Ţara noastră se află pe locul 5 în Europa când vine vorba de cele mai mari creşteri ale preţurilor pe metrul pătrat pe segmentul rezidenţial în primul semetru din acest an, potrivit unui studiu realizat de RE/MAX în 15 state europene.
Cu toate acestea însă, raportat la costul pe metrul pătrat, ţara noastră se află pe ultimele locuri în clasament.
"Studiul realizat de RE/MAX Europe arată că preţurile pentru proprietăţile rezidenţiale din România au crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu circa 5,9% comparativ cu finele lui 2015, ajungând la circa 900 de euro/mp", a declarat Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.
Astfel, ţara noastră se află pe locul cinci în Europa, după Portugalia, unde preţurile au crescut cu 14,3%, Germania - cu un avans de 11,24%, Turcia - 10,68% şi Spania - cu 6,64%. La polul opus se situează ţări precum Slovacia sau Grecia, unde preţurile au scăzut chiar şi cu până la 3%, sau Elveţia, unde majorarea a fost infimă, de sub 1%.
În ceea ce priveşte costul efectiv pe metru pătrat, primele locuri sunt ocupate de Elveţia, Franţa şi Germania, unde preţurile pe metrul pătrat sunt cuprinse între 5.785 euro/mp şi 2.860 euro/mp. La polul opus se află ţări precum Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) şi România (900 euro).
În medie, un european plăteşte 1.908 euro/mp pentru o locuinţă.
Studiul RE/MAX a mai evidenţiat că piaţa imobiliară din Europa este extrem de diversificată, existând diferenţe majore de la ţară la ţară. Cu toate acestea, sigurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobândă la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o creştere a cererii la nivel rezidenţial şi, de asemenea, a preţurilor.
Astfel, în prima jumătate a acestui an, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe, 91% dintre locuitorii ţărilor luate în calcul visând la o proprietate. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidenţial.
La închirieri, preţurile au rămas aproape neschimbate în majoritatea statelor. Astfel, în ţara noastră acesta se situează la circa 5 euro/mp, la acelaşi nivel ca şi la finele lui 2015. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Elveţia (17 euro/mp), Olanda (13 euro/mp), Franţa (12,6 euro/mp) şi Finlanda (12,5 euro/mp). La polul opus se află Turcia - 2,27 euro/mp, Grecia - 4,2 euro/mp, Italia - circa 5 euro/mp şi România, cu 5 euro/mp.