Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

RE/MAX România îşi extinde reţeaua cu 5 noi francize

S.B. Ştirile Zilei /

RE/MAX România îşi extinde reţeaua cu 5 noi francize

RE/MAX România îşi întăreşte prezenţa pe piaţa locală prin inaugurarea a cinci noi francize strategice, potrivit unui comunicat al companiei.

Noile birouri, amplasate în Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa şi Baia Mare, sunt conduse de lideri cu viziuni ambiţioase, orientaţi către dezvoltare sustenabilă şi succes pe termen lung.

În Bucureşti, Georgiana Constantin şi Octavian Răuţă au deschis biroul RE/MAX Top Advisors, aducând cu ei o experienţă vastă în domeniul vânzărilor şi în real-estate. "Am ales RE/MAX datorită notorietăţii brandului, care aduce rezultate rapide în toate segmentele gestionate de un broker, precum şi datorită sistemului de educaţie oferit de companie, respectiv abordarea etică şi profesionistă a unei trancacţii" a declarat Georgiana Constantin. Înainte de a se alătura RE/MAX, aceasta a acumulat peste 15 ani de experienţă în vânzări, antreprenoriat şi real estate. Planurile celor doi B/O pentru noua franciză includ nu doar atingerea unor obiective financiare ambiţioase, ci şi crearea unui mediu creativ, inovativ şi sigur pentru toţi partenerii, fie că sunt clienţi sau colegi.

Andrei Dodon şi Emil Oprea sunt cei doi B/O care au pus bazele biroului RE/MAX Estates din Braşov. Printre planurile lor pentru noua franciză se numără utilizarea tehnologiilor avansate digitale pentru a optimiza procesele de vânzare şi marketing, extinderea portofoliului de proprietăţi şi fidelizarea clienţilor prin servicii de înaltă calitate. "Franciza RE/MAX este alegerea ideală pentru cei vor să intre în industria imobiliară datorită reputaţiei globale solide şi încrederii pe care o inspiră într-o piaţa competitivă. Beneficiile oferite includ accesul la tehnologie avansată şi gestionarea clienţilor, formare continuă de înaltă calitate şi o reţea extinsă de colaborare la nivel mondial, toate contribuind la creşterea rapidă a cotei de piaţă şi a veniturilor francizatului" a declarat Andrei Dodon. Anterior lansării în antreprenoriat imobiliar sub brandul RE/MAX, acesta a activat în sectorul bancar, unde a acumulat peste nouă ani experienţă în gestionarea finanţelor şi relaţiilor cu clienţii.

În Sibiu, Andreea Băilă a deschis biroul RE/MAX Fain, aducând cu ea o experienţă de cinci ani în domeniul imobiliar. "Am deschis o franciză RE/MAX datorită profesionalismului şi standardelor ridicate ale brandului, care îmi oferă acces la resurse extinse, traininguri de înaltă calitate şi suportul unei echipe experimentate. Obiectivul meu principal este să-mi cresc cota de piaţă în Sibiu şi să consolidez relaţiile cu clienţii noştri", a declarat Broker/Owner-ul RE/MAX Fain. Înainte de a-şi deschide propria franciză, aceasta a evoluat de la agent imobiliar la team leader şi trainer în cadrul RE/MAX România. Planurile sale pentru noua franciză includ investiţia continuă în formarea profesională a echipei şi promovarea transparenţei şi eticii profesionale.

Biroul RE/MAX Solutions a fost deschis în Constanţa de către Anca Rusu şi Karina Acatrinei, antreprenoare cu experienţă anterioară ca agent şi recrutor în reţeaua RE/MAX. Ca formare profesională, Anca Rusu este psihoterapeut, iar Karina Acatrinei a activat o perioadă îndelungată în vânzări. "Ne-am orientat către o franciză RE/MAX datorită recunoaşterii globale a brandului şi suportului continuu oferit în training, marketing şi operaţiuni. Planurile noastre constau în dezvoltarea unei baze solide de clienţi, iar pentru asta ne propunem să recrutăm şi formăm agenţi care să ofere servicii premium," a declarat Anca Rusu. Planurile lor pentru noua franciză includ şi dezvoltarea de parteneriate strategice pentru a oferi servicii conexe şi complexe clienţilor lor.

În Baia Mare, Andreea şi Nicu Cupşa au deschis biroul RE/MAX Nova, motivaţi de pasiunea pentru domeniul imobiliar. "Am optat pentru un brand puternic deoarece dorim să schimbăm imaginea agentului imobiliar şi să avem un cuvânt de spus în privinţa preţului corect al proprietăţilor. Obiectivul nostru este să ne cât mai vizibili în comunitate," a declarat Andreea Cupşa. Cu o experienţă de 20 de ani ca expert contabil, aceasta a decis să facă o reconversie profesională şi s-a alăturat soţului ei în domeniul real-estate. Planurile lor pentru biroul nou deschis includ promovarea transparenţei şi profesionalismului în piaţa imobiliară locală.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional