Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Să scriem şi să implementăm cu succes proiecte finanţate prin fonduri nerambursabile

F.A. Finanţare /

Roxana MIRCEA, managing partner "Rosi Euro Invest"

Pentru a scrie un proiect de succes în care să se acceseze fără probleme finanţarea nerambursabilă, dar să fie şi un business viabil pe termen mediu, bazat pe necesităţile, dar şi pe capacitatea financiară a aplicantului, acesta ar trebui să aibă în vedere câteva aspecte, indiferent dacă discutăm de fonduri europene sau de scheme de ajutor de stat, coordonate de Ministerul Finanţelor.

Studiaţi business-ul pe care doriţi să îl finanţaţi prin fonduri nerambursabile

Pe majoritatea programelor de finanţare nerambursabilă concurenţa este destul de strânsă, iar aplicantul trebuie să întrunească un punctaj pentru a fi competitiv. În funcţie de programul de finanţare se punctează vârsta acţionarului unic, numărul de locuri de muncă create, indicatorii financiari, capacitatea de management etc. Nu plecaţi de la premisa de "a accesa fonduri", plecaţi de la o nevoie reală de investiţie pe care aţi fi realizat-o oricum, fondurile fiind doar un suport, întrucât nu puteţi menţine locurile de muncă pe care v-aţi angajat să le creaţi timp de 3 - 5 ani; dacă business-ul dumneavoastră nu este profitabil nu puteţi menţine locurile de muncă şi riscaţi să rambursaţi banii primiţi.

Trebuie ţinut cont de faptul că durează minim şase luni evaluarea proiectului şi atunci beneficiarul trebuie să gândească acest proiect de investiţie pe termen mediu (şase luni - un an), dat fiind că nu se poate achiziţiona niciun activ prevăzut în proiect înainte de semnarea contractului de finanţare.

Făceţi-vă punctajul proiectului împreună cu consultantul, vedeţi câte puncte puteţi acumula şi cu câte puncte au fost finanţate proiecte pe aceeaşi linie în sesiunea anterioară.

Alegeţi cu atenţie consultantul

Este vital să contaţi pe un consultant cu experienţă care să vă consilieze de la stadiul de idée de proiect până la finalizarea implementării, inclusiv pe aspecte legislative colaterale-juridic, construcţii (de exemplu - nu se mai poate construi pe un teren care nu este deţinut printr-un drept real-minim drept de superficie), autorizaţii solicitate, precum şi să întocmească în mod corect documentaţia impusă de ghidul solicitantului.

Consultantul trebuie ales pe baza experienţei dovedite pe respectivul program/linie de finanţare. Costurile cu consultanţa sunt eligibile pe programele ce finanţează prin intermediul fondurilor europene, într-un procent de 5-8% din valoarea eligibilă a proiectului.

Colaboraţi cu consultantul şi echipa implicată

Gândiţi procesul de scriere şi implementare a unui proiect ca pe o muncă în echipă cu consultantul, arhitectul şi toţi cei implicaţi pe termen mediu, uneori chiar şi trei ani, în funcţie de specificul proiectului şi nu plecând de la premisa că firma de consultanţă vă aduce banii în cont. Din păcate proiectul nu se poate scrie fără aportul beneficiarului care îşi cunoaşte cel mai bine business-ul, piaţa, fluxul tehnologic etc.

Este extrem de important ca fiecare să îşi realizeze în mod impecabil atribuţiile, altfel o greşeală a consultantului sau a arhitectului sau furnizarea incompletă de informaţii de către beneficiar poate conduce la respingerea proiectului. La fel de important este să se respecte termenele de livrare a unor informaţii, documente, mai ales dacă vorbim de sesiuni cu termen limită, cum sunt pe FEADR şi nu pe principiul primul venit, primul servit cum sunt pe Programul Operaţional Regional.

Dimensionaţi proiectul plecând de la capacitatea dumneavoastră financiară

Dat fiind principiul rambursării, care se aplică tuturor programelor de finanţare nerambursabilă - beneficiarul plăteşte, iar autoritatea contractantă îi rambursează un procent din ce a cheltuit, acesta trebuie să îşi dimensioneze proiectul plecând de la ce sumă poate rula şi ce sumă poate suporta în total.

Implementarea, dacă tipul de investiţie permite, ar trebui să se facă eşalonat, pe 1-2 ani. Nu uitaţi de componenta neeligibilă a proiectului -TVA, dacă societatea este plătitoare de TVA, terenul nu constituie aport, ci doar anumite programe decontează 10% din valoarea terenului.

În această situaţie, imediat după definitivarea ideii de proiect se impune o discuţie cu banca, dacă doriţi să apelaţi la un credit, în vederea stabilirii condiţiilor de finanţare - sume, dobânzi, termene, corelat şi cu ideea de proiect şi perioada de implementare.

Începând din 2011 pe majoritatea programelor de finanţare se impune ca beneficiarul să facă dovada cofinanţării prin extras de cont, scrisoare de confort de la bancă, dacă apelaţi la un credit.

Implementaţi respectând normele impuse de legislaţie şi de autorităţile contractante

Fiecare Program (Operaţional Regional, Sectorial, FEADR) de finanţare nerambursabilă are propriile reguli privind realizarea implementării: alegerea furnizorilor - cerere de ofertă/SEAP, modul de realizare a publicităţii privind proiectul - autocolante, anunţuri în ziare etc.

Nu întreprindeţi niciun demers (alegere furnizor/constructor, efectuare plăţi din proiect etc.) fără a consulta în prealabil consultantul.

Fiind bani publici achiziţia se face pe baza OUG 34/2006, iar cererea de ofertă trebuie să conţină anumite informaţii, oferta trebuie însoţită de CUI şi constatator, nu trebuie să existe conflict de interese între beneficiar şi furnizori, trebuie lăsat un termen pentru contestaţii, dupa ce s-a comunicat câştigătorul licitaţiei.

Mult succes!

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional