Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

ANALIZĂ:Apartamentele din ţara noastră s-au scumpit cu 4% în primul trimestru din 2017

A.C. Piaţa Imobiliară /

Apartamentele din ţara noastră s-au scumpit cu 4% în primul trimestru din 2017

Apartamentele din România s-au scumpit, în primul trimestru al anului, cu 4%, comparativ cu datele de la sfârşitul anului 2016, iar cele mai scumpe unităţi locative se găsesc în Cluj-Napoca, unde preţul mediu al unui apartament vechi se ridică la 1.315 euro/mp, relevă o analiză de specialitate întocmită de unul dintre cele mai importante portaluri imobiliare.

Conform Indicelui Imobiliare.ro, după un avans al preţurilor de 1,1% consemnat în martie, suma solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a ajuns la 1.092 de euro pe metru pătrat util, de la 1.080 de euro pe metru pătrat, la finele lui februarie, potrivit Agerpres.

În acest context, valoarea actuală este cu 4% mai mare decât cea consemnată la sfârşitul anului trecut, respectiv de 1.050 de euro/mp, iar spre comparaţie, în primul trimestru din 2016, pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 6,5%.

Din datele analizate reiese că, în Bucureşti, unităţile locative disponibile spre vânzare s-au scumpit cu 1,4% în ultima lună, de la 1.159 la 1.175 de euro/mp util. Astfel, preţul mediu cerut pentru un apartament vechi a rămas constant, la 1.112 euro/mp, însă locuinţele noi s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro/mp. Tot în cazul Capitalei, în primul trimestru din 2017, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3%, de la o medie de 1.141 de euro/mp, valabilă la finele anului trecut. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2016, avansul înregistrat a fost de 3,3%.

Pe de altă parte, în Braşov, Indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,8% în martie, de la 918 la 925 de euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% (de la 918 la 930 de euro/mp), însă cele noi s-au ieftinit cu 0,5% (de la 917 la 912 euro/mp). În oraşul de la poalele Tâmpei, locuinţele au înregistrat un avans cumulat de 2,8% (de la nivelul de 900 de euro/mp atins la sfârşitul lui 2016).

În ceea ce priveşte situaţia din Cluj-Napoca, în ultima lună de primăvară, preţurile locuinţelor din oraşul de pe Someş s-au majorat cu doar 0,1%, până la 1.260 de euro/mp. De asemenea, apartamentele vechi au consemnat un avans uşor, de 0,2%, de la 1.312 la 1.315 euro/mp, în timp ce locuinţele noi au cunoscut o creştere de 1,7%, ajungând la 1.196 de euro/mp. Marja de scumpire consemnată pe parcursul primului trimestru din acest an pe piaţa clujeană se situează la doar 1%, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă faţă de saltul de 7,2%, înregistrat în perioada similară din 2016.

Analiza de specialitate arată, totodată, că, în Constanţa, preţul apartamentelor s-a apreciat, în martie, cu 0,1%, de la 991 la 992 de euro/mp util. În această marjă locuinţele vechi au înregistrat un avans de 0,5%, de la 987 la 992 de euro pe mp, însă cele noi s-au ieftinit cu 1,1%, de la 1.004 la 993 de euro/mp. În primele trei luni ale acestui an, proprietarii au solicitat preţuri cu circa 2% mai mari pentru apartamente, faţă de un plus de 3,2%, în acelaşi interval din 2016.

În capitala Moldovei, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 3,3% în ultima lună, de la 885 la 914 euro/mp. În timp ce locuinţele vechi din Iaşi s-au apreciat cu doar 0,1% (de la 884 la 885 de euro/mp), preţurile celor noi au "sărit" cu 5,2% (de la 885 la 931 de euro/mp). Raportat la primul trimestru, preţurile apartamentelor din Iaşi au crescut cu 7%, de la un nivel de 854 de euro/mp la sfârşitul lunii decembrie 2016.

Nu în ultimul rând, în Timişoara, preţul mediu solicitat pentru un apartament (nou sau vechi) a crescut, în martie, cu 2,5%, până la 1.065 de euro/mp. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,5% (până la 1.067 de euro/mp), iar cele noi cu 2,3% (până la 1.059 de euro/mp). Pe parcursul primului trimestru din 2017, aşteptările proprietarilor timişoreni au crescut cu 3,7% faţă de sfârşitul anului 2016, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, avea loc o creştere de 5,3%.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional