O companie afiliată Fondului suveran de investiţii din Qatar a anunţat că a plătit 622 milioane de dolari pentru a prelua o participaţie de aproape 10% la compania care deţine celebra clădire Empire State Building din New York, scrie The Wall Street Journal.
Qatar Investment Authority (QIA) a preluat un pachet de 29,6 milioane noi acţiuni clasa A cu o valoare de 21 de dolari fiecare şi în consecinţă va deţine o participaţie de 9,9% la Empire State Realty Trust, care posedă mai multe clădiri de birouri în Manhattan, printre care şi Empire State Building, una din cele mai cunoscute clădiri din lume, relatează Agerpres. Fondul suveran de investiţii din Qatar, care deţine active în valoare de mai multe miliarde de dolari, a fost înfiinţat în anul 2005 pentru a gestiona excedentele bugetare ale micului stat din Golful Persic cu bogate rezerve de gaze naturale şi petrol.
Între timp, QIA a preluat participaţii la mai multe companii occidentale, printre care şi Wolkswagen, precum şi celebrele magazine Harrods din Londra. În luna septembrie a anului trecut, QIA şi-a anunţat intenţia de a deschide un birou la New York şi de a investi 35 miliarde de dolari în SUA în următorii cinci ani.
În ultimii ani, investitorii străini au cumpărat mai multe proprietăţi imobiliare renumite din Manhattan, în condiţiile în care guvernele străine şi fondurile au căutat investiţii care să genereze randamente mai mari decât titlurile de stat. Anul trecut, de exemplu, grupul chinez de asigurări Anbang Insurance Group a cumpărat hotelul Waldorf Astoria pentru aproape două miliarde de dolari.
Inaugurat în 1931, Empire State Building are 443 de metri şi mult timp a fost cea mai înaltă clădire din lume.