Finanţarea eficienţei energetice în clădiri: De la finanţarea guvernamentală la cea prin fondurile structurale

Dr. Bogdan Atanasiu, senior expert în eficienţă energetică, Institutul European pentru Performanţa Clădirilor, Bruxelles

Creşterea eficienţei energetice în clădirile existente, precum şi construirea de clădiri noi cu performanţă energetică ridicată este o provocare multiplă ce implică eforturi simultane în cinci domenii importante:

1. elaborarea de standarde ambiţioase de performanţă energetică a clădirilor şi a unor sisteme eficiente de verificare şi control

2. pregătirea corespunzătoare a forţei de muncă pentru a putea folosi corect noile tehnologii şi tehnici pentru clădiri eficiente

3. informarea cetăţenilor despre avantajele de a locui într-o clădire ce consumă puţină energie

4. introducerea de stimuli economico-financiari pentru accelerarea intrării pe piaţă a noilor tehnologii şi pentru a stimula cererea

5. construirea de scheme de finanţare pentru diverse categorii de proprietari de clădiri şi a unui sistem legislativ cât mai simplu şi flexibil, cu responsabilităţi clare şi cu un sistem realist de avantaje, penalităţi şi monitorizare.

Acordarea de stimuli economico - financiari pentru creşterea eficienţei energetice în clădiri este un element important în tot acest angrenaj şi construirea schemelor economice aferente trebuie să fie realizată ţinând cont de diversele categorii de proprietari de clădiri, de puterea lor de cumpărare şi de preferinţa acestora pentru anumite instrumente financiare conform practicii curente.

Stimulul financiar trebuie să fie la un nivel care să prezinte interes pentru piaţă, să fie bazat pe evaluarea beneficiilor individuale şi sociale ce rezultă din economia de energie şi bazat pe un mecanism de piaţă funcţional care să poată demara cu structurile existente. Acordarea de stimuli financiari inferiori nivelului optim nu vor stimula suficient piaţa, în timp ce acordarea de stimuli financiari în exces va distorsiona piaţa şi va încetini dezvoltarea acesteia pe baze comerciale.

Investiţiile pentru eficienţa energetică se amortizează în circa 10-15 ani

O caracteristică importantă a schemelor economico-financiare pentru eficienţa energetică este predictibilitatea. Reabilitarea termică a clădirilor presupune costuri mari de investiţie şi perioade de amortizare mai lungi decât cele acceptate astăzi de mediul de afaceri şi de consumatori. O investiţie este considerată astăzi rentabilă dacă perioada de amortizare este de până la 3-5 ani. Investiţiile în reabilitările complexe de clădiri sau în construcţia de clădiri cu consum redus de energie se amortizează în perioade sensibil mai mari de timp, tipic de circa 10-15 ani. De aceea este necesar ca schemele financiare aferente să fie proiectate pe termen suficient de lung încât să dea siguranţă pieţei şi să conducă gradual către eliminarea stimulentelor.

În acest moment există la nivel european şi mondial o varietate largă de instrumente economice pentru stimularea eficienţei energetice în clădiri:

a) instrumente fiscale precum reduceri sau returnări de taxe pentru investiţii în eficienţa energetică, supra-taxare pentru produsele mai puţin eficiente,

b) măsuri financiare de tipul granturilor sau al liniilor de creditare dedicate,

c) instrumente de tranzacţionare pe piaţă precum obligaţiile de eficienţă energetică pentru furnizorii de energie (aşa-numitele certificate albe) şi schemele de tranzacţionare a emisiilor de carbon,

d) investiţii directe prin achiziţii publice de clădiri eficiente energetic la un anumit standard, pentru reabilitarea clădirilor publice sau în cercetarea de profil.

Finanţare guvernamentală

Un alt aspect important al unei scheme de finanţare este găsirea de surse de finanţare durabile care să poată să asigure susţinerea acestei scheme pe toată perioada de derulare la nivelele anticipate.

Un exemplu de astfel de schemă de finanţare a performanţei energetice în clădiri este cel al grupului german de investiţii şi dezvoltare KfW, fondat şi finanţat cu precădere de către guvernul federal şi landuri. KfW are linii de finanţare pentru măsuri de eficienţă energetică în clădirile existente, cât şi în clădirile noi.

Standardul de clădire eficientă KfW (KfW-Efficiency House standard) are şase trepte, KfW100 fiind echivalent cu cerinţa de performanţă energetică minimă din standardul german (EnEV). Dobânda aferentă unui credit este cu atât mai mică cu cât nivelul de performanţă energetică a clădirii va fi mai ridicat.

Programele KfW de eficienţă enegetică şi surse regenerabile în clădiri au demarat în 2001. Până în 2009 s-au acordat 520.000 de credite pentru 1,5 milioane de clădiri, cu un volum total de 31 de miliarde de euro. Evaluarea impactului acestor programe a relevat faptul că până în 2006 au atras investiţii totale de aproximativ 51 de miliarde de euro, s-au creat ori păstrat în medie circa 200.000 de locuri de muncă anual, s-a realizat o reducere de 3,9Mt emisii de carbon anual şi s-au obţinut economii de energie cumulate de 950 milioane de euro (doar costuri de încălzire).

Finanţare prin "certificatele albe"

O altă schemă de finanţare a eficienţei energetice este cea a obligaţiilor de economii de energie pentru furnizorii de energie, aşa-numitele Certificate Albe.

Directiva Europeană de Eficienţă Energetică ce se află în elaborare în acest moment prevede printre altele extinderea unor astfel de scheme la toate ţările UE.

În momentul actual sunt câteva astfel de scheme ce funcţionează cu succes în Marea Britanie, Italia, Franţa, Danemarca şi Belgia (Flandra).

Astfel de scheme se bazează pe impunerea unei cote de economii de energie pe o perioadă determinată, aceste economii trebuind să fie obţinute prin implementarea unor anumite tipuri de măsuri (ex. electrocasnice, boilere şi iluminat mai eficiente, izolaţie acoperişuri sau pereţi exteriori etc) la un anumit tip de consumatori. Pentru a-şi realiza această cotă, furnizorii de energie trebuie să stimuleze consumatorii să adopte anumite măsuri ce conduc la realizarea cotei. Costurile sunt recuperate din preţul la energie.

Ca rezultat al acestor scheme pe tipuri de măsuri implementate în sectorul rezidenţial, se remarcă că în Marea Britanie predomină măsurile de reabilitare a izolaţiei termice, în timp ce în celelalte ţări sunt dominante măsurile de promovare a unor echipamente mai eficiente (pentru încălzire, iluminat sau electrocasnice).

Schemele de investiţii verzi

Schemele de investiţii verzi (GIS-green investment schemes) sunt mecanisme dezvoltate în cadrul sistemului internaţional de comercializare a emisiilor de carbon prin care fondurile realizate prin tranzacţionarea excesului de certificate sunt utilizate pentru implementarea unor măsuri care să producă beneficii de mediu (în particular reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră) în ţara care a vândut certificatele. Creşterea performanţei energetice a clădirilor este o astfel de oportunitate pentru valorificarea beneficiilor rezultate din comercializarea certificatelor de emisii de carbon.

În Republica Ceha creşterea eficienţei energetice a clădirilor de locuit este domeniul prioritar pentru schema de investiţii verzi. Programul se derulează între aprilie 2009 şi jumătatea anului 2012, iar măsurile ce pot fi finanţate din schema de investiţii verzi sunt diverse, de la înlocuirea unor echipamente existente cu altele mai eficiente (de ex. lifturi, boilere etc.) până la reabilitarea termică totală sau parţială a clădirii.

Din totalul fondurilor disponibile în schema de investiţii verzi, 5% acoperă costurile administrative, iar restul de 95% sunt alocaţi pentru implementare de programe şi proiecte.

Beneficiarii schemei de investiţii verzi sunt proprietarii de locuinţe individuale şi de apartamente, iar durata de viaţă a unei măsuri este considerată a fi de 15 ani. Solicitanţii unor astfel de proiecte trebuie să aplice pentru finanţare înainte de începerea lucrărilor, plăţile urmând a fi efectuate după finalizarea proiectului.

Proiectele trebuie să fie efectuate într-un interval de 18 luni şi trebuie să fie finalizate înainte de terminarea schemei de investiţii verzi. Membrii Uniunii asociaţiilor de proprietari de locuinţe din Cehia şi Moravia (Union of Czech and Moravian Housing Co-operatives) sunt principalii beneficiari ai programelor derulate prin schema de investiţii verzi.

Se estimează că în fiecare an au fost renovate prin intermediul schemei aproximativ 30.000 - 50.000 de apartamente, dar numărul acestora poate atinge şi 90.000 - 150.000 de apartamente anual. Economiile ce vor fi realizate la energia termică prin derularea acestui program se ridică la aproximativ 37 milioane euro şi respectiv 75.000 tone CO2 anual. Până în 2010 au fost primite 72.000 de cereri de finanţare din care 6000 de blocuri cu 168.000 apartamente.

Finanţare prin fondurile structurale UE

Finanţarea eficienţei energetice în clădiri este posibilă şi din Fondurile structurale UE. Circa 9 miliarde de euro erau disponibile pentru măsuri de eficienţă energetică şi implementare surse regenerabile. Toate ţările UE pot beneficia de fonduri structurale, România având la dispoziţie până la 360 milioane euro în acest scop.

Toate ţările din Europa Centrala şi de Est (şi nu numai) au accesat aceste fonduri sau împrumuturile preferenţiale complementare oferite de către Banca Europeană de Investiţii prin linia de finanţare Jessica (Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas). Două astfel de scheme, respectiv cele din Lituania şi Grecia au fost prezentate şi dezbatute pe larg în cadrul Mesei Rotunde organizate de BPIE la Bucureşti pe tema utilizării fondurilor structurale UE pentru creşterea eficienţei energetice în clădiri (prezentările sunt disponibile aici: http://www.bpie.eu/financing_ee_romania_2012.html ).

Schemele de finanţare a eficienţei energetice în clădiri trebuie să aibă şi rolul de a transforma piaţa într-una care să furnizeze produse şi servicii de calitate. Un rol important în implementarea unor asemenea scheme îl are informarea cetăţenilor şi companiilor despre necesitatea şi beneficiile investiţiei şi despre instrumentele financiare de care pot beneficia. La fel de important este creşterea nivelului de pregătire a forţei de muncă din construcţii pentru a efectua lucrări de calitate. O clădire proiectată a avea un consum redus de energie nu poate atinge performanţe ridicate dacă există erori în execuţie sau chiar în selecţia materialelor de construcţii corespunzătoare.