Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

Casă pe trei niveluri

F.A. Proiecte /

Casă pe trei niveluri
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Investiţia prezentă nu aparţine, conform uzanţelor, unei firme imobiliare sau unui constructor promotor, ci este iniţiativa unor persoane particulare care îşi desfăşoară activitatea în domeniul farmaceutic şi medical şi care au trecut prin experienţa construirii locuinţelor personale, ne spune arhitecta Camelia Pîrjol, autoarea proiectului. Doamna Pîrjol subliniază că, din punctul de vedere al proiectantului, este un avantaj faptul că s-a pornit de la ideea obţinerii de profit în limite care să nu afecteze calitatea produsului final.

    Configuraţia loturilor - lungimi şi lăţimi de terenuri - şi orientarea faţă de punctele cardinale au condus la adoptarea a patru variante de locuinţe, răspunzînd totodată celor mai frecvente două teme de proiectare a locuinţelor individuale întîlnite în ultimii ani în practica proiectării de arhitectură.

    În numărul trecut v-am prezentat două proiecte din ansamblul de locuinţe amplasat în comuna Breazu din judeţul Iaşi. În această ediţie a revistei continuăm cu prezentarea altor două tipuri din cadrul aceluiaşi ansamblu rezidenţial.

    Locuinţa prezentată are o suprafaţă con-struită de 144, 74 mp, suprafaţa desfă-şu-rată fiind de 317,43 mp şi va fi construită pe un teren cu suprafaţa de 510 mp. Regimul de înălţime este de demisol + parter + etaj.

    La demisol este prevăzut un garaj pentru două autoturisme. Din garaj se poate in-tra în casa pe o scară interioară. Tot aici se mai află şi o debara.

    Intrarea se face la parter printr-un ves-tibul, în care într-o firidă este amplasată centrala termică. Într-un amplu spaţiu comun se află camera de zi şi sufrageria, lîngă o bucătărie prevăzută, de aseme-nea, cu un loc de luat masa şi o cămară. Camera de zi are ieşire spre o terasă.

    Zona de zi este separată la parter de o zonă de noapte prin spaţiul de hol şi casa scării, în care se află şi un grup sanitar. Zona de noapte este formată din două dormitoare, cu suprafeţe aproape egale de peste 16 mp.

    La etaj se află un dormitor matrimonial cu o suprafaţă de 17,6 mp, care are o baie proprie şi un spaţiu de garderobă. Dor-mi-torul matrimonial are ieşire la o te-ra-să. La etaj un spaţiu liber de 28 mp poate fi amenajat ca birou sau folosit pentru orice hobby. Tot la etaj se mai găseşte o baie.

    Structura de rezistenţă

    Structura imobilului se va realiza pe cadre de beton armat. Pereţii exteriori sunt din cărămidă eficientă de 38 cm gro-sime, placată cu polistiren expandat de 5,00 cm. Compartimentările interioare sunt realizate din cărămidă eficientă de 11,5 cm.

    Rezolvarea în terasă a învelitorii a adus proiectantului un plus de libertate şi coerenţă în exprimarea arhitecturală, spune arhitecta Camelia Pîrjol. Această soluţie permite investitorilor şi viitorilor clienţi ai ansamblului reducerea costu-rilor cu echivalentul valorii învelitorii în şarpantă acoperită cu ţiglă sau tablă, în aceleaşi condiţii de termo şi hidroizolare.

    Finisaje interioare

    Pardoseala va fi din gresie porţelanată în camera de zi, spaţiile umede şi zonele de circulaţie, parchet în dormitoare. Pentru tencuielile interioare se va folosi un fini-saj uscat, din plăci plane din gips carton, atît la pereţi cât şi la tavane. Vopsitoriile vor fi lavabile.Pereţii din bucătărie şi din camerele de baie se vor placa cu faianţă pe toată înălţimea. Tâmplaria interioară este din lemn.

    Finisaje exterioare

    Tâmplaria exterioară va fi din PVC cu geam termopan low-e, cu rupere de pun-te termică. Intrările, terasele şi treptele exterioare vor fi placate cu gresie anti-der-apantă.Tencuielile exterioare sunt decorative.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional