The Makers, compania de operare servicii hoteliere care a preluat managementul Hotelului Orizont 4
din Predeal, detinut de FEPER S.A. si considerat unul dintre hotelurile-fanion de pe Valea Prahovei, susţine un plan de reamenajare a unităţii de cazare în următorii trei ani, ce vizează atât spaţiile interioare, inclusiv camerele, cât şi spaţiile exterioare ale hotelului.
Unitatea de cazare, ce dispune de 139 de camere, centru SPA şi două restaurante, a fost renovată ultima dată în anul 2010.
"Ne concentrăm atenţia pe condiţiile de cazare şi vrem ca toate camerele să treacă printr-un proces de reamenajare. De asemenea, focusul va fi şi pe facilităţile oferite turiştilor, cum ar fi locurile de joacă şi partea de entertainment. Vrem să dezvoltăm zona din faţa hotelului pentru a organiza activităţi şi evenimente mini-concerte de folk tot timpul anului şi apres-ski în sezonul rece. Nu în ultimul rând, Restaurantul Mioriţa, cu specific tradiţional românesc, va fi reamenajat după ce în pandemie a fost închis. Vom aduce în meniu reţete vechi de 100 de ani, vom pune accentul pe ingrediente de sezon, toate sub coordonarea un chef celebru. Restaurantul va fi redeschis în octombrie şi va avea o capacitate de peste 300 de locuri (interior, cramă şi terasă), fiind al doilea local al hotelului, pe lângă Restaurantul Orizont, care are un meniu internaţional", a declarat Octavian Moldovan, CEO The Makers.
Echipa The Makers, care a preluat managamentul Hotelului Orizont în luna mai a acestui an, vrea să atragă turişti prin dezvoltarea zonei de spa şi wellness a unităţii hoteliere.
"Prin ce e cunoscut Predealul? Aş spune că datorită aerului curat care îndeamnă la odihnă şi relaxare. Cred că Predeal poate fi o destinaţie de wellness, iar noi, la Orizont, vrem să atragem acei turişti care vor să profite de câteva zile libere pentru a-şi încărca bateriile", a subliniat Ionuţ Şandor, Director General Hotel Orizont 4.
Orizont este unul dintre puţinele hoteluri din Predeal deschise de-a lungul întregului an. Comparativ cu sezonul estival 2021, numărul turiştilor care s-au cazat aici a crescut, în anumite perioade, şi cu peste 300%, gradul mediu de ocupare depasind 60%. In lunile de vara acesta a fost in medie de 90%. Aproximativ 90% dintre cei care s-au cazat la Orizont în sezonul estival au fost turişti de leisure şi în jur de 10% corporate, dar administratorii estimează că în lunile de toamnă şi iarnă, procentul oaspeţilor din categoria corporate va creşte la peste 20% ca urmare a evenimentelor (conferinţe, teambuildinguri etc.) organizate de diferite companii din domenii precum IT, medical.
"Focusul nostru trebuie să fie pe oameni, pe modul cum îi tratăm pe oaspeţi. Succesul vine atunci când cei aflaţi la dispoziţia turiştilor se vor purta cu ei precum cu propriul copil pe care nu l-au văzut de cinci ani. Asta înseamnă < păsare > pentru well-being-ului turistului. Prin The Makers ne propunem să dezvoltăm partea de educaţie şi partea de lidership, atât de necesare industriei ospitalităţii", a afirmat antreprenorul Dragoş Anastasiu, unul dintre cei patru acţionari ai companiei The Makers.
Hotelul Orizont este clasificat la 4 stele şi deţinut de FEPER S.A., companie care, pe lângă administrarea a două hoteluri în Predeal şi Ploieşti (Hotel Central), are o linie de business de producere de echipamente industriale, controlată în proporţie de 85,8% de Transilvania Investments Alliance (fosta SIF Transilvania).
Compania The Makers a fost înfiinţată în anul 2015, fiind o asociere dintre patru antreprenori români: Dragoş Anastasiu (preşedintele Eurolines Group), Dragoş Petrescu (patronul reţelei de restaurante CityGrill), Octavian Moldovan (CEO The Makers), Hildegard Brandl (arhitect). The Makers mai administrează Green Village 4