PULLMAN RESORT XISHUANGBANNAAccor inaugurează al 40-lea hotel Pullman din China continentală
Internaţional / 16 noiembrie 2020
Grupul hotelier francez Accor a inaugurat, toamna aceasta, al 40-lea hotel Pullman din China continentală - Pullman Resort Xishuangbanna -, situat într-una din regiunile de turism în plină expansiune din ţara asiatică, mai precis în inima resortului Sunac Xishuangbanna, o destinaţie culturală şi turistică de 880.000 de metri pătraţi din sud-vestul Chinei.
Complexul include parcurile de distracţii şi acvatic Sunac Land şi Sunac Mall, un centru comercial cu restaurante, magazine de lifestyle şi modă, divertisment pentru copii, cinema IMAX şi supermarket.
În afară de Pullman Resort Xishuangbanna mai sunt două hoteluri în complexul care include baruri, clădiri rezidenţiale, un spital şi şcoli. Aeroportul Internaţional Xishuangbanna se află la 20 de minute de mers cu maşina de acest complex.
Pullman Resort Xishuangbanna pune la dispoziţia oaspeţilor 412 camere şi apartamente, o varietate de restaurante şi baruri, 2.900 de metri pătraţi de spaţii pentru evenimente, un centru de fitness, o piscină în aer liber, alte facilităţi de agrement.
Kevin Hou, director general al Sunac Resort Xishuangbanna, afirmă: "Noi, la Pullman Resort Xishuangbanna, oferim o proprietate creativă şi artistică. Facilităţile noastre le oferă oaspeţilor o experienţă culturală Dai captivantă".
Accor este un grup mondial de ospitalitate care oferă servicii în aproape 4.800 de hoteluri, resorturi şi reşedinţe din 100 de ţări. Cu un portofoliu ce cuprinde mărci de lux şi economice, Accor are o experienţă de peste 50 de ani în domeniul ospitalităţii.