90 de proiecte contractate până în septembrie
În cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Regiunea de Nord-Est are cea mai mare alocare financiară, de 16% din bugetul total. Astfel, alocarea totalizează aproape 682 milioane de euro (fără asistenţa tehnică, surse private şi bugete locale).
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR NE) înregistrase, până în luna septembrie, 467 de proiecte depuse, care însumează o solicitare financiară totală de peste 880 milioane de euro. La jumătatea lunii septembrie, ADR NE avea 90 de proiecte contractate şi aflate în implementare şi 29 de proiecte aflate în faza de pregătire şi avizare finală a documentaţiei de contractare.
Conducerea Agenţiei ne-a declarat că aprobarea pentru finanţare este considerată definitivă după parcurgerea integrală a etapelor de evaluare de către un proiect (evaluare tehnică şi financiară cu punctaj mai mare sau egal cu 3,5, avizare favorabilă proiect tehnic, aviz favorabil al documentaţiei de contractare după vizita în teren şi verificarea de către departamentele de specialitate ale Autorităţii de Management pentru POR).
Proiecte de aprope 400 milioane de euro depuse pe DMI 2.1
La nivelul regiunii, pe domeniul major de intervenţie (DMI) 1.1 Planuri Integrate de dezvoltare urbană, au fost depuse, în total, până în septembrie, 55 de proiecte în valoare de 118 milioane de euro, ne-au spus oficialii ADR NE.
Pentru DMI 2.1 "Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, construcţia/reabilitarea şoselelor de centură", ADR NE a înregistrat 60 de proiecte în valoare totală de 384 milioane de euro.
Pe DMI 3.1 "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate" au fost înregistrate zece proiecte de 34 milioane de euro, pe DMI 3.2 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale" - 34 de proiecte, în valoare de aproape 19 milioane de euro, iar pe DMI 3.3 "Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă" - doar două proiecte de circa 15 milioane de euro.
Potrivit datelor furnizate de ADR NE, pe DMI 3.4 "Reabilitarea / modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale", au fost depuse, până în septembrie 105 proiecte în valoare de 142,5 milioane de lei.
DMI 4.1 "Dezvoltarea susţinută a structurilor de sprijin pentru afaceri" are depuse, în perioada menţionată, opt proiecte de 31,6 milioane de lei, DMI 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" - 142 de proiecte de circa 13 milioane de euro, iar DMI 5.1 "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural" - 20 de proiecte în valoare de 60,6 milioane de euro.
ADR NE a mai înregistrat, pe DMI 5.2 "Crearea/dezvoltarea/modernizarea infrastructurilor pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial de creştere a calităţii serviciilor turistice\", 31 de proiecte în valoare totală de 62 milioane de euro.
Plăţi efectuate de 70 milioane de lei
Până la începutul lunii septembrie, ADR NE a făcut plăţi (prefinanţare şi cereri de rambursare avizate favorabil de Autoritatea de Management) în valoare de 70 milioane lei, din cei 560 milioane lei asistenţă financiară nerambursabilă contractată.
Raportat la contractele încheiate deja în regiune, conducerea ADR NE anticipează, până la finele anului, plăţi în valoare de încă 145 milioane lei.
Judeţul Suceava are cele mai multe proiecte depuse
La nivelul Judeţului Suceava, ADR NE a înregistrat 113 proiecte depuse până la începutul lunii septembrie a acestui an. Valoarea totală a acestor proiecte este de circa 179 milioane de euro. Cele mai multe proiecte (33) sunt depuse pe domeniul major de intervenţie (DMI) 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor", ne-au arătat reprezentanţii ADR NE.
Pentru DMI 3.4 "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale", există depuse, în Suceava, la nivelul lunii septembrie, un total de 28 de proiecte. Succes a avut, în acest judeţ, şi DMI 2.1 "Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, construcţia/reabilitarea şoselelor de centură", unde sunt depuse 18 proiecte în valoare totală de 110 milioane de euro.
Pe locul doi ca număr de proiecte depuse, se află judeţul Neamţ cu 111 proiecte, în valoare totală de circa 159 milioane de euro. În judeţ, pe DMI 3.4 erau depuse, în perioada analizată, cele mai multe proiecte (36), în valoare de 51 milioane de euro. Alte 34 de proiecte au fost depuse în cadrul DMI 4.3. În Neamţ, mai sunt înregistrate, la nivelul începutului lunii septembrie, 17 proiecte pe DMI 3.2 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale".
Pe locul trei, se află judeţul Iaşi, cu 82 de proiecte depuse prin POR la nivelul lunii septembrie. Din acestea, cele mai multe proiecte (38) se regăsesc înregistrate pe DMI 4.3, dar şi pe DMI 3.4 - 13 investiţii.
Judeţul Bacău are 69 de proiecte depuse, în total, pe POR. Valoarea acestora este de 137 milioane de euro.
Judeţul Botoşani avea, la începutul lunii septembrie, 48 de proiecte înregistrate la ADR NE, în valoare totală de 120 milioane de lei.
Judeţul Vaslui avea depuse doar 44 de proiecte, în valoare totală de 118 milioane de euro.
Dat fiind profilul POR, a cărui destinaţie este, în proporţie de 70%, administraţia publică locală, dar şi numărul mare de proiecte depuse deja, ADR NE consideră că primăriile din regiune sunt foarte interesate să acceseze fonduri europene pentru investiţii
Programul Operaţional Regional (POR) acoperă şase arii principale, denumite "Axe prioritare".
Fiecare dintre aceste şase axe prioritare tematice este divizată în secţiuni mult mai specifice, numite domenii majore de intervenţie (DMI).
- Axa Prioritară 1 se referă la "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere";
- Axa prioritară 2 vizează "Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport". Alocarea financiară orientativă pentru regiunea Bucuresti-Ilfov este de aproape 78 milioane de euro;
- Axa prioritară 3 se referă la "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale". Regiunea Bucureşti-Ilfov are la dispoziţie 58 milioane de euro;
- Axa prioritară 4 vizează "Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local". Alocarea financiară orientativă pentru regiunea Bucureşti-Ilfov este de aproape 18 milioane de euro;
- Axa prioritară 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului" pune la dis-poziţia Bucureştiului şi Ilfovului circa 21 milioane de euro;
- Axa prioritară 6 - "Asistenţă tehnică" are un buget total de cinci milioane de euro.