Două obiective din Băicoi, judeţul Prahova au obţinut finanţare pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energia regenerabilă. Astfel, la spitalul orăşenesc şi spitalul "Hepatita" vor fi montate instalaţii de producere a apei calde prin colectarea energiei solare.
Valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului sunt de 1 milion lei, din care suma asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu este de 834,73 mii lei.
Domnul Florin Dinescu, inspector superior, responsabil de proiectele cu finanţare europeană, ne-a spus că până la finele lunii septembrie urma să fie semnat contractul de finanţare. La jumătatea lunii septembrie, era terminat studiul de fezabilitate pentru alocarea fondurilor şi urma etapa de realizare a proiectului tehnic.
După semnare, vor fi organizate licitaţiile pentru atribuirea serviciilor de realizare ale proiectului tehnic. Licitaţia va fi lansată pe SEAP în a doua decadă a lunii octombrie.
Perioada de implementare este 180 de zile, dar ţinând cont de condiţiile de iarnă, este probabil ca startul lucrărilor să se dea la sfârşitul lunii februarie. Lucrările efective vor dura trei luni, urmând ca în luna mai a anului 2011 să fie finalizat proiectul.
Varianta constructivă aleasă pentru Spitalul Orăşenesc presupune montarea de panouri cu 15 tuburi vidate, montate la o înclinaţie 45 de grade, având o suprafaţă de 2,7 mp fiecare. Vor fi montate două rânduri a câte 30 panouri fiecare. În total panourile se vor întinde pe o suprafaţă de 162 mp. Aceste panouri vor furniza agent termic primar care să conducă la o economie de combustibil clasic de circa 19000 Nm.c./an.
Sistemul de panouri se conectează la centrala termică unde sunt prevăzute şase boilere cu un volum de 1000 litri fiecare, un grup de pompare, un regulator solar cu automatizare prin senzori de temperatură şi accesorii de montaj.
Spitalul Hepatita va beneficia de instalarea a 20 panouri cu câte 15 tuburi vidate, montate pe două rînduri. Cele 20 de panouri se vor desfăşura pe o suprafaţă de 54 mp şi vor genera o economie de 3100 Nm.c./an combustibil clasic pe an.
Sistemul de panouri se conectează în centrala termică unde sunt prevăzute două boilere, un grup de pompare, un regulator solar cu automatizare prin senzori de temperatură şi accesorii de montaj.