Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

ÎN ŢARA NOASTRĂ, ÎN PRIMUL TRIMESTRU:Investiţiile imobiliare depăşesc 117 milioane de euro

I.M. Ştirile Zilei /

Investiţiile imobiliare depăşesc 117 milioane de euro

Volumul investiţiilor în imobiliare, din primul trimestru al anului, a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, potrivit datelor transmise, luni, de firma de consultanţă imobiliară CBRE.

Potrivit datelor CBRE, volumul investiţiilor din primul trimestru (T1) al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, unde s-au înregistrat 123 milioane de euro, scrie News.ro.

"Piaţa locală de investiţii s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub pieţele din Cehia, Austria şi Polonia, fiecare realizând volume investiţionale de peste 700 milioane de euro", se arată în comunicat.

Cea mai importantă tranzacţie vizează sectorul spaţiilor comerciale şi constă în achiziţionarea la nivel naţional a portofoliului de parcuri de retail al Prime Kapital, de către MAS Real Estate, printr-un acord de 113 milioane de euro.

"Am asistat la un prim trimestru mult mai bun decât în 2018, când în primele trei luni nu s-au înregistrat tranzacţii majore. Într-adevăr, tranzacţia celor nouă centre comerciale ale Prime Kapital este una dintre cele mai mari vânzări de portofoliu din ultimii ani. Totuşi, faptul ca aceasta a dominat primul trimestru la nivelul pieţei arată o anumită fragilitate a acesteia, dar şi o oportunitate de creştere" a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România, conform News.ro.

El a subliniat că o schimbare notabilă, care a fost anunţată de anul trecut, este decizia unor investitori tradiţionali, ca Globalworth şi NEPI Rockcastle, de a se concentra şi pe alte pieţe, cum este Polonia.

"Astfel, rămâne loc pe piaţa locală pentru investitori noi, atât români cât şi din regiune, care vor aduce un suflu nou pe piaţă. Estimăm că nivelul investiţiilor va creşte, în special pe segmentele de birouri şi industrial", a continuat Răzvan Iorgu.

Transformările şi tendinţele care se manifestă în ţările de regiune vor influenţa puternic piaţa locală şi în 2019. Cel mai mare volum al investiţiilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) a fost înregistrat în T1 de Cehia, cu 963 milioane de euro, urmată de Austria, cu 829 milioane de euro. În ceea ce priveşte repartizarea investiţiilor din ECE în funcţie de sector, spaţiile de birouri conduc clasamentul, având o pondere de 55% din totalul investiţiilor, în primele trei luni din 2019, potrivit companiei, informează News.ro.

"La o distanţă semnificativă se află investiţiile care au vizat hoteluri (18%), precum şi cele de pe segmentul de retail (15%) şi industrial (6%). Cea mai mică pondere la nivel investiţional este de 3% şi o au proiectele de tip mixed-use şi rezidenţial, tendinţă care persistă de cinci ani", se arată în comunicat.

În România, randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) a scăzut atât în sectorul spaţiilor comerciale, unde a ajuns la 6,5%, cât şi pentru spaţiile de birouri (7%) şi industriale (7,75%). Cu toate acestea, pe plan local au fost raportate cele mai ridicate valori ale acestui indicator din ECE, semn că piaţa autohtonă mai are loc pentru creştere.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional