Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Brico Dépôt doreşte să ajungă la 40-50 de magazine în viitor

A.C. Amenajări /

Brico Dépôt doreşte să ajungă la 40-50 de magazine în viitor

După inaugurarea a celor şase magazine pe 17 octombrie, conducerea Brico Dépôt îşi menţine obiectivul de a ajunge la 40-50 de unităţi în viitor, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Potrivit sursei citate, Brico Dépôt continuă procesul de transformare în lunile următoare, iar în prezent este în căutare de parteneriate prin care să îşi optimizeze activele.

"După inaugurarea cu succes a celor şase magazine pe 17 octombrie, suntem convinşi că Brico Dépôt este un format adecvat pentru a fi extins în România. Avem o strategie dinamică, iar scopul nostru este să menţinem lucrurile în mişcare. În timp ce ne continuăm avansul pe piaţă, suntem deschişi către noi parteneriate. În acest moment suntem în discuţii cu potenţiali parteneri pentru a optimiza spaţiul din magazinele existente. Formatul Brico Dépôt se concentrează în special pe eficienţă, astfel încât am decis că închirierea spaţiilor libere din magazinele noastre este cea mai bună soluţie pentru a le exploata potenţialul la maximum", este citat în comunicat Patrick Papot, CEO adjunct Romania, Brico Dépôt.

Managementul Brico Depot ia în considerare închirierea spaţiilor rămase libere după transformarea magazinelor.

Brico Dépôt, deţinut de compania britanică Kingfisher plc, operează în prezent în opt puncte comerciale: trei în Bucureşti - Pantelimon, Orhideea şi Chiajna, şi magazinele deschise la mijlocul lunii octombrie în ţară, la Ploieşti, Piteşti, Braşov, Arad şi Oradea.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional