Alternative de transport şi mobilitate pentru Regiunea Vest
Finanţare / 08 septembrie 2015
Studiul regional de transport şi mobilitate pentru Regiunea Vest include un portofoliu orientativ de proiecte considerate relevante pentru dezvoltarea sectorului. O parte din aceste investiţii pot fi finanţate cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţia ţării noastre până în 2020.
Documentul fundamental de planificare la nivel regional este Planul pentru Dezvoltare Regională, care se bazează pe rezultatele obţinute într-o serie de studii care au susţinut demersul de planificare, printre care se numără şi studiul regional de transport şi mobilitate.
Printre proiectele menţionate în studiu se numără construcţia unui metrou de suprafaţă, care să facă legătura între aeroportul Traian Vuia din Timişoara şi Gara de Nord din Timişoara.
Documentul precizează: "Cu toate că aeroportul Traian Vuia din Timişoara prezintă avantaje evidente (poziţia strategică la nivel naţional; dimensiunile aerogării, a doua din ţară; aeroport de rezervă pentru Bucureşti, Budapesta şi Belgrad; existenţa a două terminale), starea pistelor de rulare şi mai ales conexiunile aeroportului cu alte moduri de transport diminuează gradul de atractivitate al acestuia şi, implicit, al cererii de transport aerian. Pentru remedierea acestei situaţii, trebuie avute în vedere acţiuni care să vizeze reabilitarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii ale pistelor de decolare/aterizare, căilor de rulare, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de supraveghere a spaţiului aerian şi a sistemelor de dirijare, îmbunătăţirea legăturilor intermodale, pentru o mai rapidă şi eficientă legătură cu alte destinaţii. În mod particular, în cazul aeroportului din Timişoara trebuie realizate conexiunile rutiere cu autostrada Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj-Bucureşti, trebuie create şi dezvoltate căi de acces feroviar şi modernizarea infrastructurii de transport urban (inclusiv de metrou de suprafaţă care să facă legătura între aeroport şi reţeaua de tramvaie din municipiul Timişoara)".
Studiul mai menţionează că, în ultimii ani, pe râul Bega, a fost demarat un proiect de amenjare a utilizării râului, în interiorul Municipiului Timişoara, în scop turistic, alte opţiuni fiind considerate ineficiente economic.
Chiar dacă este foarte bine reprezentată, din perspectiva numărului mare de porturi, şase din totalul de 30 la nivel naţional, Regiunea Vest nu are o infrastructură şi o activitate de transport naval importantă. De altfel dintre cele şase porturi şi anume: Baziaş, Moldova Veche, Moldova Nouă, Drencova, Tişoviţa şi Timişoara, doar în Moldova Veche se poate spune că există activitate portuară efectivă. În ciuda faptului că portul Moldova Veche are cea mai importantă activitate economică, perspective de dezvoltare sunt mai accentuate pentru zona Moldova Nouă.
Cu toate acestea, Planul pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest 2014-2020 nu a preluat în varianta finală toate informaţiile din studiile de fundamentare, existând argumente pentru fiecare aspect.
La prioritatea dedicată conectivităţii, Planul pentru dezvoltare Regională a Regiunii Vest 2014-2020 identifică ca prioritate strategică necesitatea creşterii conectivităţii şi mobilităţii în/şi din regiune, indiferent că vorbim despre transport rutier, feroviar, aerian sau naval. Identificarea şi dezvoltarea punctelor multimodale de transport este un alt factor care poate contribui la creşterea competitivităţii regionale. La nivel urban, trebuie încurajată folosirea transportului public în comun şi a alternativelor de transport prietenoase cu mediul.
Beneficiarii POR 2014-2020 sunt sprijiniţi de Autoritatea de Management (AM) a programului (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) şi Organismele Intermediare (Agenţiile pentru Dezvoltare Regională) în baza procedurilor de implementare a proiectelor finanţate prin acest program regional şi pot utiliza mecanismul cererilor de rambursare şi de plată în solicitările acestora de decontare a cheltuielilor eligibile prevăzute prin contractele de finanţare, ne-a spus Sorin Maxim.
Domnia sa estimează că primele linii de finanţare din POR 2014-2020 vor fi deschise în a doua jumătate a lunii septembrie 2015, având între trei şi şase luni perioadă de timp în care pot fi depuse proiectele (de la data lansării cererii până la data închiderii acesteia).
Oficialul ADR Vest a ţinut să ne precizeze: "Filosofia POR 2014-2020 este diferită faţă de POR 2007-2013 în sensul în că există un ghid general şi ghiduri specifice la nivel de axă prioritară şi/sau prioritate de investiţii. Pe 14 iulie 2015, Ministerul Dezvoltării a transmis o a doua versiune a "Ghidului General al Aplicantului POR 2014-2020" spre consultare publică. De asemenea, pe 31 iulie 2015 au fost postate spre consultare publică primele versiuni ale "Ghidului solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondurilor aferente axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, prioritatea de investiţii 2.1. - Microîntreprinderi şi axei prioritare 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională. POR 2014-2020 nu va fi lansat în integralitatea lui, ci vor fi promovate axele prioritare care au caracteristici asemănătoare POR 2007-2013. De asemenea, în cadrul POR 2014-2020 vor exista apleuri competitive, cu termen limită de depunere a cererilor de finanţare, nemaifiind utilizat principiul primul venit -primul servit".
ADR Vest susţine că a derulat campanii de informare cu privire la POR 2014-2020 încă de la primele versiuni ale acestuia (primăvara anului 2014) şi continuă şi acum acest demers.
În paralel, ADR Vest a solicitat, la începul anului 2014, potenţialilor beneficiari ai POR 2014-2020 (autorităţi publice locale urbane şi judeţene) o listă actualizată de proiecte considerate de interes local/judeţean/regional, care au stat la baza portofoliului regional de proiecte aferente Planului pentru Dezvoltare Regională 2014-2020 al Regiunii Vest.
Sorin Maxim ne-a mai declarat că fiecare autoritate publică urbană din Regiunea Vest a trimis propuneri de proiecte, primind informaţii cu privire la încadrarea în cadrul programelor operaţionale disponibile în perioada 2014-2020.
În iulie şi august, ADR Vest a derulat o campanie de întâlniri cu toate autorităţile publice urbane, iar unul dintre obiectivele majore ale acestor întâlniri a fost discutarea portofoliului local de proiecte. După finalizarea acestor întâlniri (mijlocul lunii august 2015), agenţia avea programată definitivarea unui portofoliu de proiecte la nivel regional pentru POR 2014-2020.
Planurile pe termen scurt (lunile august - septembrie 2015) ale ADR Vest vizează organizarea unor sesiuni de instruire cu potenţialii beneficiari ai POR 2014-2020.
La nivelul Regiunii Vest nu există, în acest moment, proiecte aflate în risc de dezangajare, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013, ne-a mai spus Sorin Maxim.
Domnia sa a subliniat: "În general, cauzele care determină întârzieri în finalizarea la termen a proiectelor sunt derularea cu probleme a achiziţiilor publice prevăzute în contractele de finanţare, revizuirea proiectelor tehnice de execuţie, rezilierea contractelor de execuţie lucrări/prestări servicii/furnizare bunuri şi relicitarea acestora, dar şi suprapuneri în execuţia lucrărilor cu altele realizate prin alte programe cu finanţare europeană nerambursabilă sau cu unele finanţate din fonduri publice locale. La acestea se adaugă şi apariţia unor situaţii neprevăzute precum descoperirea de vestigii arheologice, calamităţi naturale".
Pentru finalizarea la timp a proiectelor pe care le implementează, beneficiarii trebuie să urmărească atent lucrările şi să impună un ritm susţinut din partea executanţilor. Directorul ADR Vest subliniat că, în acelaşi timp, ei trebuie să realizeze în timp util întocmirea şi depunerea documentelor financiare corespunzătoare decontării lucrărilor executate, în vederea creşterii gradului de implementare atât tehnică, cât şi financiară a proiectelor.