Lucrări pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul Municipal Câmpina
Fotoreportaj / 16 septembrie
Municipiul Câmpina derulează lucrări pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul Municipal din localitate. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 26,5 milioane de lei, din care mai mult de 14 milioane sunt fonduri europene.
Conform panoului de construcţie, investiţia presupune îmbunătăţirea calităţii infrastructurii medicale, prin creşterea eficienţei energetice şi punerea la dispoziţia populaţiei a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, prin utilizarea surselor regenerabile de energie. De asemenea, se are în vedere creşterea eficienţei energetice în clădirea publică a Spitalului Municipal din Câmpina (Corp C1), judeţul Prahova, prin derularea lucrărilor de intervenţie cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalaţiei de preparare şi distribuire a agentului termic şi a apei menajere, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum şi alte lucrări conexe.
Lucrările se află în desfăşurare, deşi finalizarea proiectului era prevăzută pentru vara anului 2022.