Centrul Municipiului Buzău, moderizat cu fonduri europene
Ana Felea Investiţii / 12 octombrie 2020
Centrul municipiului Buzău va arăta complet diferit în maximum doi ani. Cel puţin asta intenţionează actualele autorităţi locale, care au intrat în linie dreaptă cu proiectul privind reabilitarea completă a platoului din faţa Primăriei Municipiului Buzău, dar şi a străzilor din apropiere. Concret, prin proiectul votat în luna septembrie de consilierii locali, autorităţile îşi propun ca întregul centru al oraşului să fie transformat într-o zonă urbană pietonală multifuncţională în mai puţin de doi ani.
"Zona de vis-a-vis de Primăria Buzău se amenajează cu zone de şedere dispuse în zigzag, creând alveole de şedere pe ambele părţi, integrând la interior un spaţiu verde amenajat peisager, care să ambienteze şi să creeze un microclimat propice şederii destinat pietonilor care tranzitează promenada comercială de la parterul blocurilor. În dreptul accesului carosabil, trotuarul vestic rămâne ambientat cu arbori în aliniament dispuşi în goluri decupate în paviment. Pe zona adiacentă pieţei Dacia se prevăd ansambluri de bănci în configuraţii mai speciale care să poată incorpora tehnologii moderne în condiţii de autonomie şi posibilitate de şedere pe ambele parţi", a spus Luminiţa Coleţeanu, Şef Serviciu Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Buzău.
Potrivit proiectului, una dintre condiţiile esenţiale pentru ca acest spaţiu să devină dedicat publicului spectator nu numai tranzitului este să ofere suficiente spaţii de şedere, care să confere siguranţă şi confort prin ergonomie şi calitate. Astfel, se propune dispunerea de rasteluri de biciclete (11 bucăţi) şi cosuri de gunoi (44 bucăţi). "Pentru realizarea unor parcursuri interesante se propun în zonele pietonale laterale amplasarea de bănci în jurul arborilor plantaţi (17 bucăţi), bănci liniare dispuse în zig-zag pentru crearea de alveole propice interactiunilor socio-culturale, alcătuind ansambluri închise sau deschise (217 m), bănci independente având configuraţii şi aspect modern cu posibilitatea inserării de sisteme inteligente (27 bucăţi), bănci tip şezlong (6 bucăţi) în zona de contemplare şi recreere adiacentă ansamblului de fântâni din faţa hotelului Pietroasa", a explicat Colţeanu.
Zonă pentru spectacole
În zona centrală a pieţei se propune şi amenajarea unui spaţiu dedicat concertelor, spectacolelor, discursurilor şi oricăror activităţi care implică un public staţionar.
"În centrul acestei compoziţii, pentru momentele în care nu se întâmplă evenimente, se propune o fântână dinamică de pardoseală, cu jeturi colorate de înălţimi diferite, care să confere vizitatorilor un spectacol continuu şi un microclimat benefic", a informat Luminiţa Colţeanu.
Tot în această zonă se amplasează şi Bradul de Crăciun, pentru care se prevede un cămin subteran pentru fixare şi alimentare a instalţiilor de iluminat festiv.
Pavaj cu motive tradiţionale şi fântâni arteziere
Potrivit proiectului "Reabilitarea zonei urbane pietonale multifuncţionale Piaţa Daciei şi conectarea la zona extinsă de mobilitate urbană integrală din municipiul Buzău", platoul din faţa Primăriei va arăta complet diferit. Pavajul va fi schimbat în totalitate, iar în locul gresiei va fi pus un granit mat ce va păstra motivele tradiţionale româneşti. Vor fi montate bănci cu arhitectură modernă, iar fântânile arteziene vor fi adaptate noului stil. De asemenea, zona de spaţii verzi va fi extinsă şi vor apărea şi spaţii noi destinate informării turiştilor. Este vorba despre un punct de informare turistică, amplasat chiar în zona fântânilor arteziene, iar la subsolul clădirii va fi amenajată o toaletă ultramodernă. "Pentru diversitate şi atracţie se prevăd două ansambluri de stâlpi de iluminat dispuşi în mănunchi, cu bănci pentru şedere la bază şi sisteme inteligente (încărcare usb etc.) care să atragă publicul tânăr pasionat de tehnologie.
Traficul auto interzis
Întregul centru al oraşului va fi transformat într-o zonă de recreere unde buzoienii vor avea acces pe jos sau cu biciletele. Practic, este vorba despre o zonă pietonală de peste 13.000 de metri pătraţi, la care se adaugă spaţiile verzi şi alte construcţii în scop recreativ.
"Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea mobilităţii urbane durabile prin realitarea unei zone urbane pietonale multifuncţionale în zona centrală a municipiului Buzău şi conectarea acesteia la zona extinsă de mobilitate urbană integrală. Obiectivul specific este reprezentat de amenajarea unei zone pietonale multifuncţionale în Piaţa Daciei, cu o suprafaţă totală de 16.042 metri pătraţi, din care 13.748 metri pătraţi suprafaţă pietonală, 1.740 metri pătraţi spaţii verzi şi 554 metri pătraţi suprafaţă alte construcţii. Obiectivul specific este constituit de reducerea parcursului total al vehiculelor particulare cu 1,7% şi o reducere a cantităţii de CO2 echivalent cu 1,3% în anul 2021, faţă de varianta "fără proiect", se arată în proiectul aprobat de aleşii locali.
20 milioane de lei, fonduri europene
Modernizarea centrului municipiului Buzău va costa peste 24 de milioane de lei, însă majoritatea banilor au fost accesaţi prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 4, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea eisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Primăria Buzău va veni, însă, cu o sumă considerabilă care să acopere cheltuielile neeligibile din proiect şi procentul de cofinanţare.
"Reabilitarea zonei urbane multifuncţionale Piaţa Daciei şi conectarea la zona extinsă de mobilitate urbană integrală din municipiul Buzău este în cuantum de 24.140.837 lei, dintre care contribuţia proprie în proiect a UAT Buzău este de 4.903.766 lei , cheltuieli neeligibile ale proiectului şi 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 384.741 lei, reprezentând cofinanaţea proiectului", se arată în proiectul citat.
Durata estimate de implementare a proiectului este de 24 de luni după semnarea contractului de finaţare, dintre care 12 luni pentru execuţia efectivă a investiţiei.
Autorităţile estimează că cel mai probabil şantierul va fi deschis în primăvara anului următor. Licitaţia pentru desemnarea constructorului va fi lansată în luna octombrie, astfel că cel târziu în luna aprilie ar putea începe lucrărilor, dacă nu vor fi contestaţii după licitaţie.
Aleea Trandafirilor, zonă pietonală şi esplanadă comercială
Reabilitarea zonei Piaţa Dacia va fi extinsă şi către două străzi din apropiere, respectiv Aleea Trandafirilor şi George Emil Palade, unde traficul auto va fi complet interzis după finalizarea lucrărilor, astfel că actuala zonă pietonală din faţa primăriei va cuprinde şi cele două artere.
Potrivit proiectului, pe Aleea Trandafirilor se va mentine o zonă de tranzit pe una din benzile de mers, spaţiul verde de pe mijloc se reconfigurează şi se extinde astfel încât să includă toate elementele vegetale mature existente, rezultând compoziţii alveolare umbrite natural, cu acces atât dinspre promenada perimetrală comercială din faţa magazinelor, cât şi dinspre zona de tranzit. Pe cealaltă parte, toate elementele vegetale existente vor fi asociate cu zone de stat în alcătuiri diverse, dar unitar tratate, permiţând pietonului să se opreasă şi să se relaxeze.
Luminiţa Coleţeanu, Şef Serviciu Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Buzău, a explicat: "În zonele alveolare marginite de spaţiile verzi nou create şi amenajate cu specii aclimatizate de arbori de talie mare, medie şi mică, arbuşti decorativi şi plante erbacee perene, se pot dezvolta activităţi comerciale de alimentaţie publică, gen: terase, cafenele, pizzerii, restaurante, antrenând un aflux de vizitatori considerabil - acest lucru fiind benefic pentru economia municipiului şi ridicarea standardului calităţii vieţii locuitorilor şi pentru generarea unui cadru care poate influenţa pozitiv turismul în zonă. De asemenea, la intrarea pe esplanada pietonală Aleea Trandafirilor dinspre strada Ostrovului se va amplasa bustul lui Nicu Constantinescu (cel mai longeviv primar al municipiului Buzău), simbol al transformărilor din centrul urbei. Bustul edilului N. Constantinescu, amplasat la intrarea pe Aleea Trandafirilor dinspre strada Ostrovului, va primi un soclu impozant având dimensiunile 80x60x160cm, realizat din beton armat şi placat cu piatră naturală în grosime de 2cm, aşezat pe o platformă din beton cu dimensiunile de 100x150cm şi înălţimea de 20cm îmbrăcată în plăci granit de 3cm.
Ca aspect identitar, care va fi reiterat şi subliniat în toate dezvoltările ulterioare ale municipiului, Iazul Morii va fi adus în mod simbolic în cadrul prezentei amenajări, printr-un canal de apă deschis prin care va curge apa şi care mărgineşte parcursul pietonal catre spaţiile verzi de-a lungul întregii esplanade, urmând a fi regăsit şi în platoul pieţei. Se prevede localizarea unei statii de bike sharing la intersecţia cu Strada Tudor Vladimirescu care să deservească toată zona centrală. Staţia nu face parte din prezentul proiect. Accesul auto este restrictionat şi dirijat către arterele adiacente".