Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Impact Developer & Contractor a semnat un contract de antrepriză generală pentru construirea a patru imobile în sectorul 1 din Bucureşti

M.G. Ştirile Zilei /

Impact Developer & Contractor a semnat un contract de antrepriză generală pentru construirea a patru imobile în sectorul 1 din Bucureşti

Impact Developer & Contractor (IMP) a încheiat cu RCTI Company, în calitate de antreprenor general, un contract de antrepriză generală pentru executarea unor lucrări de construire pentru un ansamblu rezidenţial de patru imobile, se arată într-un raport al emitentului remis, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Valoarea contractului este de aproape 16,15 milioane de euro plus TVA.

Contractul de executare lucrări vizează deci un ansamblu rezidenţial de patru imobile de locuinţe colective, cu regim de înălţime parter + 10 etaje şi un total de 326 apartamente cu instalaţiile interioare aferente. Cele patru imobile vor fi amplasate în Bucureşti, sectorul 1.

Valoarea contractului, încheiat astăzi, 24 august 2021, depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă aferentă ultimei situaţii financiare anuale a IMP.

Potrivit raportului, preţul contractului, de 16,15 milioane de euro plus TVA, devine scadent în etape, în funcţie de lucrările efectiv executate de antreprenor conform graficelor de execuţie şi de eşalonare a plăţilor asumate de părţi.

RCTI COMPANY SRL este o companie fondată în 2010 pe segmentul lucrărilor de instalaţii "care datorită experienţei dobândite şi profesionalismului personalului din cadrul companiei a intrat şi pe segmentul lucrărilor de construcţii, furnizând în acest moment lucrări la cheie în regim de antreprenoriat general", se mai arată în raportul IMP.

Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri în valoare de 68,9 milioane lei din vânzarea de locuinţe în primul semestru al anului 2021, rezultatele fiind în creştere cu 5%. Totuşi, creşterea costurilor cu proprietăţile imobiliare aflate în stoc, a cheltuielilor de comercializare şi a celor generale şi administrative a făcut ca Impact să raporteze, pentru primele şase luni ale anului, un profit din exploatare de 6,34 milioane de lei, cu 63% mai mic decât cel obţinut la jumătatea anului trecut. În plus, costurile financiare nete s-au ridicat la 7,86 milioane de lei, peste cele din prima jumătate a lui 2020, astfel încât Impact a înregistrat o pierdere de 2,77 milioane de lei, în primele şase luni ale anului, făţă de un profit de 8,65 milioane lei în primul semestru al anului trecut

În prezent, compania are o capitalizare bursieră la BVB de 968,62 milioane de lei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional