Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

NEPI Rockcastle finalizează cu succes Vulcan Residence, primul proiect rezidenţial al grupului, vândut în proporţie de 80%

T.B. Ştirile Zilei /

NEPI Rockcastle finalizează cu succes Vulcan Residence, primul proiect rezidenţial al grupului, vândut în proporţie de 80%

NEPI Residential, divizia rezidenţială a NEPI Rockcastle, anunţă finalizarea cu succes a Vulcan Residence, primul său proiect rezidenţial, care marchează un moment important în diversificarea portofoliului grupului, se arată într-un comunicat al NEPI Rockcastle, remis redacţiei.

Proiectul, situat în zona 13 Septembrie din Bucureşti, a fost deja vândut în proporţie de 80%, reflectând încrederea şi interesul crescut al cumpărătorilor, potrivit sursei.

Vulcan Residence se distinge prin oferta sa variată de 254 de apartamente, incluzând studiouri şi unităţi de locuit cu 2, 3 sau 4 camere, duplexuri şi penthouse-uri, impartite în două corpuri alipite. Amplasat strategic între străzile Mihail Sebastian şi Şoseaua Progresului din capitală, complexul oferă numeroase facilităţi, printre care locuri de parcare subterane şi supraterane echipate cu staţii de încărcare pentru vehicule electrice, spaţii verzi, loc de joacă şi spaţii comerciale la parter, se arată în comunicat.

Poziţia avantajoasă a Vulcan Residence asigură accesul rapid la facilităţile zonei, inclusiv la centrul comercial al grupului, Vulcan Value Center, Piaţa Unirii, Palatul Parlamentului, instituţii educaţionale şi parcuri, precum şi la o reţea excelentă de transport public. Aceste caracteristici subliniază angajamentul NEPI Rockcastle de a oferi locuinţe care îmbunătăţesc calitatea vieţii locatarilor, informează compania.

Potrivit comunicatului, "Suntem încântaţi să vedem că Vulcan Residence, un proiect care încorporează cele mai înalte standarde de sustenabilitate şi confort, a fost atât de bine primit în piaţă. Acest succes subliniază viziunea noastră de a crea spaţii de locuit care să răspundă nevoilor moderne ale locuitorilor, oferind în acelaşi timp soluţii prietenoase cu mediul. Începute în noiembrie 2022, lucrările la Vulcan Residence au culminat cu realizarea unei clădiri eficiente energetic, care îndeplineşte standardele nZEB (Nearly Zero Energy Building), integrând 30% surse regenerabile. Acest angajament ferm spre sustenabilitate reflectă viziunea noastră pentru un viitor verde şi responsabil. Vulcan Residence se distinge prin calitatea superioară a locuirii, oferind o varietate de apartamente care răspund nevoilor diverse ale locatarilor, într-o locaţie strategică, cu acces rapid la servicii şi facilităţi. Finalizarea acestui proiect, demonstrează dedicarea echipei noastre şi confirmă cererea puternică pentru locuinţe sustenabile şi de înaltă calitate. Vulcan Residence nu este doar un ansamblu rezidenţial, ci reprezintă viziunea noastră de a oferi un stil de viaţă superior, în armonie cu mediul înconjurător", a declarat Iulian Rusu, Head of Residential la NEPI Rockcastle.

Compania imobiliară Crosspoint Real Estate, partener în România al Savills International, a asistat în exclusivitate NEPI Rockcastle în procesul de vânzare a ansamblului Vulcan Residence, precizează sursa.

Conform datelor companiei, "Proiectul Vulcan Residence a atins maturitatea. În acest moment, vorbim despre un produs finit, un ansamblu rezidenţial care a adus plus valoare zonei. Am traversat pandemia, un război în proximitatea ţării, o situaţie economică dificilă marcată de inflaţie, schimbări de cote TVA şi dobânzi bancare crescute. Vulcan Residence s-a dovedit a fi un proiect atât de bine echilibrat şi poziţionat încât toate aceste provocări nu au încetinit ritmul vânzărilor, ajungând acum la o disponibilitate sub 20%. Standardele nZEB, alături de spaţiile de joacă, terasele generoase şi finisajele de calitate reflectă angajamentul dezvoltatorului pentru inovaţie şi sustenabilitate şi oferă rezidenţilor un grad ridicat de confort.", precizează Oana Popescu, Head of Residential, Crosspoint Real Estate.

Proiectul a fost livrat conform graficului de constructie, permiţând cumpărătorilor să se bucure de noile lor locuinţe fără timpi suplimentari de aşteptare. Investiţia totală pentru realizarea Vulcan Residence se ridică la aproximativ 25 milioane euro şi reprezintă un pas important în strategia NEPI Rockcastle de a dezvolta proiecte rezidenţiale care să seteze noi standarde în domeniu, oferind un stil de viaţă confortabil şi cu acces la o gamă largă de facilităţi şi servicii, arată datele companiei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional