Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

DUPĂ O ISTORIE DE PESTE 107 ANIHotelul Athenee Palace Hilton va intra în renovare

G.U. Ştirile Zilei /

Hotelul Athenee Palace Hilton va intra în renovare

ANA Hotels a demarat o investiţie de 25 de milioane de euro în renovarea capitală a Hotelului "Athenee Palace Hilton" din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Chiar dacă de-a lungul timpului Athenee Palace a suferit numeroase renovări, el a rămas un simbol arhitectural al Bucureştiului. Prin renovarea pe care a început-o Ana Hotels anul trecut, se doreşte continuarea poveştii acestui simbol de arhitectură către generaţiile viitoare.

Potrivit sursei citate, proiectul de modernizare a hotelului se derulează în două etape: prima a demarat deja şi cuprinde renovarea celor 132 de camere ale "Aripii Noi", construită în 1965, iar cea de-a doua vizează reabilitarea faţadei hotelului şi a camerelor din "Aripa Veche", construită în 1914.

Noul design al camerelor are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complemetar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Stilul şi imaginea noului Athenee Palace Hilton sunt conectate cu tehnologiile şi inovaţiile de ultimă oră, pentru ca oaspeţii să poată trăi o experienţă de top într-o locaţie de prestigiu, se menţionează în comunicat.

În toată această perioadă, hotelul rămane deschis oferind servicii de cazare în aripa care nu este în curs de reabilitare şi în spaţiile publice de la parter, restaurantele, terasa şi sălile de evenimente, ce sunt accesibile clienţilor, ele fiind deja renovate anterior.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional