Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Symmetrica investeşte 9 milioane de euro în extinderea cu noi linii de producţie

S.B. Ştirile Zilei /

Symmetrica investeşte 9 milioane de euro în extinderea cu noi linii de producţie

Symmetrica îşi continuă investiţiile şi alocă un buget de aproximativ 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producţie pentru cinci dintre cele şapte fabrici pe care le deţine, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Noile linii vor fi dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari de astfel de produse de la an la an.

"Piaţa de sisteme de canalizare este în creştere constantă şi estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branşare a locuinţelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Astfel, studiile INSSE
arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populaţia României avea locuinţele conectate la sistemul de canalizare. La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populaţiei conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea Bucureşti-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) şi Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) şi Sud-Vest Oltenia (42,9%).

"Studiile arată o creştere cu 5% a populaţiei României cu locuinţe conectate la sistemul de canalizare, în doar 3 ani, din 2017
până în 2020. La nivel urban, creşterea a fost de 4,5%, în timp ce în mediul rural de 4,9%. Acest lucru confirmă, o dată în plus, nevoia pieţei de a avea acces la sisteme de canalizare de calitate ridicată", a mai spus Sebastian Bobu.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că, un studiu OCDE citat în raportul de ţară pe 2020
arată că, până în 2030, sunt necesare investiţii în valoare de aproximativ 17,9 miliarde euro pentru aprovizionarea cu apă şi salubrizare, în timp ce costurile suplimentare legate de conectarea persoanelor vulnerabile şi marginalizate la sistemele publice de aprovizionare cu apă erau estimate la aproximativ 1,1 miliarde euro, acest aspect fiind un semnal pozitiv privind cererea de materiale necesare realizării lucrărilor.

Conform Symmetrica, un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere şi întreţinere. Dintre acestea, compania produce întregul sistem de tuburi şi elemente pentru cămine - elemente de bază, inele pentru cămine, inele aducere la cotă, tuburi beton, reducţii tronconice şi plăci din beton pentru acoperire.

În acest moment, compania a pus deja în funcţiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate şi cele amplasate în fabricile de la Braşov (Prejmer) şi Suceava (Solca). Şi anul viitor, Symmetrica va derula investiţii în astfel de linii în unităţile de producţie din Arad (Zimandu Nou) şi Bistriţa-Năsăud (Cociu).

"Liniile de producţie sunt speciale, complet automatizate şi dedicate producţiei de elemente pentru tuburi şi cămine. Fiecare dintre acestea necesită fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro în achiziţia de teren, construcţia halelor de producţie şi echiparea cu utilaje. Astfel, în total, investiţia în liniile dedicate elementelor pentru canalizare va ajunge la peste 9 milioane de euro", a subliniat Directorul Executiv al companiei.

Capacitate de producţie zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiţii publice, dar acestea pot fi utilizate şi în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru, etc.

"Toate produsele noastre sunt la cele mai înalte standarde, având certificări şi agrementări pentru a putea fi utilizate pentru lucrări cu fonduri guvernamentale sau europene. În plus, suntem la dispoziţia clienţilor pentru consultanţă şi elaborarea celor mai bune soluţii pentru lucrări de infrastructură apă/canal", a încheiat Sebastian Bobu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional