Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

STAR STONE1 din 2 români care locuiesc la casă au în plan lucrări de renovare a proprietăţii în următorii 2 ani

F.D. Ştirile Zilei /

 Cristian Pop, Director General STAR STONE

Cristian Pop, Director General STAR STONE

1 din 2 români care locuiesc la casă au în plan lucrări de îmbunătăţire, renovare şi amenajări exterioare a proprietăţii în următorii 2 ani, arată un sondaj online comandat de STAR STONE, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conform sursei citate, aproape 60% dintre aceştia vor aloca până la 1.500 de euro pentru un astfel de proiect, 20% iau în calcul un buget de până la 3.000 de euro, 12% - de până la 5.000 de euro, iar 10% vor aloca peste 5.000 de euro.

Deşi românii sunt, în continuare, interesaţi de îmbunătăţirea spaţiului în care locuiesc, cifrele sunt mai mici decât anul trecut, aceştia apreciind că preţurile în creştere ale materialelor de construcţii, împreună cu majorarea costurilor la utilităţi şi războiul de la graniţă sunt principalii factori care influenţează negativ evoluţia pieţei rezidenţiale de construcţii.

Peste jumătate dintre cei care vor face renovări exterioare în următorii 2 ani se vor axa pe lucrări de tâmplărie, de renovare a acoperişului şi de termoizolaţii, 35% sunt interesaţi de montaje de pervazuri pentru ferestre, 42% de amenajări peisagistice, iar 25% dintre aceştia iau în calcul să monteze pavaje în curţile locuinţelor. Mai mult de o treime vor monta pavaj premium cu aspect de piatră naturală, iar un sfert vor opta pentru pavaj premium vibropresat (25,22%).

"Montarea de pavaje a devenit un lucru tot mai obişnuit în proiectele de amenajări exterioare. Din ce în ce mai populare, modelele de dale de pavaj sunt o opţiune foarte utilă şi de durată pentru personalizarea spaţiului. Statistic, în Europa sunt montaţi, anual, 100 de metri pătraţi de dale de pavaje de persoană în fiecare an. În România, deşi departe de aceste statistici, vorbim de o piaţă în creştere" spune Cristian Pop, Director General STAR STONE.

Cât priveşte locul de achiziţie a materialelor de construcţii, peste 3 sferturi dintre români îşi cumpără materiale de construcţii pentru amenajările interioare şi exterioare de la magazine de tip DIY (Dedeman, Leroy Merlin, BricoDepot etc.). Deşi peste jumătate dintre respondenţi nu au vreo preferinţă legată de provenienţa materialelor de construcţii folosite, 40% preferă să fie produse în România.

Iar atunci când cumpără materiale de construcţii, românii ţin cont de următoarele lucruri:

-calitate (82%);

-aspect (46%);

-uşurinţa în montaj (39%);

-preţ - preferând produsele mai ieftine (36%).

În ceea ce priveşte periodicitatea cu care românii fac lucrări de amenajări interioare sau exterioare, 25% aleg să facă asta anual, îmbunătăţind gradual locul în care trăiesc. Totodată, circa 15% dintre români schimbă câte ceva prin casă şi prin curte în fiecare sezon, iar 23% la fiecare 2 - 3 ani, se mai arată în comunicat.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional