Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Casa VerdeComăneşti, jud. Bacău: În noiembrie se lansează licitaţiile pentru sisteme de încălzire cu panouri solare

F.A. Investiţii /

Primăria Oraşului Comăneşti a obţinut finanţare prin programul "Casa Verde", în iunie 2010, pentru înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire la două obiective: Spitalul Orăşenesc "Ioan Lascăr" şi Creşa nr. 1 din oraşul Comăneşti, judeţul Bacău.

Valoarea cheltuielilor eligibile aferente celor două obiective este de 2,55 milioane lei din care 2,16 milioane lei reprezintă finanţarea de 70% acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Contractul de finanţare va fi semnat cel mai probabil la sfârşitul lunii septembrie 2010, ne-a precizat doamna Mihaela Găluşcă din cadrul Biroului de Achiziţii Publice al Primăriei Oraşului Comăneşti.

Licitaţiile pentru lucrările de execuţie urmează să fie lansate după 11 noiembrie 2010, când va fi finalizat proiectul tehnic, ne-a informat doamna Găluşcă.

Proiectul prevedere montarea de sisteme de încălzire cu ajutorul panourilor solare, prin care se doreşte reducerea dependenţei de energia electrică şi diversificarea surselor de energie.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional