Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Casa viitorului

. Amenajări /

Casa viitorului
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Rapiditatea cu care apar şi se dezvoltă noile tehnologii ne pune la serioasă încercare capacitatea de a le înţelege şi de a ţine pasul cu ele. Lucrurile continuă să evolueze într-un ritm foarte accelerat, că nici nu le mai putem ţine numărul. Dacă o persoană care a trăit în urmă cu 20-30 de ani ar reuşi, cumva, să ne viziteze planeta în zilele noastre, probabil că ar avea serioase probleme de adaptabilitate la noul ritm de viaţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi, astăzi. În ritmul în care inovăm, probabil că în 30-50 de ani de zile nimic nu va mai semăna cu ceea ce noi astăzi considerăm nou, util sau frumos. Conform companiilor din domeniul cercetării şi dezvoltării noilor tehnologii, viaţa oamenilor din următoarele decade nu va mai semăna cu nimic din ceea ce întâlnim astăzi: maşinile se vor conduce singure, iar casele se vor transforma aproape radical, procesul de digitalizare transformând viitoarele locuinţe în veritabile laboratoare. Câteva dintre cele mai importante inovaţii din domeniul dispozitivelor (gadget-urilor) pe care le vom regăsi în "Casa viitorului" fie au apărut sub formă de prototip, fie încă se află în stadiul dezvoltării de proiect.

    Conceptul "Casei viitorului" este strâns legat de cele mai noi gadget-uri din domeniul tehnologiei, care vor asigura, conform companiilor dezvoltatoare, un trai mult mai uşor, confortabil şi lipsit de eforturi inutile. Potrivit Brit.co, CES 2012 Canopy 3.0 reprezintă una dintre cele mai interesante inovaţii din domeniu. Canopy 3.0 este un pat inteligent care dispune de un sistem de reglare a luminozităţii, astfel încât persoanele să se poată bucura de întuneric total chiar în mijlocul zilei. Totodată, "patul viitorului" dispune de proiector HD, sistem audio ultra performant şi de o consolă de jocuri video Xbox. De asemenea, salteaua ia forma corpului persoanei respective şi se poate regla în funcţie de necesităţi.

    Toaleta Kohler Numi reprezintă o altă găselniţă a oamenilor prea-inventivi din domeniul tehnologiei. Aceasta dispune de capac inteligent, care simte când cineva intră în baie, datorită senzorului de mişcare pe care îl are încorporat. Tot în domeniul toaletelor inteligente este şi E-Urinal, dezvoltată de Royce Zang, care, cu ajutorul unui sistem de senzori plasaţi în interiorul vasului, măsoară nivelul zahărului, al celulelor albe/roşii, a Ph-ului etc. Totodată, vasul este capabil ca, pe baza datelor analizate, să furnizeze o serie de informaţii şi sfaturi cu privire la starea de sănătate a persoanei.

    Printre caracteristicile toaletei se mai numără sistemul de încălzire a picioarelor, cel de lumini ambientale şi sistemul audio incorporat. Cybertecture Mirror este o oglindă interactivă, care este dotată cu ecran tactil şi cu ajutorul căreia poţi naviga pe internet, vizualiza fotografii sau chiar filme.

    Lista de gadget-uri prezentate mai cuprinde cuptorul inteligent, care poate fi programat, digital, de oriunde, cu ajutorul telefonului mobil, frigiderul care se curăţă singur şi îţi sortează mâncarea pe categorii, aruncând-o pe cea stricată, televizorul transparent, care combină tehnologia LCD cu cea TOLED, astfel încât, chiar dacă este complet transparent, dispozitivul poate reda clar şi fidel orice fel de imagini şi filtrul de cafea Memory, de la Electrolux, care, cu ajutorul recunoaşterii pe bază de amprentă, prepară direct cafea de care are nevoie fiecare persoană în parte.

    Bucătăria anului 2063 - scenariu SF

    Bucătăria de peste 50 de ani va reprezenta un mix perfect între tehnologie, ştiinţă şi artă decorativă, potrivit publicaţiei Freshome. O echipă de reporteri ai publicaţiei a fost invitată de către compania germană Miele, care se ocupă cu producerea echipamentelor electrocasnice, pentru a le fi prezentată "bucătăria anului 2063". La intrarea în bucătărie, mâinile reporterilor au fost scanate de un dispozitiv 3D, acesta măsurând, pe loc, toate nevoile nutriţionale ale fiecăreia dintre persoane. Astfel, computerul a analizat ce nevoi are fiecare organism în parte în ceea ce priveşte nutrienţii, caloriile şi alimentele pe care aceştia le pot consuma pentru a suplini eventualele deficienţe şi nevoi. De asemenea, la o simplă scanare a palmei, aparatul afişa nivelul grăsimilor din organism, pulsul, greutatea persoanei respective, nivelul glicemiei şi cel al colesterolului. Tot în funcţie de aceste date, computerul poate sugera diverse tipuri de regimuri şi mâncăruri sănătoase, astfel încât valorile să fie corectate.

    În "Bucătăria anului 2063", cărţile de bucate vor fi de mult uitate, acestea urmând să fie înlocuite de holograme. În acelaşi timp, un computer principal, care va funcţiona pe baza unor senzori, va şti exact cine se află în bucătărie şi ce face acolo - de exemplu, va detecta dacă cineva găteşte sau dacă copiii îşi fac temele. Ferestrele încăperii vor fi "inteligente", acestea funcţionând ca un ecran tactil şi putând fi utilizate în diverse scopuri, iar energia solară va fi captată de acestea, astfel încât bucătăria va funcţiona pe baza energiei regenerabile. În ceea ce priveşte prepararea efectivă a mâncării, aceasta se va face cu un aparat cu aburi, reprezentanţii Miele considerând că acesta este viitorul în materie de gătit. Şi cum nimic nu se pierde, aburul nefolosit va fi reîntrebuinţat, cu ajutorul unui sistem special, pentru udatul florilor sau pentru apa de la chiuvetă.

    Unul dintre cele mai interesante lucruri este reprezentat de aşa-zisele acvarii, care vor fi încorporate în pereţi, şi care vor avea atât funcţie estetică, cât, mai ales, practică. Acestea vor produce vegetaţie marină, condiţiile similare cu cele din mări oferind şansa pescuitului peştilor în propria bucătărie. Sistemele vor beneficia şi de aparate inteligente, care nu vor lăsa mirosul neplăcut să pătrundă în casă.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional