Val de investiţii în parcuri fotovoltaice
Investiţii / 10 martie

"Am semnat, la Ministerul Energiei, alte 105 contracte de finanţare pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei regenerabile destinate autoconsumului instituţiilor publice, în valoare totală de aproximativ 167,5 milioane lei (33,7 milioane euro), din care finanţarea din fonduri europene se ridică la 143,3 milioane lei (28,8 milioane euro)", a anunţat Sebastian Burduja, la începutul lunii martie.
Energia produsă din surse regenerabile a devenit o necesitate, iar fondurile puse la bătaie de Ministerul Energiei prin Fondul pentru modernizare au trezit interesul primarilor din toată ţara, care s-au grăbit să scrie proiecte pentru a primi finanţarea necesară amenajării unor parcuri fotovoltaice care să-i scape de grija facturilor la electricitate. Potrivit, reprezentanţilor Ministerului Energiei, în cadrul apelului "Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, pentru solicitanţii din sectorul public au fost depuse 1396 de proiecte cu o valoare a sprijinului nerambursabil total solicitat de aproximativ 700.000.000 euro", până acum au fost evaluate şi semnate peste 600 de proiecte.
"Am bătut la Ministerul Energiei recordul pentru numărul de contracte semnate pentru parcuri fotovoltaice în peste 100 de comunităţi din întreaga ţară. Alte zeci de milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, merg către comunităţile locale din România. Continuăm finanţarea acelor proiecte care permit instituţiilor publice locale să tindă către autonomie energetică, să îşi reducă facturile, să economisească resurse importante pentru investiţii de interes direct pentru comunităţile locale. Am semnat, la Ministerul Energiei, alte 105 contracte de finanţare pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei regenerabile destinate autoconsumului instituţiilor publice, în valoare totală de aproximativ 167,5 milioane lei (33,7 milioane euro), din care finanţarea din fonduri europene se ridică la 143,3 milioane lei (28,8 milioane euro). Până în prezent, din acest apel al Fondului pentru Modernizare, avem semnate 633 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de aproape 1,7 miliarde lei (339 milioane euro), din care 1,46 miliarde lei (294 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile. Aceste investiţii permit localităţilor şi instituţiilor publice să îşi reducă semnificativ costurile cu energia, în unele cazuri chiar şi cu 70%, ceea ce este enorm", a anunţat Sebastian Burduja, la începutul lunii martie.
În lupta pentru aceste fonduri au intrat şi mai mulţi primari din Buzău şi Vrancea. Deşi s-a mers pe principiul "primul venit, primul evaluat şi contractat, cu respectarea condiţiilor din ghid", primarii din cele două judeţe au reuşit să obţină, până acum, fonduri în valoare totală de aproape 60 milioane de lei, printre aplicanţi fiind şi Consiliul Judeţean Buzău dar şi Primăria municipiului Focşani. ( foto tabel cu toate proiectele semnate pana in februarie 2025)
Şapte primării şi Consiliul Judeţean Buzău, bani pentru fotvoltaice
Nu mai puţin de şapte primari din Buzău au accesat aceste sume cu care vor amenaja parcuri fotovoltaice, iar cu energia produsă va acoperi consumul necesar, atât la instituţiile din comună, cât şi iluminatul public.
Mircea Cârlan, directorul general al Direcţiei Generale Investiţii din cadrul Ministerului Energiei, a declarat că Buzăul a prins apetitul pentru energia regenerabilă şi că, până acum, au fost semnate proiecte în valoare de aproape 9,4 milioane de lei, cu primarii comunelor Beceni, Balta Albă, Unguriu, Pietroasele, Smeeni, Gălbinaşi, Chiojdu.
Energia electrică produsă în aceste comune va fi folosită pentru consumul administraţiei locale şi a instituţiilor din subordine, inclusiv pentru iluminatul public şi pentru unităţile de învăţământ. La Chiojdu, de exemplu, va fi amenajată o centrală care va asigura producerea energiei electrice necesară funcţionării întregii reţele de iluminat public, instituţiei primăriei şi căminelor culturale. Investiţiile în producerea de energie verde vor aduce o economie de circa 720.000 de lei, în patru ani, a explicat primarul Cheorghe Neamţu.
La rândul său, primarul comunei Unguriu, Ciprian Tirizică, a anunţat că în aceste zile va demara amenajarea unui parc fotovoltaic.
"Vom face un parc fotovoltaic cu o capacitate de 230 MW/h, de putere medie, şi indiferent de condiţiile meteo de săptămâna viitoare vor începe lucrările. Parcul va fi gata în circa patru săptămâni. Investiţia a fost posibilă cu fonduri accesate de la Ministerul Energiei, sumele fiind 100% nerambursabile. A fost destul de greu să accesăm aceşti bani, un an a durat obţinerea tuturor avizelor. E o necesitate să trecem pe energie verde. Încercăn să economisim din consumul de energie mai ales acolo unde avem facturi foarte mari. După ce vom pune parcul în funcţiune, vom asigura cu energie verde iluminatul public, energia pentru staţia de purare, la primărie. Mă aştept să fie reduse semnificativ facturile. Acum, de exemplu, iluminatul public, pe timp de iarnă, chiar dacă avem leduri, ne costă circa 3500 de lei", a spus Ciprian Tirizică.
Cel mai important este faptul că aceste fonduri sunt nerambursabile 100%, ceea ce înseamnă că primăriile nu vor fi obligate să asigure o cofinanţare, adică nu vor avea nicio cheltuială din bugetul local.
"Prin semnarea acestor contracte, facem un pas important spre un viitor energetic mai bun pentru România. Ne dorim ca fiecare comunitate să aibă acces la energie curată şi la preţuri accesibile, iar aceste contracte ne ajută să atingem acest obiectiv. (...) Entităţile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum şi, astfel, vor reuşi să-şi reducă costurile cu utilităţile, iar banii economisiţi vor putea fi folosiţi pentru alte proiecte în comunităţile locale", a menţionat Sebastian Burduja.
În afara celor şapte proiecte deja semnate, la Ministerul Energiei au mai fost depuse alte două proiecte, aflate în curs de evaluare. Unul dintre acestea este proiectul depus de Consiliul Judeţean Buzău, în valoare de 570.000 de euro. Prin acest proiect vor fi amenajate două centrale.
"Se propune instalarea a două centrale fotovoltaice CEF Buzău-399,3 kW şi CEF Beceni 399,3 kW. Se doreşte producerea energiei electrice din energie solară pentru furnizarea energiei necesare clădirilor publice în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi utilizarea unor surse energetice regenerabile disponibile local pentru autoconsum", se arată în proiect.
Energia produsă va acoperi consumul Consiliului Judeţean, dar şi pe cel al Direcţiei Generale Pentru Protecţia Copilului, inclusiv necesarul mai multor centre de plasament şi cămine de bătrâni, precum şi pentru clădirea Maternităţii Buzău. În total, prin acest parc fotovoltaic vor fi deservite 19 clădiri.
"Acest proiect se află pe poziţia 670, iar până în prezent au fost semnate puţin peste 500 de proiecte. Contractul e pe circuitul de semnare, la ultimul aviz înainte de ordonator", a declarat Mircea Cârlan, directorul Direcţiei Generale Investiţii din cadrul Ministerului Energiei. Imediat cum va fi semnat contractul, Consiliul Judeţean va putea demara construcţia centralelor.
"Licitaţia este deja finalizată. După ce se semnează contractul de finanţare, se va semna şi contractul cu executantul pentru proiectul tehnic şi execuţie. Proiectul tehnic are ca termen de realizare 3 luni şi execuţia va dura 9 luni. Firma care a căştigat licitaţia este SC SERVELECT SRL, valoarea proiectului fiind de 2.736.831,84 lei fără TVA ", informează reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău.
Primăria municipiului Focşani, proiect de 39 milioane de lei
Un apetit crescut pentru aceste fonduri s-a simţit şi în Vrancea. Potrivit unei informări primite de la Ministerul Energiei, au fost deja semnate opt proiecte cu primari din judeţul Vrancea, printre care şi municipiul Focşani, acolo unde va fi finanţat şi cel mai mare parc fotovoltaic. Astfel, comunele Gologanu, Vizantea-Livezi, Măicăneşti, Tulnici, Odobeşti, Fiţioneşti şi Boloteşti vor avea parcuri fotovoltaice, iar unele dintre ele vor deveni independente 100% din punct de vedere energetic după amenajarea acestor surse regenerabile. ( foto tabel ).
Un proiect în valoare de 39 milioane de lei a fost semnat şi de reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi.
"Viceprimarul municipiului Focşani, Adrian Vulpoiu, şi ministrul Sebastian Burduja au semnat contractul de finanţare pentru obiectivul de investiţii Capacităţi de producţie energie electrică din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu al UAT Municipiul Focşani. În cadrul acestui proiect va fi realizat un parc fotovoltaic de tip on-grid cu capacitatea de 4157,4 kWp în zona cartierului Mândreşti", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focşani. Prin realizarea parcului fotovoltaic vor fi reduse costurile cu energia electrică în Focşani, energia produsă urmând să fie folosită pentru consumul administraţiei locale şi al instituţiilor din subordine, inclusiv pentru iluminatul public al oraşului şi pentru unităţile de învăţământ.
Primăria municipiului Focşani a transmis că această investiţie va reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dar va contribui la creşterea independenţei energetice datorită realizării unor noi capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile de tip solar. Centrala electrică fotovoltaică a fost dimensionată ţinând cont de consumul energetic al municipalităţii şi va fi racordată la punctele de consum, pentru injectarea surplusului de energie electrică în Sistemul Energetic Naţional.
"Proiectele semnate vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Prin implementarea acestor proiecte, entităţile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum, îşi vor reduce din costurile cu utilităţile, vor reuşi să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiţi vor putea fi folosiţi pentru alte proiecte în comunităţile locale", a anunţat Ministerul Energiei.