Punct termic dezafectat, transformat în centru de zi
Ana Felea Investiţii / 11 iulie 2022
Un fost punct termic dezafectat din centrul municipiului Buzău a devenit centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilităţi. Iniţativa aparţine asociaţiilor de sprijin a adulţilor cu dizabilităţi care au cerut Primăriei Buzău un spaţiu pentru miile de beneficiari care nu aveau un loc al lor pentru socializare şi terapie.
Centrul de zi a fost inaugurat în mai 2022. Primarul Constantin Toma a promis că şi alte puncte termice dezafectate vor fi amenajate în funcţie de necesităţile buzoienilor.
"Sunt convins că era un lucru necesar. Încercăm ca la toate aceste puncte termice pe care le avem în oraşul nostru să le dăm funcţiuni şi pe zona socială, şi pe zona economică şi pe zona de sănătate, care tot ajutor social înseamnă", a declarat primarul Constantin Toma, cu ocazia inaugurării centrului.
În centrul cu o capacitate de 25 de persoane se va pune accent pe socializare, dar şi pe şedinţele de terapie, mai exact kinetoterapie, ergoterapie şi dezvoltare personală.
"În cadrul centrului se vor acorda aceste servicii pe care le-am gândit noi în două etape. Probabil că vor fi persoane care nu pot sta opt ore, cât este programul de funcţionare al centrului. Şi atunci, în funcţie de programare, în funcţie de capacitatea fiecărui beneficiar de a rezista unei zile, poate să vină, aparţinătorul îl aduce, în funcţie de abilităţile pe care le are dezvoltă acele servicii şi de kinetoterapie şi de terapie. Aparţinătorul nu trebuie să stea în cadrul centrului, poate să meargă să-şi rezolve nişte probleme pe care în alte condiţii nu ar fi putut să le rezolve", a precizat Gabriela Antonescu, director DAS Buzău.
Centrul va dispune de şase angajaţi, printre care asistent medical, kinetoterapeut, psiholog. Investiţia pentru amenajarea centrului a fost de doar câteva mii de euro, banii fiind cheltuiţi pe curăţenie, renovarea spaţiului şi moblier.