Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Global Vision îşi lansează propria platformă de investiţii

S.B. Ştirile Zilei /

Global Vision îşi lansează propria platformă de investiţii

Global Vision anunţă planurile de viitor după tranzacţia de amploare cu WDP România, un investitor renumit pe piaţa imobiliară din Europa, potrivit unui comunicat al companiei.

"Ne aflăm la o etapă importantă în evoluţia Global Vision, care demonstrează succesul pe care am reuşit să îl obţinem în toate proiectele noastre. În cei 20 de ani de activitate, am dezvoltat peste 500.000 mp de spaţii industriale şi logistice de top, care au devenit locul de desfăşurare a afacerilor pentru companii importante din întreaga lume. Suntem mândri să anunţăm această tranzacţie cu WDP, cu care consider că împărtăşim aceleaşi valori: spirit antreprenorial, pasiune, integritate, agilitate, flexibilitate, încredere şi responsabilitate pentru un viitor sustenabil al generaţiilor următoare.

Uitându-ne spre viitor, rămânem dedicaţi dezvoltării infrastructurii logistice şi industriale din România şi diversificării domeniilor noastre de expertiză în alte segmente de piaţă imobiliară, dar şi în alte industrii precum energie sau tehnologie. În acest sens, Global Vision va crea o nouă divizie în cadrul grupului, dedicată investiţiilor şi dezvoltării proiectelor de energie verde. Această iniţiativă urmăreşte să furnizeze clienţilor de spaţii imobiliare energie verde, consolidând astfel angajamentul grupului faţă de sustenabilitate.

În plus, grupul urmează să dezvolte şi să lanseze propria platformă de investiţii imobiliare deschisă altor investitori. Această platformă va finanţa achiziţii şi dezvoltări de proiecte inovatoare şi sustenabile identificate în pieţe cu potenţial ridicat din România şi nu numai, facilitând astfel creşterea şi extinderea la nivel internaţional," a spus Sorin Preda, CEO si Fondator Global Vision.

Despre tranzacţia dintre WDP România şi Global Vision

Joint venture-ul dintre Global Vision şi Globalworth a finalizat vânzarea către WDP România a 136.374 mp de suprafaţă închiriabilă şi a unui teren în Constanţa cu un potenţial de dezvoltare de 300.000 mp GLA. Această tranzacţie vizează proprietăţi în Bucureşti, Constanţa şi Târgu Mureş, cu o valoare totală aproximativă de 110 milioane de EURO. Activele în discuţie constau în patru clădiri industriale şi logistice de clasă A, închiriate de către companii de renume din România şi întreaga lume.

Proiectul din Bucureşti are o suprafaţă închiriabilă de 76.994 mp şi este situat în Chitila. În Constanţa, WDP România a achiziţionat două proprietăţi cu o suprafaţă totală de 41.117 mp, împreună cu un teren pentru dezvoltare cu un potenţial total de peste 300.000 mp GLA, în apropierea celui mai mare port de la Marea Neagră. Aceste active sunt direct adiacente zonei portuare principale şi dispun de o viitoare conectivitate feroviară. Există deja autorizaţia de construire pentru o a treia proprietate, negocierile comerciale fiind în curs. În Târgu Mureş, tranzacţia constă într-un important centru logistic regional de 18.263 mp, situat în inima Transilvaniei, care beneficiază de conexiune la reţeaua de autostrăzi în expansiune din România.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional