Barrier, companie producătoare de tâmplărie PVC a inaugurat la Bacău un centru de producţie de tâmplărie PVC, investiţia totală ridicându-se la peste 5 milioane de euro, iar lucrările au durat aproximativ 30 de luni.
Noua fabrică, în care lucrează 200 de persoane, beneficiază de un sistem integrat de producţie, care foloseşte linii de fabricaţie de la Rotox şi are o capacitate de producţie de 700 de ferestre pe zi. În prezent, în fabrica de la Bacău sunt disponibile utilaje pentru producţia de ferestre şi uşi, foliere profile, curbare profile, producţia de uşi de garaj şi rulouri, iar din 2015 se va începe şi producţia de sticlă termoizolantă.
"Noul centru de producţie a venit ca un pas natural în evoluţia companiei, datorită creşterii cererii pentru produsele noastre. Încă din 2003, de când am deschis primul atelier de producţie, ne-am concentrat pe dorinţele clienţilor noştri, oferindu-le nu numai produse de calitate, ci şi servicii pre şi post vânzare, mai rar întâlnite pe piaţa pe care activăm. Ne dorim să venim cu soluţii complete, să fim un adevărat consultant pentru cei care au nevoie de o tâmplărie din PVC, astfel că în viitorul apropiat ne dorim să dotăm noul centru de producţie cu tehnologie pentru producţia de sticlă şi noi linii de producţie PVC", spune Adrian Garmacea, director general al companiei producătoare Barrier.
În prezent, produsele Barrier sunt disponibile în majoritatea judeţelor din România, prin intermediul unei reţele de peste 300 de colaboratori. În plus, compania exportă tâmplărie PVC în ţări precum Italia, Franţa, Belgia sau Germania,urmând să se extindă şi pe pieţele din Anglia, Olanda şi Spania.
De asemenea, compania a înfiinţat Academia Barrier, destinată angajaţilor. Prin intermediul acestui program, ei pot beneficia de cursuri de specializare şi perfecţionare în domeniul producţiei de tâmplărie de PVC.
Brandul Barrier este produs de către compania Electric Plus din Bacău, primul atelier de producţie fiind înfiinţat în 2003.