Scăderi considerabile pe piaţa materialor de construcţii
Materiale / 13 iunie
Pe piaţa materialelor de construcţii, care până acum era în stangnare, se anunţă scăderi considerabile, în acest an, ca urmare a lipsei de cerere din piaţă, ne-a transmis Cosmin Răileanu, fondatorul Vindem-ieftin.ro. Potrivit antreprenorului, preţul cărămizii are o scădere de 6%, fierul înregistrează o scădere de 3-4%, pe segmentul acoperişurilor se simte o ieftinire de 2-3%, în timp ce preţurile pentru gips carton, OSB şi panouri sandvich au crescut cu 5%, 6% şi, respectiv, 4%.
"În contrast cu anul 2023, când producătorii de materiale de construcţii se angajau în campanii promoţionale active, situaţia s-a schimbat în prezent, devenind tot mai dificil pentru aceştia să menţină preţurile la un nivel competitiv fără să compromită calitatea produselor", apreciază sursa citată, adăugând: "Competitivitatea în piaţă a devenit un adevărat exerciţiu de menţinere a echilibrului. Cu toate acestea, marii producători asigură că există soluţii pentru a face faţă acestei noi realităţi. Piaţa materialelor de constrcutii este dimanică, iar asta implică multe provocări".
Furnizorii caută în mod frecvent soluţii ca să ofere materiale de construcţii fără a face rabat de la calitate, mai ales în contextual inflaţiei crescute la nivel mondial, ne-a mai spus Cosmin Răileanu. Potrivit acestuia, companiile de construcţii vor să îşi optimizeze costurile şi încearcă să îşi negocieze plata cash pentru materiale, tocmai pentru un cost mai bun astfel că marjele să rămână pozitive.
În acelaşi timp, cererea de produse premium pentru eficientizări energetice creşte, astfel încât tot mai multe construcţii vor îndeplini normele nZEB. În ultima perioadă, numărul de proiecte B2B în mediul antreprenorial pentru noi linii de business, spaţii de producţie, depozitare etc. a crescut, conform fondatorului Vindem-ieftin.ro.