Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

ÎN CEI 9 ANI DE EXISTENŢĂPalas Iaşi a generat un impact financiar direct care depăşeşte 39,6 milioane de euro

G.U. Ştirile Zilei /

Palas Iaşi a generat un impact financiar direct care depăşeşte 39,6 milioane de euro

Pe 31 mai, Palas Iaşi a aniversat 9 ani de la inaugurare, materializaţi prin proiecte ambiţioase şi inovatoare, crearea de oportunităţi economice şi sociale pentru oraş, precum şi printr-o abordare integrată a ceea ce înseamnă dezvoltare urbană şi economică, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. În cei 9 ani de existenţă, Palas Iaşi a repus capitala Moldovei pe harta oraşelor europene în care merită să investeşti, să munceşti şi să trăieşti, Iaşul fiind în prezent al doilea cel mai bun oraş din Europa pentru investiţiile în new-tech, prin crearea a 75.600 mp de spaţii office premium.

Gândit încă de la început ca un proiect de regenerare urbană, cu multiple funcţiuni - office, retail, entertainment -, Palas Iaşi a marcat un pionierat în România în materie de dezvoltare real estate, iar impactul său poate fi privit din perspectivă economică, socială şi urbană, notează sursa citată.

Amprenta economică a Palas Iaşi în 9 ani de existenţă

Cu o investiţie de 310 milioane de euro, din care aproximativ 85 de milioane euro au fost alocate construcţiei celei mai mari parcări subterane din ţară, cu cinci niveluri şi 2.500 de locuri, unei grădini urbane de 5 hectare, modernizării reţelei de utilităţi şi lucrărilor de consolidare a clădirilor istorice din zonă, ansamblul Palas Iaşi a generat în cei 9 ani un impact financiar direct care depăşeşte 39,6 milioane de euro, reprezentând contribuţia la bugetul local şi la cel de stat, inclusiv cota de asociere, la zi, către Primăria Municipiului Iaşi.

Ansamblul mixed-use Palas a lansat brandul United Business Center (UBC), devenit ulterior reţea naţională pe segmentul office, care s-a impus drept centru regional de business şi a contribuit la infrastructura de birouri a oraşului cu 7 clădiri certificate după standardele de sustenabilitate LEED, ce însumează 75.600 mp închiriabili. Este o contribuţie semnificativă la atractivitatea investiţională a regiunii, care s-a format dintr-o comunitate de peste 50 de companii globale, cu peste 8.000 de angajaţi. Cifre care s-au tradus într-un aport real, constant şi major în creşterea calităţii vieţii şi în retenţia talentelor locale.

Conform comunicatului, proiectul prin care s-a lansat conceptul de lifestyle center în România a adus pentru prima dată în inima Moldovei peste 270 de branduri, iar în componenta de retail lucrează peste 1.000 de persoane. În total, 9.000 de persoane au ca destinaţie zilnică de lucru ansamblul din centrul Iaşului.

În 2020, IULIUS a lansat lucrările la Palas Campus, cea mai mare clădire office ca suprafaţă din România - 54.000 mp office, 6.000 mp retail -, o extindere firească a Palas Iaşi. Investiţia de peste 120 de milioane de euro, ce va fi livrată în 2022, este gândită ca un proiect complex de revitalizare a unei zone centrale insuficient dezvoltate, printr-un concept mixed-use în sine, care să o redea comunităţii. De altfel, Palas Campus este şi prima investiţie autohtonă care a primit un credit verde acordat de către International Finance Corporation, parte a Băncii Mondiale, pentru dezvoltare sustenabilă. Peste 5.000 de noi locuri de muncă vor fi create aici, impactul noului proiect fiind şi la nivel de infrastructură şi mobilitate urbană, prin investiţii de 35 milioane de euro.

Palas Iaşi, inima oraşului şi a comunităţii

Cu peste 19 milioane de vizite anual, Palas Iaşi este cel mai vibrant loc al Iaşului şi punctul de întâlnire al comunităţii, acesta fiind unul dintre principalii generatori de evenimente sociale şi culturale ale oraşului. Odată cu inaugurarea proiectului, ieşenii au primit o grădină spectaculoasă de 5 hectare, de inspiraţie renascentistă, aşa cum doar în marile metropole ale lumii putem întâlni, unde sunt expuse şi vestigiile fostei Curţi Domneşti şi unde, anual, se organizează nenumărate evenimente, caravane cinematografice, concerte ale Filarmonicii, campionate sportive, festivaluri de food şi de muzică, proiecţii 3D, spectacole etc.

Tot pentru a veni în întâmpinarea nevoii comunităţii pentru infrastructură culturală şi de divertisment, în 2017 a fost inaugurat Amfiteatrul Palas, cu 460 de locuri, o investiţie de 1,2 milioane de euro. De altfel, în pandemie, parcul Palas şi Amfiteatrul au devenit locurile unde au putut fi organizate în siguranţă evenimente culturale, educaţionale şi artistice.

Ca parte a angajamentului pentru comunitate, Palas Iaşi a lansat programe şi proiecte de promovare a oportunităţilor pe care le oferă oraşul pentru tineri: caravane în regiune pentru promovarea Universităţilor, Săptămâna Porţilor Deschise la UBC, Târg de meserii, programe de training, mentorat şi internship pentru elevi şi studenţi şi multe altele, se menţionează în comunicat.

În 2019, ca urmare a recenziilor foarte bune din partea turiştilor, obţinute constant, TripAdvisor a oferit Palas Iaşi distincţia "Hall of Fame", titlu care se acordă după obţinerea timp de cinci ani consecutivi a "Certificatului de Excelenţă''.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional