Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Cel mai mare investitor autohton finanţează în acest an lucrări de peste 33 milioane de euro

F.A. Investiţii /

Cel mai mare investitor autohton finanţează în acest an lucrări de peste 33 milioane de euro
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pentru anul acesta investiţiile prevăzute în bugetele societăţilor comerciale cu activitate de turism, aflate în portofoliul SIF Transilvania, se ridică la 33,35 milioane euro.

    Domnul Mihai Fercală, preşedintele SIF "Transilvania", ne-a spus că investiţiile vizează atât continuarea unor lucrări aflate deja în execuţie, cât şi pentru realizarea de obiective investiţionale noi.

    Societatea de investiţii financiare SIF "Transilvania" deţine în portofoliul său acţiuni la societăţi de turism, active pe toate formele de turism practicate în România, respectiv turismul de litoral, turismul montan, turismul balnear, turismul de afaceri, servicii de valorificare a produselor turistice etc.

    Circa o treime din activele nete ale SIF "Transilvania" o reprezintă acţiunile deţinute în societăţi comerciale din sectorul turism. Potrivit celei mai recente raportări a SIF "Transilvania" în piaţa de capital, totalul activelor nete deţinute la 30 aprilie 2012 era de peste 1,42 miliarde lei, valoarea unitară a activului net fiind de 1,3092 lei/acţiune.

    Centrul de agrement Felixarium va fi dat în funcţiune în 2013

    Cea mai mare sumă alocată în acest an într-o societate de turism din portofoliul SIF "Transilvania" se ridică la 13,7 milioane de euro. Cu acest buget SC "Turism Lotus Felix" SA va continua lucrările de dezvoltare şi modernizare a Complexului Lotus şi centrului de agrement Felixarium, obiective prevăzute să fie date în funcţiune în anul 2013. De atlfel, până la finele anului trecut s-au mai investit aici 10 milioane de euro.

    SC "Turism Covasna" SA va continua modernizarea Complexului Căprioara, suma alocată pentru acest obiectiv în acest an fiind de 7 milioane de euro. Pentru modernizarea complexului Căprioara au fost investiţii până la sfârşitul anului trecut 1,6 milioane euro.

    La Predeal s-au finalizat lucrările de modernizare a întregului complex hotelier Orizont, cu o capacitate de 300 de locuri de cazare, 320 locuri în restaurant şi centru spa, suma investită fiind de 11,6 milioane euro. În continuarea dezvoltării activelor sale, SC "Orizont Turism" SA Predeal demarează în acest an lucrările de construcţie a unui centru de conferinţe cu o capacitate de 600 de locuri "Orizont - Forum". Pentru aceast obiectiv în acest an sunt alocaţi 3,4 milioane euro.

    După investiţii de circa 24,6 milioane euro făcute de "THR Marea Neagră" SA pentru modernizarea complexelor turistice Hora, Balada, Sirena, Cerna, Bran - Brad - Bega, Mureş, Siret, Cleopatra, etc, în acest an au mai fost alocaţi 2,3 milioane euro pentru proiecte investiţionale la unităţile Mioriţa, Mureş, Aida, Vraja Mării şi Siret.

    Un buget de 2,25 milioane de euro are societatea "Tuşnad" SA pentru continuarea lucrărilor de modernizare la complexul hotelier Olt. Aceasta după ce au mai fost alocate până la finele anului trecut 5,45 milioane euro pentru modernizarea hotelului Olt, refacerea şi modernizarea bazei de tratament şi mofeta.

    "Aro Palace" investeşte în acest an 2 milioane de euro pentru modernizarea restaurantului principal, demararea lucrărilor de modernizare a aripii vechi a hotelului în vederea menţinerii clasificării de 4 stele. Societatea a mai investit 16 milioane de euro pentru modernizarea complexului hotelier Aro Palace, clasificat postinvestiţie la categoria 5 stele, centrul de conferinţe Europa cu 750 de locuri, clubul elitist Belvedere, saloane mic dejun, bar de noapte Aro, centru spa.

    La Compexul "Internaţional" din Băile Felix vor continua lucrările pentru modernizarea piscinelor exterioare ale complexului "Internaţional", vor fi finalizate lucrările la complexul "Termal" şi va fi modernizată baza de tratament din complexul "Poieniţa", investiţiile ridicându-se în acest an la 1,8 milioane euro. Dealtfel, lucrările făcute până la finele anului trecut de societatea "Turism Felix" SA au costat 21,3 milioane euro şi au vizat modernizarea şi extinderea Complexului "Internaţional", modernizarea Complexelor "Termal" şi "Appolo", reabilitarea ştrandului Felix, modernizarea unităţilor Poiana, Unirea, Someş, achiziţia ştrandului "1 Mai".

    Pe lână cele 6 milioane euro investiţi până anul trecut pentru modernizarea Complexului "Parc", construcţia unei piscine exterioare, modernizarea hotelului "Buziaş" şi construcţia unei săli de conferinţe, anul acesta SC "Tratament Balnear Buziaş" SA mai investeşte încă 900 mii de euro pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Hotelului Buziaş.

    Complex balnear nou la Oglinzi

    În afara investiţiilor de mai sus, pentru SC "Staţiunea Oglinzi" SA Neamţ există un studiu de fezabilitate şi un proiect investiţional de perspectivă mai îndelungată în valoare totală de 20 milioane de euro. Acest proiect constă în construcţia unui complex balnear format din hotel, restaurant, bază de tratament, centru SPA şi agrement. Proiectul este conceput să fie realizat în parteneriat cu Consiliul Local Târgu Neamţ, SIF Transilvania având calitatea de acţionar majoritar.

    Investiţiile în turism sunt rentabile şi de viitor

    Interesul SIF "Transilvania" pentru investiţiile în turism este justificat pe de o parte de tendinţa dezvoltării afacerilor de acest tip la nivel internaţional şi, pe de altă parte, de rentabilitatea acestor investiţii.

    Din cercetările şi studiile realizate până în prezent, specialişti de mare reputaţie în turism şi economie mondială dau drept caracteristică esenţială a anilor 2012 -2020 creşterea cu 18-22% a circulaţiei turistice pe mapamond, determinată de revenirea pe creştere a economiei globale, creşterea câştigurilor medii individuale, dorinţa de cunoaştere, disponibilitatea de deplasare, de circulaţie.

    În acest context, România a devenit şi se va dezvolta tot mai mult ca o destinaţie turistică în sine sau privită în context zonal şi european.

    Toate acestea împreună cu investiţiile foarte mari care s-au realizat şi se vor realiza în turism sunt premisele unei dezvoltări durabile a acestui important sector de activitate al economiei naţionale şi globale.

    Desigur turismul are ca specific desfăşurarea întregii activităţi într-o infrastructură consistentă, de regulă clădiri şi construcţii speciale foarte bine dotate şi echipate, imobilele ocupând o pondere importantă 70 - 85% din activele bilanţiere alocate. De aceea investiţiile realizate în acest sector se recuperează într-un timp mai îndelungat decât în alte sectoare de activitate.

    Cu toate acestea rentabilitatea acestui sector de activitate este bună, statisticile multianuale evidenţiază pentru exploatări transparente rentabilităţi începând de la 5 - 8% pentru activităţi tip hanuri, pensiuni, popasuri turistice, mergând spre 10 - 15% pentru hoteluri şi restaurante clasice apoi 15 - 20% pentru activităţi de întreţinere a sănătăţii şi tratament balnear şi depăşind rentabilităţi de 30 - 45% pentru structuri hoteliere standardizate internaţional, conectate circulaţiei turistice de pe întreg mapamondul.

    Societatea de Investiţii financiare SIF "Transilvania" SA are o politică de investiţii diversificată. Activitatea sa principală constă în administrarea şi gestionarea portofoliului de valori mobiliare deţinut la societăţi comerciale din ţară şi străinătate, efectuarea de investiţii în valori mobiliare, în scopul maximizării performanţelor economice ale companiei.

    Strategiile şi politicile investiţionale concepute la nivelul SIF Transilvania se pot implementa mai rapid şi mai eficient în structura societăţilor comerciale la care SIF are calitatea de acţionar majoritar, acestea fiind următoarele:

    Nr.crt.Societăţi comercialeCapital social Cota deţinută de SIF 3

    1. SC Aro-Palace SA Braşov,40,32 milioane lei, 85,74%;

    2. SC Orizont Turism SA Predeal, 52,26 milioane lei, 99,66%;

    3. SC Turism Felix SA, 49,61 milioane lei, 63,20%;

    4. SC THR Marea Neagră SA, 57,89 milioane lei, 77,71%;

    5. SC THR Prahova SA, 20,10 milioane lei, 89,52%;

    6. SC Tuşnad SA, 20,79 milioane lei,79,27%;

    7. SC Tursim Covasna SA, 15,59 milioane lei, 85,64%;

    8. SC Tratament Balnear Buziaş, 15,85 milioane lei, 91,87%;

    9. SC Anca Irina SA Venus, 1,28 milioane lei,95,97%;

    10.SC Staţiunea Oglinzi SA,4,55 milioane lei,51,52%;

    11.SC Transilvania Travel SA, 2,94 milioane lei, 95,38%.

    Strategia SIF Transilvania aplicabilă societăţilor comerciale din sectorul turism cuprinde un ansamblu de obiective, direcţii de acţiune şi modalităţi de atingere a acestor ţinte, proiectate şi prognozate pe diferite orizonturi de timp, cele mai importante fiind următoarele:

    - operaţiuni de restructurare a participaţiilor din turism din portofoliul global de valori mobiliare deţinute de SIF Transilvania în activul său net;

    - restructurarea activelor companiilor din turism şi menţinerea celor mai reprezentative structuri hoteliere în măsură să ofere servicii de calitate standardizate corespunzătoare;

    - continuarea proiectelor investiţionale de aliniere la exigenţele actuale a infrastructurii societăţilor comerciale de turism din portofoliul administrat;

    - dezvoltarea echilibrată a tuturor structurilor de primire turistică şi menţinerea unei oferte rezonabile pentru toate categoriile de turişti;

    - creşterea calitatăţii managementului în toate societăţile de turism, o profesionalizare mai înaltă a conducătorilor de unităţi şi sectoare de activitate care să conducă la creşterea semnificativă a calităţii serviciilor de turism;

    - externalizarea operării unor active hoteliere prin atragerea celor mai recunoscute companii de operare şi management internaţional pentru a crea în acest fel nuclee de performanţă internaţională în sectorul de turism deţinut de SIF Transilvania.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional