Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Colliers: Interesul pentru piaţa locală de terenuri rămâne moderat, dezvoltatorii de retail şi cei din sectorul rezidenţial fiind cei mai activi cumpărători

A.F. Ştirile Zilei /

Colliers: Interesul pentru piaţa locală de terenuri rămâne moderat, dezvoltatorii de retail şi cei din sectorul rezidenţial fiind cei mai activi cumpărători

Prima jumătate a lui 2024 a fost marcată pe piaţa terenurilor mai degrabă de finalizarea unor tranzacţii mari începute cu mult timp în urmă decât de iniţierea de noi negocieri, în contextul unui interes destul de limitat al investitorilor pentru achiziţii de terenuri, potrivit raportului Colliers privind evoluţia pieţei imobiliare în primul semestru al acestui an, conform unui comunicat remis redacţiei. Retailul şi sectorul rezidenţial au rămas principalii factori de creştere pe piaţă. În acelaşi timp, consultanţii Colliers au identificat şi o tendinţă de intensificare a interesului speculativ, manifestat de cumpărători care urmăresc să achiziţioneze terenuri valoroase cu potenţial pe termen lung, la preţuri atractive, fie anticipând creşterea preţurilor în următorii ani, fie aşteptând o etapă favorabilă a pieţei care să permită dezvoltarea unui proiect imobiliar de succes.

Oferta rămâne generoasă, cu numeroase portofolii disponibile la vânzare în prezent. Dezvoltatorii de retail îşi menţin activitatea intensă la nivel naţional, concentrându-se atât pe dezvoltarea parcurilor de retail, cât şi pe magazine stand alone operate de marii retaileri. Terenurile mari, potrivite pentru proiecte mixte, au în continuare un impact semnificativ în acest sector. În paralel, dezvoltatorii rezidenţiali şi-au direcţionat eforturile în principal către Bucureşti şi zonele sale periferice, precum şi către marile oraşe din ţară, dar achiziţiile se dovedesc greu de finalizat din cauza incertitudinii sau a blocajelor din zona urbanistică. Din aceleasi motive, unii dintre aceştia au decis să vândă o parte sau tot portofoliul de terenuri pentru a-şi concentra resursele asupra proiectelor în desfăşurare sau asupra altor sectoare de business.

Alţi investitori, precum CPI, îşi îndreaptă atenţia către noi oportunităţi/pieţe. De altfel, unele din cele mai semnificative tranzacţii din prima parte a anului implica vânzarea a două terenuri deţinute de CPI: fosta platformă industrială Rocar, securizata de One United (acum in curs de finalizare), şi un teren de 6 hectare în Siseşti, cumpărat de Prima Development Group.

"Având în vedere că mai multe tranzacţii importante sunt în diverse stadii de finalizare, iar altele semnificative au fost deja încheiate în primul semestru din 2024, volumul total al acestui an va arata cu siguranţă generos atunci când vom face bilanţul anual. Vedem în continuare o serie de dezvoltatori activi, căutând terenuri cu autorizaţii adecvate pentru a începe rapid proiectele; dar acest proces este îngreunat de oferta limitată de terenuri care îndeplinesc aceste criterii", explică Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România.

În ultimul an, s-a văzut o diferenţă clară între terenurile urbanizate, în locaţii bune şi foarte bune, şi cele marcate de incertitudini privind autorizarea sau într-o locaţie neatractivă. Terenurile cu potenţial bun continuă să atragă interes semnificativ, iar dacă deţin documentaţia urbanistică dorită de dezvoltatori, se vând la preţul cerut, fără nicio reducere.

Consultanţii Colliers anticipează un rezultat solid pentru piaţa terenurilor în 2024, dar şi în anii următori, datorită interesului atât din partea investitorilor cu tradiţie din piaţă, cât şi a unor noi jucători. Lucrările importante în derulare acum în zona de infrastructură în multe părţi ale ţării contribuie, de asemenea, la creşterea interesului pentru noi proiecte imobiliare în zone noi care apar pe radarul investitorilor. Finalizarea secţiunii sudice a autostrăzii de centură a Bucureştiului (A0) şi cea a autostrăzii care va lega Ploieşti de Paşcani, ambele programate pentru anul viitor, au adus deja un val de interes pentru proiecte industriale şi logistice pe aceste trasee. Aceste dezvoltări de anvergură vor stimula creşterea economică şi vor crea locuri de muncă, atrăgând astfel şi alte tipuri de proiecte imobiliare, cum ar fi cele din retail şi rezidenţial.

"Observăm interes din partea unor noi investitori pe piaţa de terenuri, inclusiv persoane private din alte sectoare de business decat real estate, dar şi interes pentru terenuri cu destinaţii diferite decât cele clasice, cum ar fi centre de date, concepte medicale sau din zona de leisure/hospitality, cămine pentru studenţi, showroom-uri etc. În acest context, presupunând că economia rămâne destul de stabilă, anticipăm o creştere a activităţii de tranzacţionare începând cu 2025. În Bucureşti, alegerile locale din 2024 nu au reuşit să aducă claritatea necesară pentru deblocarea situaţiei urbanistice, lăsând în continuare un climat de incertitudine, în aşteptarea noului plan urbanistic general (PUG). Totuşi, pe o notă pozitivă, în 2024 au fost emise mai multe autorizaţii de construire în zone centrale, inclusiv în zone protejate, unde dezvoltatorii au acceptat reglementări mai stricte. Astfel, cel puţin, lucrurile încep să avanseze", conchide Sînziana Oprea.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional