nou Şcoala gimnaziala Dan Barbilian.

    4% din buget pentru Sănătate

    Administraţia locală gălăţeană continuă să acorde o atenţie deosebită şi proiectelor din Sănătate. Anul acesta vor fi alocate 52 milioane lei, atât din fonduri care provin din PNRR, cât şi din bugetul local. Iată lista principalelor proiecte:

    - eficientizarea energetică a Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna";

    - creşterea capacităţii de gestionare a infecţiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan";

    - îmbunătăţirea programului de screening al secţiei de neonatologie a Spitalului "Buna Vestire";

    - îmbunătăţirea capacităţii şi capabilităţii laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" şi dotarea în vederea reducerii riscului de infecţii nosocomiale;

    - modernizarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului Integrat în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" - etapa II;

    - relocarea, reabilitarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Spitalului clinic de Obstetrică Ginecologie "Buna Vestire";

    - reabilitarea şi eficientizarea energetică a Spitalului "Buna Vestire".

    - digitalizarea activităţii celor trei spitale din subordinea municipiului (Spitalul Cinic de urgenţă pentru copii "Sf. Ioan", Spitalul de Obstetrică Ginecologie "Buna Vestire", Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna");

    Peste 71 milioane pentru Sport, Cultură şi Zone de agrement

    5% din bugetul anului 2025 va merge către Sport, Cultură, Spaţii verzi şi zone de agrement. În total, 71,2 milioane de lei, bani ce vor fi cheltuiţi pentru renovarea energetică a trei foste cinematografe - "Ţiglina", "Dacia" şi "Flacăra"; renovarea energetică a Sălii Sporturilor; renovarea integrată a Teatrului Dramatic "Fani Tardini"; modernizarea Parcului Turn TV; viabilizarea terenului bazin înot strada Cloşca nr. 6.

    11% din buget pentru Locuinţe, Servicii şi Dezvoltare publică

    148 de milioane de lei au fost alocaţi pentru Locuinţe şi servicii de Dezvoltare publică. Mai exact, din această sumă vor fi finalizate în 2025 lucrările de eficientizare energetică pentru 29 de imobile şi blocuri finanţate cu fonduri din PNRR. De asemenea, vor fi demarate lucrări finanţate prin Programul Regional Sud Est 2021-2027 în cadrul a 17 obiective.

    4,3% din buget merge la Protecţia Mediului

    O sumă de 60 de milioane de lei va fi cheltuită pentru proiectele destinate protecţiei mediului. Şi la acest capitol există proiecte derulate din fonduri atrase prin PNRR, iar cele mai importante vizează înfiinţarea a 316 de insule ecologice digitalizate; înfiinţarea de centre de colectare prin aport colectiv şi crearea de păduri urbane.

    23,26% din buget se alocă Transportului rutier şi străzilor

    Suma alocată pentru trasnportul rutier şi reabilitarea străzilor din municipiul Galaţi se cifrează la 332 de milioane lei. "Sunt achiziţionate, în acest an, din fonduri PNRR 22 autobuze nepoluante de 10 m, 20 autobuze nepoluante de 12 m şi 10 tramvaie de 18 m (au fost recepţionate până acum 3 tramvaie)", se arată în raportul Primăriei Galaţi.

    Totalul investiţiilor cu fonduri europene în implementare la Galaţi se ridică la 122 de proiecte de investiţii în valoare totală de 1.583.700.497 de lei (316,7 milioane de euro).

    Cele mai importante sunt:

    - construire şi dotare campus profesional integrat regional pentru învăţământul dual Galaţi - 124.580.792 lei;

    - Achiziţia a 10 tramvaie (18 m) - 120.089.267 lei;

    - Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Galaţi - 82.461.929 lei;

    - Achiziţia a 20 de autobuze nepoluante (12 m) - 70.676.927 lei;

    - Achiziţia a 22 de autobuze nepoluante electrice (10 metri) - 65.562.882 lei;

    - Renovarea energetică a Liceului Tehnologic "Paul Dimo" (C1, C10, C12) - 45.485.255 lei;

    - Renovare integrată - Consolidare săli de clasă Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (C1) - 40.364.857 lei;

    - Renovarea integrată a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" - 26.499.127 lei;

    - Renovare integrată - Reabilitare imobil situat în Galaţi str. Domnească nr. 24 - 23.864.357 lei;

    - Renovare energetică - Amenajare imobil Str. 1 Decembrie 1918 nr. 25 - 21.652.652 lei.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional